Dan Ioan Popp considera ca piata imobiliara este pe drumul cel bun

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Suntem sceptici, si pe buna dreptate. Chiar daca ni se explica insistent ca recesiunea a trecut iar Romania isi revine din starea de insolventa, realitatea arata cu totul altfel. Nu putem lua de buna o declaratie care vine in directa contradictie cu ceea ce simtim pe pielea noastra.

Suntem bombardati neincetat cu stiri si articole de specialitatea care ne informeaza cu entuziasm ca piata imobiliara este pe drumul cel bun. A credita astfel de opinii mai mult sau mai putin avizate este simplu si aduce, pe termen scurt, senzatii si afecte pseudo-pozitive.

Inainte de a crede astfel de judecati de valoare, trebuie sa trecem prin experiente concrete de natura sa confirme optimismul recent al specialistilor in imobiliare.

In aceasta ordine de idei, Dan Ioan Popp, presedintele Impact Developer & Contractor, este de parere ca piata imobiliara s-a inscris definitiv pe o traiectorie ascendenta, adaugand ca dezvoltatorii sceptici si precauti risca sa piarda oportunitatile generate de reviviscenta acestui sector complex si problematic.

Nu trebuie sa fii incapatanat. Dar e foarte important, pentru ca e momentul oportun. Criza tine de perceptie. Daca sesizezi prea tarziu ca piata a luat-o in sus, ratezi o oportunitate”, a declarat acesta intr-un interviu acordat celor de la Imopedia.ro.

Cei care nu cred in reviviscenta pietei imobiliare ar face bine sa reevalueze datele in functie de care si-au fundamentat sentintele, sau cel putin aceasta este opinia presedintelui Impact. Conform spuselor acestuia, sectorul imobiliar a inceput sa-si revina in luna decembrie a anului trecut, subliniind enigmatic faptul ca „indicatorii” care l-au facut sa ajunga la aceasta concluzie sunt cat se poate de creditabili.

In ceea ce priveste implicarea guvernamentala in dinamica acestui sector, Dan Ioan Popp a declarat ca interesele politice sunt de natura sa boicoteze proiectele de bun simt:

Lucrurile sunt intotdeauna la mana puterii. Puterea, cat este ea de isteata, aude acolo, aude acolo, aude dincolo, are propriii consultanti, iar eu mi-am facut datoria sa spun un lucru pe care pot sa il demonstrez. Sunt lucruri tehnice, sunt matematice, imbatabile, dar politic au niste implicatii si de fapt in asta consta dificultatea unor astfel de decizii. Nu stiu daca ei stiu sau nu sa faca aceste calcule, dar datoria mea este sa le pun in fata, iar ei sa faca aceste calcule politic si sa spuna daca sunt plauzibile sau nu. Pentru ca este si o decizie populista. Ei pierd credit din cauza ca au marit impozitul la tranzactii. Sunt decizii politice care afecteaza o realitate economica care prin urmare, va ramane inghetata.

Presedintele Impact a mai spus ca proprietarii de apartamente din imobilele vechi si foarte vechi ar trebui obligati sa plateasca o taxa suplimentara:

Te uiti la blocurile vechi: betonul este praf, asta curge, aia e sparta, in jur e zgomot, e praf, sunt caini, parcarile sunt o nenorocire, deci de ce sa cumperi? Varful de construire a fost în 1980. Blocurile vechi deja au 31 de ani, dar cel putin jumatate dintre ele au fost facute inainte. Deci se apropie de final. Explicati-mi mie de ce alegi asa ceva? De ce sa incurajezi asa ceva? Pentru ca cineva care ar schimba un asemenea lucru, ar intra in disputa cu poporul roman. Nu poti sa iei poporul roman si sa il certi. Dar asa cum pentru o masina care nu are euro cinci, platesti, daca ai o locuinta care e energofaga, care e periculoasa, nu te pot evacua, nu si-o pot demola, dar daca vrei, atunci sa platesti”.

Concluzia lui Dan Ioan Popp este mai mult decat sumbra. In ciuda faptului ca cei de la Bruxelles ne ajuta cu bani, tendinta autoritatilor locale de a se eschiva si de a fugi de responsabilitate va sabota toate incercarile de revitalizare economica a Romaniei.

Sursa: Imopedia.ro

Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *