Romanii platesc printre cele mai mari comisioane interbancare la platile cu cardul

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Comisioanele interbancare aplicate la tranzactiile cu carduri in sistemele VISA si MasterCard sunt printre cele mai mari din Europa, arata o investigatie sectoriala desfasurata de Consiliul Concurentei pe piata serviciilor de plati bancare din Romania.

Astfel, in tara noastra comisionul interbancar in sistemele VISA si MasterCard este de 1% si respectiv 1,2%, in timp ce in tari ca Belgia, Franta, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia sau Marea Britanie nivelul comisionului nu depaseste 0,8% (pentru cardurile de debit cu chip).

Comisioane interbancare – mod de determinare si nivel

Comisioanele interbancare sunt platile realizate intre bancile acceptante si bancile emitente pentru tranzactiile care presupun utilizarea cardurilor de plata. In cazul tranzactiilor la POS, comisionul interbancar este platit de banca acceptanta (care detine POS-ul aflat la comerciant) catre banca emitenta a cardului si este suportat de catre comerciant si, indirect, de catre consumatori.

In conformitate cu regulile Visa si MasterCard, pana in 2011, comisioanele interbancare erau stabilite de bancile membre ale celor doua organizatii si era de 1%. Incepand cu 2012, nivelul comisionului interbancar aplicabil tranzactiilor efectuate in tara noastra cu carduri emise sub sigla MasterCard este stabilit de MasterCard si aplicat de bancile membre.Astfel, comisionul interbancar in sistem MasterCard aplicabil in Romania (pentru cardul de debit cu chip) a crescut la 1,2%, nivel similar cu cel aplicabil in Grecia, in timp ce in tari ca Belgia, Franta, Italia Suedia, Olanda, Ungaria, Letonia, Marea Britanie nivelul comisionului este intre 0,5% si 1%. In Polonia, comisionul interbancar aplicabil de MasterCard este de 1,4%.

In ceea ce priveste sistemul VISA, comisionul interbancar aplicabil in tara noastra se stabileste in continuare de bancile membre din Romania si ramas la 1%.

Comisioane platite de comercianti – mod de determinare si nivel

Pentru serviciile furnizate de banca ce detine POS-ul, comerciantul plateste un comision pe serviciu. Nivelul comisioanelor este negociat in functie de costurile generate de activitatea specifica fiecarui client, relevante fiind: nivelul comisionului interbancar, numarul si valoarea tranzactiilor, modalitatea de efectuare a tranzactiei (POS, tranzactie pe Internet), precum si domeniul de activitate al comerciantului (comisioanele mai mari sunt percepute in cazul firmelor de divertisment, sali de jocuri de noroc).

Analiza realizata de Consiliul Concurentei arata ca nivelul mediu al comisioanelor achitate de comercianti catre bancile acceptante este 1,78% si 2,4% din valoarea tranzactiei. Astfel, comisionul interbancar perceput de bancile din sistemul Visa si MasterCard influenteaza, intr-o proportie insemnata, nivelul comisioanelor de servicii percepute comerciantilor si, implicit, preturile finale ale produselor si serviciilor.

Profitabilitatea sectorului cardurilor de plata

Potrivit analizei efectuate de Consiliul Concurentei, rata medie a profitului inregistrata in activitatea de emitere de carduri, in perioada 2009-2011, a fost intre 62,1% si 101,1%, pentru jumatate din bancile intervievate.

Totodata, studiul releva ca veniturile incasate de bancile emitente din comisioanele interbancare reprezinta intre 8,1% si 11,2% din totalul veniturilor din activitatea de emitere carduri.

In conditiile in care din veniturile totale au fost extrase veniturile din comisioanele interbancare, peste 50% dintre bancile intervievate au inregistrat o profitabilitate intre 49% si 79%. Ca urmare, activitatea de emitere a cardurilor ramane profitabila, pentru un numar semnificativ de emitenti, chiar si in absenta comisionului interbancar, au subliniat reprezentantii Consiliului.

Raportul realizat in urma investigatiei sectoriale pe piata serviciilor de plati bancare din Romania este publicat pe site-ul institutiei si este supus dezbaterii publice timp de 30 de zile.

Dupa finalizarea acestei perioade, Consiliul Concurentei va discuta cu reprezentantii Guvernului si ai Bancii Nationale in vederea identificarii celor mai eficiente masuri ce pot conduce la scaderea costurilor tranzactiilor bancare cu carduri.

In cadrul investigatiei sectoriale au fost solicitate informatii de la 28 banci membre Visa/MasterCard, 22 agenti economici cu obiect de activitate in diverse domenii (hipermarketuri, supermarketuri, agentii de turism, restaurante), organizatiile Visa Europe si MasterCard.

Sursa: www.efin.ro

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *