Pandemia a redefinit spațiile de birouri. Ce-și doresc angajații? 

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!
spații birouri pandemie

Deși efectele pandemiei sunt mai ample în 2021 decât la începutul ei în 2020, măsurile noi de siguranță în spațiile publice au readus în birouri, cel puțin parțial, angajații  din sectorul public și privat în toată țara. 

Un sondaj inițiat de Genesis Property în rândul a 1.100 de angajați din toată țara, realizat în perioada septembrie octombrie 2021 a contabilizat efectele pandemiei asupra angajaților și a lansat o serie de concluzii în ce privește spațiile de birouri din România. 

Potrivit acestuia,  aproape trei sferturi (72,2%) dintre angajații din România încă mai lucrează de acasă, fiind prezenți la birou doar 3 zile pe săptămână.

Cei mai mulți respondenți consideră că reîntoarcerea la birou are o contribuție importantă la menținerea unui echilibru emoțional și la revenirea economie, 80% dintre respondenți fiind de părerea că reîntoarcerea angajaților la viața de birou este benefică pentru oameni, atât în plan personal, cât și profesional. 

Jumătatea dintre aceștia, adică aproape 43% dintre respondenți au arătat că principalul avantaj al reîntoarcerii la birou este o mai bună separare între viața profesională și cea personală, iar 36% au subliniat faptul că biroul contribuie la o mai bună interacțiune cu colegii și managerii.

Potrivit sondajului, jumătate dintre angajaţii din România consideră că biroul trebuie regândit pentru a crea spaţii diferite care să le ofere mai multă flexibilitate şi posibilităţi multiple de lucru, în funcţie de tipul de activitate şi de nevoile de colaborare, pe modelul Activity-Based Workspace (ABW). 

în acelaşi timp, 60% cred că e nevoie de tehnologii avansate care să îmbunătăţească igienizarea în spaţiile de lucru şi, implicit, să limiteze riscurile pentru sănătate.

Un aspect important cu referire la spațiile de birouri este că majoritatea angajaților, într-o proporție de 72 la sută consideră că e nevoie de spații cu capacitate adaptată nevoilor de colaborare: 

  • de dimensiuni mai mari pentru colaborare în echipe extinse de peste 20 de oameni, 
  • de dimensiuni medii pentru ședințe cu 15-20 de oameni, 
  • de dimensiuni mici pentru activități care presupun colaborarea în echipe mai mici de 15 oameni, 
  • Sunt necesare, de asemenea, și spațiile foarte mici pentru activități ce necesită liniște și concentrare și în care pot lucra cel mult 5 oameni.

Astfel, cafeneaua-birou, zonele liniștite dotate cu fotolii sau canapele confortabile, spațiile izolate de tip cabină telefonică, dar și spațiile verzi și terasele în aer liber ar trebui să se regăsească în tot mai multe birouri în viitor.

În prezent, pregătirile pentru reîntoarcerea la birou sunt un proces în plină desfășurare, în contextul în care activitatea economică a crescut în acest an și statisticile din recrutate arată că angajatorii își extind echipele.

Multe companii revin la activitățile de dinaintea pandemiei, luând în ultimul an și jumătate  toate măsurile necesare pentru limitarea riscurilor pentru sănătate la birou. 

Sondajul Genesis Property privind percepția angajaților despre sănătatea clădirilor a fost desfășurat, la nivel național, în septembrie – octombrie 2021 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.100 de utilizatori de internet din România. 

Aproape 54% dintre participanți sunt femei, peste 50% au vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani, iar 53% au un venit net mai mare de 3.000 de lei.

Blitz operează cu zeci de spații de birouri și spații comerciale în marile orașe din țară, potrivite atât pentru firme la început de drum, cât și pentru companii care se extind ori și-au redefinit modul de lucru. Ia contact cu un agent Blitz pot să ofere consiliere cu privire la spațiul de birou necesar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *