Prețul pe Metru Pătrat se referă la Suprafata utila sau la suprafața construită?

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Atât la vânzarea, cât și închirierea unui imobil, discutăm inevitabil despre suprafața locuinței. Ca să pară mai spațios imobilul, constructorii dau suprafața utilă totală, sau suprafața construită, iar cumpărătorii cred că atât costă metru pătrat util și vor să plătească numai pentru pentru suprafața utilă. 

În special în cazul apartamentelor nou construite, se întâmplă uneori această confuzie. Vânzătorii precizeaza prețul pe metru pătrat construit sau suprafața utilă totală, incluzând în preț și suprafețele balconului și/sau a logiei, fapt care duce la scăderea valorii pe metrul pătrat. În același timp, cumpărătorii cred că este vorba despre metrul pătrat util, își imaginează că apartamentul e ceva mai spațios decât în realitate. Raportul celor doua suprafețe constituie uneori 18-20% din preț, ceea ce conteaza! La ce referă prețul pe metru pătrat? La suprafața construită sau la cea utilă? 

Prețul pe metru pătrat se referă la suprafața utilă a imobilului. Să aflăm în continuare la ce se referă această suprafață. 

Așadar, pentru a clarifica niște termeni juridici, vom apela la Legea Locuinței, Anexa nr.1 care are toate răspunsurile:

Suprafața Construită 

Potrivit Legii Locuinței, suprafața construită reprezintă totalitatea suprafețelor utile ale încăperilor, balcoanelor sau teraselor, pereții interiori și exteriori, dar și cota-parte din spațiul comun al imobilului. Aici putem menționa casa liftului, spălătoriile și uscătoriile, anexele.

Diferența între Suprafața Utilă și Suprafața Construită. Sursă imagine: aici

Așadar suprafața construită este suma suprafețelor utile ale încăperilor, la care se adaugă: 

  • suprafața logiilor și/sau balcoanelor, 
  • cotele-părți din suprafețele părților comune ale clădirilor (spalatorii, uscatorii, casa scării, inclusiv anexele pentru colectarea, depozitarea și evacuarea deseurilor menajere, casa liftului etc.), 
  • suprafața aferentă pereților interiori și exteriori ai locuinței; 
  • suprafața aferentă sobelor și cazanelor de baie, în cazul încălzirii cu combustibil solid.

*Prin cota-parte din părțile de folosință comună (cotă indiviză) se înțelege cota de proprietate care revine fiecărui apartament din proprietatea comuna – cum ar fi casa scării, casa liftului și este înscrisă în titlul de proprietate.

Nu sunt cuprinse suprafețele aferente boxelor de la subsol și ale garajelor, acestea sunt specificate în releveul casei și în contractul de vânzare-cumpărare separat. 

În aria construită nu intră de asemenea:

  • rezalidurile cu aria mai mică de 0,4 m2 și nișele cu aria mai mare de 0,4 m2;
  • treptele exterioare și terasele neacoperite;
  • ariile curților interioare, ale curților exterioare de lumină sau de acces (denumite în mod curent curți englezești) mai mari de 4 m2.

Suprafața Utilă 

Suprafata utila este suprafata desfasurata, din care se scade suprafața aferentă pereților. Suprafata utila a locuintei este suma tuturor suprafeței tuturor încăperilor. Ea cuprinde: camera de zi, dormitoarele, baile, dusul, bucatariile, spațiile de depozitare și de circulatie din interiorul locuinței. 

Suprafața Utilă nu cuprinde:

  • Suprafața logiilor și a balcoanelor, 
  • Pragurile golurilor de uși, ale trecerilor cu deschideri de pâna la 1,00 m. 
  • Suprafețele ocupate de sobe sau cazane de baie, în cazul în care încălzirea se face cu sobe. 

Se mai întâlnește ca termen uzual suprafața utilă totală, un termen nedefinit în niciun text de lege, dar folosit frecvent de dezvoltatorii imobiliari. Aceasta este considerată suma dintre suprafața utilă, la care se adaugă suprafața logiilor și a balcoanelor aferente imobilului sau apartamentului respectiv. 

O suprafața și mai restrânsă decât cea utilă este suprafața locuibilă care reprezentată doar de principalele camere din locuință, respectiv camera de zi și dormitoarele, fără a lua în calcul niciuna dintre celelalte încăperi și nici balcoanele ori logiile.

Diferența dintre suprafața utilă și cea construită este estimată undeva la 20%. În cazul în care suprafața utilă este cunoscută, formula de calcul va fi SC=SUx1,2. Formulă de calcul este pur estimativă doar pentru a-ți face o idee de mărimi. Suprafața construită exactă se determină din planuri și măsurători exacte, cu echipamente de precizie.

Informează-te de la agentul cu care colaborezi de suprafețele exacte ale ofertei care te interesează, sau dacă ești abia la începutul căutărilor precizează-i ce suprafață minimă cauți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *