Ghidul Cumpărătorului: Cum să alegi zona viitoarei tale locuințe

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Gina și Mihai și-au dorit o viață liniștită, departe de agitația și zgomotul orașului, prin urmare și-au făcut ”cuibul” într-o casă în afara orașului, dintr-un cartier de case în plină dezvoltare, înconjurat de pădure. Toate bune și frumoase, până au realizat că nu există o școală în apropiere, prin urmare au început să facă naveta până în oraș pentru a-și duce copiii la școală. 

Singura arteră care îi lega de oraș era mereu blocată de mașini și petreceau ore bune, zilnic, în trafic. Unde mai pui că trebuiau să-și trezească copiii foarte devreme ca să ajungă cu ei, la ora 8, la școala din oraș. 

În scurt timp, au conștientizat că ”departe de agitația orașului” înseamnă de fapt mai mult timp petrecut pe drumuri, decât bucuria de a petrece mai mult timp în natură, prin urmare, s-au hotărât să vândă casa pentru a se muta înapoi în oraș, într-un cartier aproape de școala  copiilor lor”

Alegerea zonei pentru achiziționarea unei locuințe este un proces important și poate varia în funcție de preferințele personale, dar și de mulți alți factori obiectivi pe care trebuie să-i iei în calcul. Iată câțiva pași pe care îi poți urma pentru a te ajuta să iei o decizie informată:

  1. Stabilește-ți prioritățile

Stabilește prima dată ce este important pentru tine și familia ta, care sunt prioritățile și nevoile personale. ”Să ajung la timp la birou” sau ”să petrec cât mai puțin în trafic” sau ”să petrecem cât mai mult timp în natură”, ”să fiu aproape de centrul orașului” sau ”să-mi înscriu copiii într-o școală bună”. 

Gândește-te la aspecte precum distanța față de locul de muncă, accesul la servicii și facilități (școli, spitale, centre comerciale), oportunități de divertisment, distanța până la cel mai apropiat parc și spații de joacă pentru copii, apropierea de mijloacele de transport, aglomerația din trafic și infrastructura din zonă, siguranța cartierului și stilul de viață dorit.

Locuințele vin la pachet nu doar cu pereți și dotări, ci cu un întreg cartier, un stil anume de viață, distanțe de parcurs, facilități la care ai sau nu ai acces. Ce este important pentru tine? 

  1. Bugetul

Stabilește-ți bugetul pentru achiziționarea locuinței. Acesta are un impact semnificativ asupra zonei pe care o poți alege. Dacă bugetul este limitat,  te poți orienta spre proprietăți mai mici. 

Sau dacă familia ta are nevoie de o locuință mai spațioasă, ia în considerare zonele cu prețuri mai accesibile pentru tine. 

Citește un articol despre locuința pe care ți-o permiți în funcție de veniturile disponibile.

  1. Consultă un agent imobiliar

După ce ți-ai stabilit prioritățile și bugetul, solicită unui consultant Blitz informații despre zonele în care te-ai putea încadra, pe care să le iei în considerare pentru căutări.

La Blitz agenții sunt specializați pe tipuri de tranzacții (vânzări de apartamente, case și terenuri, precum și închirieri) și pe diferite zone ale orașului. Colaborarea cu un agent imobiliar Blitz cu experiență în zonele tale de interes, te va ajută să obții rapid informații detaliate despre diferite cartiere și prețurile din piață, precum și oferte în limitele tale de buget.

Pune-i așadar întrebări despre calitatea vieții, prețurile locuințelor, nivelul de dezvoltare, infrastructura și mijloacele de transport din zonă și legăturile cu zonele centrale, sau accesibilitate la servicii și facilități, rată criminalității și orice alt aspect important pentru tine.

  1. Vizitează ZONA

Dacă te-ai hotărât pentru anumite zone, vizitează-le personal. Explorează cartierele, discută cu locuitorii și simte atmosfera generală a zonei. Aceasta îți poate oferi o perspectivă mai clară asupra mediului și a potențialului de a te integra în comunitatea respectivă.

  1. Anticipează viitorul

Înainte de a face o alegere finală, ia în considerare planurile tale de viitor. Gândește-te la perspectivele de creștere și dezvoltare în zona respectivă, potențialul de revânzare a locuinței și modul în care se potrivesc nevoilor și obiectivelor tale pe termen lung, cum ar fi de mărire a familiei. 

Alegerea zonei pentru achiziționarea unei locuințe este un proces personal și trebuie să se potrivească nevoilor, preferințelor și circumstanțelor tale individuale. Fiecare persoană are criterii diferite în funcție de stilul de viață și priorități, așa că asigură-te că iei în considerare toți factorii relevanți înainte de a lua o decizie finală.