Materiale rezistente la incendii

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Unul dintre cele mai importante aspecte de luat serios si responsabil in considerare inainte de a cumpara sau a construi o casa este natura si limitele specifice ale materialelor folosite.

Cu alte cuvinte, trebuie sa analizam posibilele situatii de viitor si dintr-o perspectiva oarecum apocaliptica. Chiar daca Romania nu risca sa fie maturata de pe harta de un tsunami, e clar ca dezastrele mai mult sau mai putin naturale sunt de luat in calcul. Spun mai mult sau mai putin fiindca urmeaza sa fac referinta exclusiva la incedii, care, dupa cum stiti, nu se reduc doar la ceea ce noi am numi incidente de ordin natural.

Cu alte cuvinte, trebuie sa stim in ce fel se comporta materialele pe care urmeaza sa le folosim la sus-numitele incedii. Conform unui studiu realizat de Ghar Expert (si propus lecturii de publicatia online www.bloombiz.ro), materialul folosit nu trebuie sa se dilate la temperaturi ridicate, amenintand astfel structura de rezistenta si deci stabilitatea locuintei, iar la racirea aproape instantanee ca urmare a interventiilor de stingere sa nu se contracte, amenintand din nou integritatea nefericitei locuinte.

Cei de la Ghar Expert au trecut in revista principalele caracteristici ale materialelor folosite de obicei in constructii, caracteristici care merita sa fie luate in calcul inainte de cumpararea sau construirea unei locuinte.

In aceasta ordine de idei, incepem si noi cu piatra. Slab conductor termic, gresia argiloasa rezista la temperaturi moderate fara a se fisura. Se pare ca granitul, in ciuda aparentelor, se dezintegreaza relativ usor la focuri intense si prelungite. Suntem informati, de asemenea, ca piatra de var se pulverizeaza chiar si la temperaturi mici. Pietrele, in genere, se sparg daca trec brusc de la o temperatura mare la una mult redusa.

Caramida pare, insa, a fi un material foarte rezistent. Conform expertilor, aceasta rezista pana la temperatura de 1300 grade Celsius, ceea ce inseamna ca reprezinta un candidat ideal pentru cei care vor sa nu-si vada locuintele reduse la triste gramezi de cenusa de eventualele incendii.

Fonta nu este un material utilizat in constructii in mod obisnuit, insa, pentru linistea sufleteasca a celor care intentioneaza sa experimenteze, cei de la Ghar Expert sustin ca se sparge chiar si la temperaturi normale, asta dupa ce a fost incalzita in prealabil. Pentru a o proteja de efectele distructive ale unui incendiu, fonta trebuie acoperita cu un material mult mai rezistent la foc.

Otelul, fiind un foarte bun conductor termic, se incalzeste relativ usor, se indoaie pe la 600 de grade celsius (ne referim aici, fireste, la barele de otel), iar la1400 de grade se topeste complet. Iata de ce otelul nu este deloc recomandat ca material de constructii.

Betonul, asa cum era de asteptat, rezista mult si bine la incendii medii si mari, asta in masura in care materialul folosit este de cea mai buna calitate. In cazul betonului armat, este esentiala si pozitia otelului. Daca totul este facut ca la carte, betonul armat rezista perioade relativ lungi de timp si la temperaturi de 1000 grade Celsius.

In ceea ce priveste sticla, lucrurile stau putin altfel; la temperaturi mari expandeaza, iar la racire se sparge. In cazul sticlei armate cu fire de otel, rezistenta creste insa nu in mod dramatic. Desi mai rezistenta la temperaturi ridicate si la inevitabilele fluctuatii, sticla armate nu face fata unui incendiu de proportii. E de notat faptul ca, in cazul in care se sparge, sticla ramane in pozitia initiala datorita sus-numitelor fire de otel.

Cu toate ca lemnul poate parea cea mai proasta alegere in ceea ce priveste materialul folosit pentru construirea unei locuinte care sa reziste la un incendiu substantial, adevarul este mai complex de-atat. Lemnul poate deveni rezistent la focuri mari daca este tratat cu borat de sodiu sau cu fosfat de amoniu. Se poate incerca, de asemenea, si vopseaua ignifuga.

Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *