Cum decoram o baie mica?

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Daca avem la dispozitie un buget generos, posibilitatile sunt nenumarate. Sau, cu alte cuvinte, o baie de dimensiuni mici sau medii este mai putin costisitoare, tinand cont de suprafata sa modica.

In primul rand, tineti cont de finisaje si aici ma refer la gresie si faianta. Fie alegeti modele simple, in culori pastelate, fie optati pentru mozaic doar pe o anumita portiune din baie –cum ar fi peretele din dreptul cazii- sau pentru piese de ceramica cu motive etnografice daca va doriti un stil traditional.

Cabina de dus este, de asemenea, o alegere potrivita pentru o baie mica deoarece ocupa mai putin spatiu. Aceasta poate fi la fel de eleganta si confortabila ca o cada daca alegeti finisajele si modelele adecvate. Recomandarea noastra este sa optati pentru o cabina de dus construita pe dimensiunile concrete ale baii cu materiale calitative precum placile de ceramica si sticla.

Si mai reduse ca suprafata sunt baile de serviciu. Acestea sunt compuse doar dintr-un vas de toaleta si o chiuveta cu oglinda. Chiar daca este ingust spatiul poate fi scos din anonimat cu un tapet cu model floral, vesel, in buline sau dungi, sau prin aplicarea unei vopsele in nuante electrice.

Nu uitati de accesorii si de metodele simple dar de efect, prin care va puteti personaliza baia. Cum ar fi sa aveti pe un singur perete mai multe oglinzi? O oglinda principala si multe altele de diferite marimi si cu rame in culori diverse? Doar imaginati-va si, cu siguranta, veti gasi raspunsul. Acelasi lucru poate fi realizat si cu tablouri sau obiecte vintage.

Suporturile pentru sapun, periuta si pasta de dinti sunt si ele importante in sala de baie, de aceea nu alegeti la intamplare, ci puneti accent pe design si materiale in functie de amenajarea generala. Daca optati pentru un stil clasic, corpurile de iluminat necesita atentie sporita. De exemplu, candelabrul si veiozele pot face minuni din punct de vedere decorativ.

Chiar daca avem de-a face cu o baie mica, spatiile de depozitare nu pot lipsi. Tinand cont de faptul ca introducerea unui corp nou de mobilier este imposibila, incercati sa gasiti solutii practice.

De exemplu, valorificati zona de sub chiuveta. Acolo pot fi montate cateva polite pe care sa va tineti produsele de curatenie. Usa de la baie (pe interior) reprezinta o alta suprafata ce merita exploatata. Tot ceea ce aveti de facut este sa dati o fuga la magazinele de bricolaj si sa cumparati cateva sisteme de prindere sau agatatori. Ideale sunt si nisele, insa pentru ca acest lucru sa fie posibil, ele trebuie realizate inca din faza de proiectare.

Sursa: www.casamea.ro

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu

Blitz Imobiliare - Agentie Imobiliara Cluj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *