Tipuri de chiriași: anunțul perfect pentru a atrage chiriași studenți

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Atunci când vrei să-ți închiriezi proprietatea, ține cont de tipurile de chiriași existenți pe piața imobiliară și de necesitățile locative ale acestora. Astfel, oferta ta imobiliara va avea mari șanse să se întâlnească exact cu chiriașul pe care-l cautai.

Studenții sunt prima categorie mare de chiriași, potrivit unor estimări, aceștia constituie aproximativ 80 la sută din chiriași într-un oraș universitar.

Dacă proprietatea ta se află în apropierea unui colegiu sau universitate, este o idee bună să-ți pregătești proprietatea pentru chiriași studenți în căutarea unei cazări pe perioada anului universitar.

Studenții preferă camerele de închiriat sau apartamente partajate. Au solicitări de baza în ceea ce privește confortul, zona fiind mult mai importantă.

În anunțul de închiriere menționează cu prioritate zona pentru a atrage din prima chiriașii potriviți. Un exemplu de text ar putea fi:

”Apartamentul se află la 5 minute distanță de UBB, Facultatea de Litere din Cluj.”

Furnizează mobilier esențial, cum ar fi pat confortabil, birou și scaun, dulap sau spațiu de depozitare pentru haine și alte obiecte personale. Asigură-te că mobilierul este de calitate și în stare bună.

”Apartamentul este mobilat cu mobilier de primă necesitate – pat de 2 persoane, birou și scaun de birou, dulap pentru haine și comodă. Mobilierul este în stare bună.”

Apoi, studenții au nevoie de acces la internet rapid și fiabil pentru a-și desfășura activitățile academice și pentru a rămâne conectați. Asigură-te că proprietatea ta are o conexiune stabilă la internet și că poți oferi o conexiune bună la Wi-Fi.

”Apartamentul dispune de conexiune de Internet de mare viteză prin fibră optică. Costul abonamentului intră în prețul chiriei.”

O mașină de spălat, eventual cu uscător, un frigider și un aragaz sunt de mare ajutor pentru studenți. Aceasta le permite să-și spele hainele, să-și gătească mesele, mai ieftin ”acasă”.

”Apartamentul are toate dotările necesare: aragaz cu cuptor electric, mașină de spălat cu uscător, frigider cu congelator, TV. Prețul abonamentului TV intră în prețul chiriei.

Oferă o zonă dedicată pentru studiu, cum ar fi un spațiu liniștit cu un birou și iluminare adecvată. Studenții apreciază un mediu propice pentru a-și desfășura activitățile academice.

Pentru a atrage chiriași studenți menționează anunțul tău trebuie să menționeze dacă proprietatea ta se află în apropierea colegiilor sau universităților, distanțele și apropierea față de mijloacele de transport în comun. Apropierea de punctele lor de interes poate fi un mare avantaj pentru studenți.

De asemenea, dacă există supermarketuri sau alte facilități comerciale în apropierea proprietății, aceasta poate fi un beneficiu important pentru studenți, oferindu-le acces rapid la alimente, produse de bază și alte necesități.

”Apartamentul este situat aproape de mijloace de transport în comun, în zona centrul comercial X, având în apropiere magazine, farmacii și un parc”.

Și poate aspectul cel mai important aspect pentru chiriașii studenți este prețul. Comunică prețul solicitat, împreună cu condițiile de plată.

Prețurile dintr-un oraș universitar, cum este Clujul, diferă în funcție de zonă, suprafață și dotări, însă cele mai accesibile pornesc, pentru garsonierele de închiriat de la 250 de Euro/lună, iar pentru apartamentele cu 2 camere de la 300 Euro/mp.

Contactează astăzi un agent Blitz care să te asiste la redactarea anunțului perfect și promovarea acestuia pentru toate canalele noastre media, precum și găsirea rapidă a celor mai potriviți chiriași pentru noul sezon de chirii!