Urmatorii 2 ani aduc proiecte noi pe piata birourilor

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Am fost informati acum cateva saptamani ca piata birourilor este un sector prea putin avariat de criza economica, viitorul aducand, cel putin in teorie, o serie de proiecte pertinente. Amintim, in aceasta ordine de idei, programul european de relocare a firmelor in cladiri „verzi”, program amplu care va obliga si Romania sa investeasca sume deloc neglijabile in construirea de imobile eco.

Urmatorii doi ani vor aduce, daca e sa creditam declaratiile oficiale, o serie de proiecte pertinente care le vor permite actualilor chiriasi sa renegocieze contractele sau sa-si mute sediile in alte cladiri.

La sfârşitul lui 2012 şi în cursul anului 2013 sunt anunţate a fi livrate o serie de proiecte cu suprafeţe de 1.300-4.000 mp sau chiar de 5.000-14.000 mp. În acest context, chiriaşii vor fi tentaţi să se relocheze în cadrul unor astfel de noi proiecte“, a declarat Mirela Raicu, partener in cadrul Esop, intr-un interviu acordat celor de la Curierul National.

Avand in vedere ca un contract de inchiriere standard se face pe o perioada de cinci, multele companii care au ocupat diverse spatii acum 4 sau 5 ani vor fi obligate sa negocieze inevitabilele contracte de prelungire.

In ultimii doi ani, contractele de inchiriere ale mai multor chiriasi din diverse cladiri de birouri au ajuns la termenul de expirare de 5 ani. Astfel de situatii se vor produce si in perioada urmatoare, motiv pentru care vor aparea situatii de prelungiri de contracte mai frecvent decat in anii precedenti“, a adaugat Mirela Raicu.

Evelina Nicula, Head of Marketing Department DTZ Echinox, ne informeaza ca cei care renegociaza acum termenii contractuali sunt cei ca vor prelungiri, restul rezolvandu-si problemele de ordin tehnico-legal in 2009-2010.

Desi marile proiecte vor fi demarate abia la sfarsitul acestui an, piata birourilor musteste de spatii de foarte buna calitate pentru firmele care cauta suprafete intre 1.000 si 1.500 mp.

Cei care cauta insa suprafete de dimensiuni mai mari, de peste 3.000 – 5.000 mp, au relativ putine alternative, in special daca doresc o zona centrala. Criza a fost o oportunitate in special pentru companiile medii si mici, iar anul acesta va fi in continuare unul favorabil pentru ei“, a spus Mirela Raicu.

Se pare ca ultimii ani au fost relativ buni pentru firmele mici si medii.

Ne asteptam ca in continuare acestea sa aiba o mare influenta asupra pietei. Adevaratul moment al terminarii efectelor crizei pe piata birourilor va fi acela al reluarii mutarilor determinate de cresteri de spaţiu si de imagine, de catre un numar semnificativ de mare de companii medii. Toata miscarea pe care am vazut-o in ultimii 2 ani a fost generata de reduceri de suprafata si standard, si chiar daca ea a dat o anumita fluenta de tranzactionare pietei birourilor, a fost o consecinta clara a crizei“, a adaugat Mirela Raicu.

Concluzia este mai mult decat clara. Piata birourilor va fi dinamizata abia dupa ce se vor construi cladiri cu spatii mari si foarte mari, cladiri care le vor oferi companiilor „ample” sansa de a se reloca in zonele de interes urban major, oferta de spatii mari din centrele oraselor fiind, cel putin deocamdata, mai mult decat modesta.

Sursa: Curierul National

Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *