Indice Blitz Național Mai 2023: Piața dă semne de redresare

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Luna mai ne redă speranța că lucrurile încep să se redreseze pe piața imobiliară, deoarece au crescut în mod spectaculos tranzacțiile!

Potrivit datelor furnizate de ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară) în luna mai 2023, la nivel național, au fost încheiate 57.199 de tranzacții, cu +36,44% mai multe față de luna precedentă, luna aprilie 2023, când au avut loc 41.921 de tranzacții. 

După ce numărul tranzacțiilor scăzuseră drastic, în luna aprilie, prețurile la imobile au suferit ușoare corecții pe ici, pe colo. În luna mai, tabloul e complet schimbat, tranzacțiile s-au deblocat în mare parte, iar prețurile au avut din nou elan de creștere! 

Dacă e să facem o sinteză a acestei evoluții, conform indicelui Blitz, prețurile medii din orașele mari din România, în luna mari 2023, au avut următoarele evoluții: 

  • În Cluj Napoca prețul mediu a fost de 2.126 Euro/ mp, în scădere cu -2,97%.
  • În Bucuresti, prețul mediu a fost de 1.742 Euro/mp în creștere cu +0,58%.
  • În Constanța, prețul mediu s-a situat la nivelul de 1.538 Euro/mp, în scădere cu -5,35%.
  • În Brașov, indicele Blitz a fost de 1.519 Euro/mp, în creștere cu +0,6%.
  • În Timișoara, prețul mediu a fost de 1.420 Euro/mp, în creștere cu +0,71%.
  • La Sibiu, indicele Blitz a fost de 1.405 Euro/mp, în creștere cu +3,16%.
  • În Craiova, prețurile au avut o medie de 1.385 Euro/mp, în scădere cu +5,4%.
  • În Iași, prețul mediu a crescut până la 1.357 Euro/mp, în creștere cu +1,65%
  • La Târgu Mureș, prețul a scăzut până la 1.342 Euro/mp, cu -4,69%.
  • La Oradea, prețul a scăzut până la 1.271 Euro/mp, cu -2,08%.
  • În Pitești, indicele Blitz a avut o medie de 1.132 Euro/mp, în scădere cu -4,39%.
  • În Bistrița, prețurile au crescut cu +0,19%, până la valoarea de 1.061 Euro/mp. 
  • La Alba Iulia, prețurile au scăzut cu -2,86%, până la 1.019 Euro/mp. 
  • În Suceava, nivelul prețurilor a scăzut până la 1.012 Euro/mp, cu -7,41%.
  • În Arad, prețurile au scăzut cu -2,72%, până la 966 Euro/mp.
  • La Târgoviște prețurile au avut un nivel de 973 Euro/mp, în creștere cu +3,95%. 

Așadar, în majoritatea orașelor, prețurile au scăzut moderat în timp ce, în cele mai importante orașe din România, de ex. București, prețurile au înregistrat recorduri. 

Numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut în luna aprilie în toată țara, iar în luna mai tranzacțiile și-au revenit în mod spectaculos, practic dublându-și volumul și recuperând lunile cu activitate mai scăzută.  

București 

În luna mai, în București tranzacțiile au crescut cu +33,01% față de luna anterioară, devansând lunile mai slabe ale anului, ianuarie și aprilie, înregistrând 8.409 tranzacții. 

Astfel, prețul mediu la apartamentele de vânzare din București și-a continuat trendul de creștere pe anul 2023 până la valoarea de 1.742 de Euro/mp, fiind mai ridicat cu +0,58% față de luna anterioară, mai ridicat cu +3,94% față de începutul anului și cu +7,46% mai mari față de luna mai a anului trecut, când erau la nivelul de 1.621 Euro/mp.

După o primă lună cu tranzacții mult sub așteptări și după ce numărul acestora aproape că s-a dublat în a doua și a treia lună din an, în luna mai am avut din un nou preț record al anului în București. Vezi o analiză detaliată AICI

Cluj 

În județul Cluj s-a înregistrat, în luna mai, un număr de 2.637 de tranzacții, cu +29.14% mai multe față de luna precedentă.

După o lună cu tranzacții puține, prețurile la apartamentele de vânzare din Cluj în cea de-a 5-a lună din an au suferit o corecție modestă de -2,97%! 

Prețul pe metru pătrat la imobilele de vânzare, pe Cluj și vecinătăți, în luna mai 2023, a înregistrat o medie de 2.126 Euro/ mp. 

Față de luna mai a anului trecut, când indicele Blitz era în Cluj la un nivel de 2.059 Euro/mp, prețul din luna mai anul curent este mai mare cu +3,25%.

După o lună în care tranzacțiile au scăzut cu aproape un sfert, prețurile au suferit o corecție ușoară, situându-se la un nivel comparabil cu prețurile din anul trecut. 

Față de prețul record înregistrat în Cluj în decembrie 2022, prețul mediu din luna mai 2023 a fost mai scăzut -6,3%.

Pe segmentul de chirii, prețurile, dimpotrivă, au înregistrat un salt de creștere cu +20,24%, până la valoarea de 505 Euro/lună. 

Vezi detalierea prețurilor pe cartierele din Cluj AICI. 

Timișoara

În județul Timiș, în luna mai, au fost tranzacționate 2.603 de imobile, cu +31,73% mai multe imobile față luna anterioară, când au fost încheiate 1.976 de tranzacții, potrivit datelor comunicate de ANCPI.

Prețul mediu de achiziție a apartamentelor de vânzare din mun. Timișoara, în luna mai, a fost de 1.420 Euro/mp, ceea ce înseamnă o creștere a prețurilor cu +0,71% față de luna precedentă.

În zona de Centru, prețurile au scăzut cu -6,71% până la 1.418 Euro/mp, în Complexul Studențesc au scăzut cu -4,12% până la 1.654 Euro/mp, iar în Dâmbovița prețurile au crescut cu +0,53% până la 1.324 Euro/mp. 

În cartiere precum Ghiroda, metrul pătrat a fost de 1.409 Euro/mp, în scădere cu -13,4%, iar în Girocului prețurile au scăzut cu -4,49%, până la nivelul de 1.234 de Euro/mp. 

Chiriile la Timișoara au fost pe scădere până la 368 Euro, fiind cu -1,08% mai mici față de luna precedentă. 

Oradea 

În județul din nord-vestul țării, Bihor, în luna mai 2023, numărul tranzacțiilor a crescut cu +36,81% față de luna anterioară, fiind înregistrate 1.665 tranzacții. 

În Oradea, nivelul mediu al prețurilor a scăzut până la nivelul de 1.271 Euro/mp, fiind cu -2,08% mai mici față de prețurile din luna trecută, și cu -0,7% față de nivelul prețurilor de la începutul anului. 

În cartierul Central prețurile au scăzut cu -2,84% până la 1.335 Euro/mp, iar în cartierul Velenta prețurile au crescut până la 1.270 Euro/mp, cu +19,25% față de luna anterioară. În zona Cantemir cu +6,05%, până la 1052 Euro/mp, iar în zona ultracentrală, prețurile au scăzut cu -6,64%, la valoarea de 1.391 Euro/ mp.

Chiriile la fel au crescut cu +12,03%, de la 266 Euro la 298 Euro, în decurs de o lună. 

Arad

În județul Arad, în luna mai 2023, numărul de tranzacții a fost de 1.436 imobile, ceea ce înseamnă cu +48.50% mai multe imobile vândute față de luna precedentă.

În municipiul Arad, prețul mediu la apartamentele de vânzare, înregistrat de Blitz, în luna mai, a fost de 966 Euro/mp, în scădere cu -2,72% față de luna precedentă și în scădere cu -1,83% față de nivelul prețurilor de la început de an. 

În zonele centrale și ultracentrale din Arad, prețurile medii au fost de 871 Euro/mp (-6,34%), respectiv 951 euro/mp (-2,06%), iar în cartierul din apropierea aeroportului, Alfa, indicele Blitz a fost de 796 Euro/mp (-9,24%), în timp ce în cartierul Aradul Nou, prețul a fost de 957 Euro/mp (-6,36%). 

Chiriile din Arad au scăzut până la valoarea de 329 Euro,  cu -16,71%, față de luna precedentă.  

Craiova 

În județul Dolj, conform ANCPI, în luna mai, au avut loc 1.654 tranzacții, cu +42.83% mai multe tranzacții față de luna anterioară.

Prețul mediu la apartamentele de vânzare din municipiul Craiova a scăzut cu -5,4% față de luna aprilie 2023, până la valoarea de 1.385 Euro/mp.

Apartamentele din zona centrală a Craiovei au fost disponibile spre vânzare cu 1.714 Euro/mp, în scădere cu -7,9% față de luna precedentă, iar la periferia orașului, în cartiere precum Craiovița Nouă, prețul mediu solicitat a fost de 1.326 Euro/mp, în scădere cu -2%. 

Chiriile au crescut de la 330 Euro, cât erau în luna aprilie la 332 Euro în luna mai, adică în medie cu +0,61%.

Constanța 

În județul Constanța conform ANCPI, în luna mai 2023, au avut loc 2.763 de tranzacții, cu +20,76% mai multe față de luna precedentă, menținându-se același număr ridicat al tranzacțiilor în mod constant. 

În municipiul Constanța, apartamentele au fost ofertate, în medie, cu 1.538 euro/mp, după o corecție importantă de preț de -5,35% față de luna anterioară. 

În centrul Constanței, prețul mediu a fost de 1.693 Euro/mp (-17,5%), iar în Faleza de Nord, prețurile s-au situat în jurul valorii de 1.862 Euro/mp (-6,95%). 

În stațiunea Mamaia, prețurile medii au scăzut până la 1.511 Euro/mp (-7,7%), iar în Năvodari prețul a fost de 1.323 Euro/mp (+2,08%).

Chiriile în Constanța s-au situat la nivelul de 525 Euro, în creștere cu +1,55% față de media chiriilor din luna precedentă. 

Iași 

Piața imobiliară din județul Iași a înregistrat un volum crescut de tranzacții în cea de-a 5-a lună din an, de 2.167 de tranzacții, în creștere cu +48,12 față de luna anterioară, când au avut loc 1.463 de tranzacții, potrivit datelor furnizate de ANCPI. 

În același timp, prețurile la apartamentele de vânzare din municipiul Iași au crescut cu +1,65%, față de luna precedentă, până la nivelul de 1.357 Euro/mp.

În bazele de date Blitz a fost înregistrată o maximă de 2.166 Euro/mp (-6,52%) în zona Centrală și o minimă de 1.253 de Euro/mp în Podu Roș (+2,96%) și un preț mediu de 1.444 Euro/mp (+10,4%) în Nicolina, precum și un preț de 1.970 Euro/mp (+23,51%) în Copou. 

Chiriile în Iași au crescut de la 401 Euro la 403, adică cu 0,5% în decurs de o lună. 

Brașov

Conform ANCPI, în județul Brașov, în luna mai, s-au înregistrat 3.348 tranzacții, cu +47,23% mai multe față de luna precedentă, când au fost înregistrate 2.274 de tranzacții. 

În municipiul Brașov, prețurile la apartamentele de vânzare au suferit o mică creștere având o medie de 1.519 Euro/mp, fiind cu +0,6% mai mari față de luna interioară. 

În Centrul Civic prețurile au crescut cu +6,73%, până la 1.650 Euro/mp, iar în Bartolomeu, prețul mediu a fost de 1.413 Euro/mp util, în scădere cu -7,22%.

În Tractorul, prețurile au crescut cu +4,7%, până la nivelul de 1.603 Euro/mp față de luna precedentă, iar în cartierul Astra, prețurile au osclilat în jurul valorii de 1.461 Euro/mp, cu +0,62% față de luna anterioară.  

Sibiu

În județul Sibiu, conform ANCPI, în luna mai au fost încheiate 1.077 de tranzacții, cu +31,82% mai multe decât în luna anterioară, când au fost finalizate 817 de tranzacții. 

În același timp, în municipiul Sibiu, prețul la apartamentele de vânzare a fost, în medie, de 1.405 Euro/mp, însemnând o creștere cu +3,16% față de luna precedentă.

Media pe segmentul de vânzări de apartamente situate în zona Centrală a variat în jurul valorii de 1.538 Euro/mp (-7,13%), iar în zona Ultracentrală, apartamentele au avut un preț mediu de vânzare de 1.694 Euro/mp (-1,17%). 

Cele mai ieftine au fost apartamentele din cartierul Ștrand pentru care proprietarii au solicitat un preț mediu de 1.247 Euro/mp (+13,67%).

Chiriile în Sibiu au crescut de la 423 Euro la 434 în luna mai, fiind mai mari cu  +2,6% față de luna precedentă.

*** 

În aproape toate orașele volumul de tranzacții a crescut spectaculos, iar prețurile au crescut atât pe vânzări, cât și pe chirii!

Experții imobiliari sunt de părerea că în luna mai prețurile și-au reluat tendința de creștere după ce scăzuseră progresiv timp de trei luni consecutiv, dar că sunt încă sub pragul prețului record înregistrat la finalul anului trecut. 

Dacă ești în căutarea unei locuințe mai spațioase sau vrei  să investești în imobiliare, nu ezita să contactezi un agent Blitz pentru a profita de oportunitățile existente în piață imobiliară în orașele cu prezență Blitz.