Legea darii in plata a fost adoptata! Vezi cine sunt beneficiarii si cine vor fi cei mai afectati

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Camera Deputatilor a adoptat miercuri controversata lege a darii in plata cu un scor ce nu lasa loc de comentarii: 207 voturi pentru si un singur vot impotriva.

Legea Darii in plataIn ciuda avertismentelor venite din partea Bancii Nationale a Romaniei si a reprezentantilor bancilor comerciale, deputatii au spus un “da” categoric, legii darii in plata in noul format pentru ca, fata de formula initiala, legea a suferit cateva modificari majore: plafonul maxim a fost ridicat pana la 250.000 de euro si programul Prima Casa a fost exclus din prevederile legii.

Astfel, beneficiarii legii sunt persoanele fizice care si-au cumparat una sau mai multe locuinte, prin credit ipotecar sau prin credit de nevoi personale cu garantie ipotecara. De asemenea, vor beneficia si acele persoane care au achizitionat terenuri pentru constructia unei locuinte. Toti acestia, in cazul in care pot doveni ca nu-si mai pot achita ratele la banca, au acum posibilitatea de a ceda bancii dreptul de proprietate asupra bunului ipotecar, fara a putea fi urmariti pentru recuperarea unor sume suplimentare.

Pe de alta parte, vor avea de suferit romanii care intentioneaza sa-si cumpere o locuinta prin credit ipotecar, altul decat Prima Casa. Unele banci au inasprit deja conditiile de creditare, iar avansul minim solicitat pentru astfel de credite a ajuns deja la 35-40%. In situatia in care toate bancile vor adopta o astfel de pozitie, singura varianta acceptabila ar ramane creditul Prima Casa.

Mai jos va prezentam un exemplu de calcul al ratelor pentru o locuinta de 60.000 de euro

Alte costuri(notar, depozit colateral etc) Total costuri initiale credit Rata lunara
Pret apartament 60.000
Avans 35% 21.000 2.000 23.000 191
Avans 15% 9.000 2.000 11.000 245
Prima Casa (avans 5%) 3.000 2.000 5.000 256

Din datele prezentate mai sus, se poate observa cum, odata cu cresterea avansului minim solicitat de la 15% la 35%, costurile totale aferente creditului se vor dubla. In schimb beneficiarii vor avea o rata cu aproximativ 22% mai mica.

Legea darii in plata mai poate fi atacata la Curtea Constitutionala, iar daca acest lucru nu se va intampla, presedintele are la dispozitie doua saptamani pentru a o promulga, neavand posibilitatea de a o retrimite in Parlament spre reexaminare.

Echipa Blitz

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *