Indice Blitz Național August 2023: cea mai bună lună din an

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Potrivit datelor furnizate de ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară) în luna august 2023, la nivel național, au fost încheiate un număr record de tranzacții pe anul acesta 59.425, cu +17,14% mai multe față de luna precedentă, luna iulie 2023, când au avut loc 50.731 de tranzacții.

Prețurile au ținut pasul cu tranzacțiile și au înregistrat, la rândul lor, recorduri.

În luna iulie am avut o primă creștere a numărului de tranzacții, după o scădere a volumului de tranzacții în lunile aprilie – iunie, iar în luna august, tranzacțiile și-au continuat trendul pozitiv.

Cauza ar putea fi scăderea dobânzilor cu mai bine de 3 puncte procentuale față de T1, precum și scăderea inflației pentru prima dată sub 10% în acest an.

În majoritatea orașelor din România, în luna august 2023 prețurile au fost mai degrabă stabile, cu o ușoară tendință de creștere:

În Cluj prețul mediu a fost de 2.272 Euro/ mp, în creștere cu +1,7%.
În Bucuresti, prețul mediu a fost de 1.757 Euro/mp în creștere cu +0,11%.
În Constanța, prețul mediu s-a situat la nivelul de 1.649 Euro/mp, în creștere cu +1,6%.
În Brașov, indicele Blitz a fost de 1.470 Euro/mp, în creștere cu +1,1%.
La Sibiu, indicele Blitz a fost de 1.449 Euro/mp, în creștere cu +0,49%.
În Timișoara, prețul mediu a fost de 1.438 Euro/mp, în creștere cu +0,28%.
În Craiova, prețurile au avut o medie de 1.427 Euro/mp, în creștere cu +0,14%.
În Iași, prețul mediu a fost de 1.386 Euro/mp, în creștere cu +1,32%
La Târgu Mureș, prețul mediu a scăzut până la 1.382 Euro/mp, cu -1,64%.

La Oradea, prețul a crescut până la 1.266 Euro/mp, cu +0,32%.
În Pitești, indicele Blitz a avut o medie de 1.186 Euro/mp, în creștere cu +3,4%.
La Alba Iulia, prețurile au scăzut până la 1.094 Euro/m, cu -2,15%.

În Suceava, nivelul prețurilor a crescut până la 1.090 Euro/mp, cu +0,65%.
În Bistrița prețurile au scăzut până la 1.016 Euro/mp, cu -2,03%.

La Târgoviște prețurile au avut un nivel de 968 Euro/mp, în creștere cu +0,83%.
În Arad, prețurile au crescut, până la 977 Euro/mp, cu +2,95%.

În majoritatea orașelor, prețurile au oscilat foarte puțin în jurul valorilor stabilite anterior, iar în cele mai importante orașe din România, Cluj și București, prețurile au atins noi recorduri.

București

În luna august 2023, indicele Blitz, prețul mediu la apartamentele de vânzare din București, înregistrate în baza de date Blitz, și-a continuat trendul de creștere până la valoarea de 1.757 de Euro/mp, în creștere +0,11% față de luna anterioară și cu +10,92% față de luna august a anului trecut.

În același timp au fost înregistrate, potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) 10.470 de imobile vândute în luna august, ceea ce reprezintă un volum record pentru anul 2023, și o creștere cu +17,14% față de luna anterioară.

Vezi prețurile pe cartierele din București AICI.

Cluj

În județul Cluj, tranzacțiile au crescut cu +27,56%, înregistrând un volum de 2.999 tranzacții, fiind cea mai bună lună din an.

Indicele Blitz, adică prețul mediu pe metru pătrat la apartamentele de vânzare pe Cluj și vecinătăți înregistrat de baza de date a companiei Blitz, în luna august 2023, a marcat un nou preț record pe anul 2023, și anume o medie de 2.272 Euro/ mp.

Acesta este cel mai ridicat nivel de preț înregistrat în municipiul Cluj în ultimii ani. Recordul anului trecut a fost în decembrie de 2.269 Euro/mp, recordul din anul acesta devansând recordul anului trecut cu +0,13%.

Pe segmentul de chirii, în plin sezon al chiriilor, prețurile au urcat cu +5,41%, față de luna anterioară, până la valoarea de 526 Euro/lună.

Vezi detalierea prețurilor pe cartierele din Cluj AICI.

Timișoara

În județul Timiș, în luna august, au fost tranzacționate 2.629 imobile, cu +7,13% mai multe imobile față luna anterioară, când au fost încheiate 2.454 de tranzacții, potrivit datelor comunicate de ANCPI.

Prețul mediu de achiziție a apartamentelor de vânzare din mun. Timișoara, în luna august a fost de 1.414 Euro/mp, ceea ce înseamnă o creștere a prețurilor cu +0,28% față de luna precedentă.

În zona de Centru, prețurile au scăzut cu -14,56% până la 1.414 Euro/mp, în Complexul Studențesc au crescut cu +0,18% până la 1.629 Euro/mp, iar în Dâmbovița prețurile au scăzut cu -5,79% până la 1.253 Euro/mp.

În cartierul Șagului, metrul pătrat a fost de 1.345 Euro/mp, în creștere cu +2,75%, iar în cartierul Soarelui prețurile au crescut cu +1,89%, până la nivelul de 1.345 de Euro/mp.

Chiriile la Timișoara au fost, de data aceasta, în creștere în luna august până la 393 Euro, fiind cu +8,86% mai mari față de luna precedentă.

Oradea

În județul din nord-vestul țării Bihor, în luna august 2023, numărul tranzacțiilor a scăzut cu -4,9% față de luna anterioară, fiind înregistrate 1.417 tranzacții.

În Oradea, nivelul mediu al prețurilor a crescut până la nivelul de 1.266 Euro/mp, fiind cu +0,32% mai mari față de prețurile din luna trecută.

În cartierul Central prețurile au scăzut cu -7,24% până la 1.371 Euro/mp, iar în cartierul Iosia prețurile au crescut până la 1.698 Euro/mp, fiind cu +9,41% mai mari față de luna anterioară.

În zona Rogerius, prețurile au fost mai mari cu +4,28%, până la 1.219 Euro/mp, iar în zona Ultracentrală, prețurile au crescut cu +7,96%, la valoarea de 1.384 Euro/ mp.

Chiriile în Oradea au fost în creștere cu 3%, până la o medie de 378 Euro pe lună.

Arad

În județul Arad, în luna august 2023, numărul de tranzacții a fost de 1.323 imobile, ceea ce înseamnă cu -8,38% mai puține imobile vândute față de luna precedentă.

În municipiul Arad, prețul mediu la apartamentele de vânzare, înregistrat de Blitz, în luna august a fost de 977 Euro/mp, în ușoară creștere cu +2,95% față de luna precedentă.

În zonele centrale și ultracentrale din Arad, prețurile medii au fost de 962 Euro/mp (+6,53%), respectiv 960 euro/mp (-0,83%), iar în cartierul din apropierea aeroportului, Alfa, indicele Blitz a fost de 813 Euro/mp (+4,9%), în timp ce în cartierul Aradul Nou, prețul a fost de 1.040 Euro/mp.

Chiriile din Arad au scăzut până la valoarea de 331 Euro, fiind cu -9,07% mai mici față de luna precedentă.

Craiova

În județul Dolj, conform ANCPI, în luna august au avut loc 1.514 tranzacții, cu -6,95% mai puține tranzacții față de luna anterioară.

Prețul mediu la apartamentele de vânzare din municipiul Craiova a scăzut cu -0,07% față de luna anterioară, până la valoarea de 1.424 Euro/mp.

Apartamentele din zona centrală a Craiovei au fost disponibile spre vânzare cu 1.940 Euro/mp (+2,48%), iar la periferia orașului, în cartiere precum Craiovița Nouă, prețul mediu solicitat a fost de 1.306 Euro/mp, în scădere cu -2,90%.

Chiriile au crescut de la 354 Euro cât erau în luna iulie la 362 Euro, adică cu +2,26%, în decurs de o lună.

Constanța

În județul Constanța, conform ANCPI, în luna august 2023, au avut loc 2.037 de tranzacții, cu -7,58% mai puține față de luna precedentă.

În municipiul Constanța, apartamentele au fost ofertate, în medie, cu 1.649 euro/mp, după o majorare de preț de +1,6% față de luna anterioară.

În centrul Constanței, prețul mediu a fost de 1.928 Euro/mp (-7,93%), iar în Faleza de Nord, prețurile s-au situat în jurul valorii de 1.882 Euro/mp (-1,98%).

În stațiunea Mamaia, prețurile medii au crescut până la 1.623 Euro/mp (+11,32%), iar în Saturn prețurile au mai scăzut puțin până la 2.280 Euro/mp (-2,56%).

Iași

În județul Iași a fost înregistrat un volum mai crescut de tranzacții în luna august, de 2.380 de tranzacții, în creștere cu +22,43% față de luna anterioară, când au avut loc 1.944 de tranzacții.

În același timp, prețurile la apartamentele de vânzare din municipiul Iași au crescut cu +1,32%, față de luna precedentă, până la nivelul de 1.386 Euro/mp.

În bazele de date Blitz a fost înregistrată o maximă de 2.125 Euro/mp (-7,12%) în zona Centrală și o minimă de 1.120 de Euro/mp în Cug (-5,96%) și un preț mediu de 1.446 Euro/mp (+0,14%) în Frumoasa, precum și un preț de 1.830 Euro/mp (-2,92%) în Copou.

Chiriile în Iași au crescut foarte ușor cu +0,24%, până la valoarea de 410 Euro, în decurs de o lună.

Brașov

Conform ANCPI, în județul Brașov, în luna august, s-au înregistrat 2.874 tranzacții, cu +30,34% mai multe față de luna precedentă, când au fost înregistrate 2.205 de tranzacții.

În municipiul Brașov, prețurile la apartamentele de vânzare au crescut până la media de 1.470 Euro/mp, fiind cu +1,87% mai mari față de luna anterioară.

În Centrul Civic prețurile au crescut cu +5,75%, până la 1.857 Euro/mp, iar în Astra, prețul mediu a fost de 1.392 Euro/mp util, în scădere cu -0,85%.

În Tractorul, prețurile au scăzut cu -2,73%, până la nivelul de 1.389 Euro/mp față de luna precedentă, iar în cartierul Noua, prețurile au coborât până la 1.301 Euro/mp, fiind cu -8,38% mai mici față de luna anterioară.

Sibiu

În județul Sibiu, conform ANCPI, în luna august au fost încheiate 1.045 de tranzacții, cu +35,71% mai multe decât în luna anterioară, când au fost finalizate 770 de tranzacții.

În același timp, în municipiul Sibiu, prețul la apartamentele de vânzare a fost, în medie, de 1.449 Euro/mp, însemnând o creștere de +0,49% față de luna precedentă.

Media pe segmentul de vânzări de apartamente situate în zona Centrală a variat în jurul valorii de 1.780 Euro/mp (+3,19%), iar în zona Ultracentrală, apartamentele au avut un preț mediu de vânzare de 1.582 Euro/mp (+11,57%).

Cele mai ieftine au fost apartamentele din cartierul Valea Aurie pentru care proprietarii au solicitat un preț mediu de 1.306 Euro/mp (-7,96%).

Chiriile în Sibiu au scăzut până la 440 Euro, fiind cu -3,93% mai mici față de luna precedentă.


În aproape toate orașele volumul de tranzacții a crescut simțitor, cu câteva excepții, iar prețurile au oscilat în jurul valorilor stabileite anterior.

Experții imobiliari sunt de părerea că în luna august prețurile și-au consolidat pozițiile câștigate anterior, după ce tranzacțiile au scăzut simțitor în lunile aprilie și iunie. În cele mai mari orașe, Cluj și București, au fost înregistrate noi prețuri record.

Dacă ești în căutarea unei locuințe mai spațioase sau vrei să investești în imobiliare, nu ezita să contactezi un agent Blitz pentru a profita de oportunitățile existente în piață imobiliară în orașele cu prezență Blitz.