Surpriza! Desi Prima Casa finanteaza doar in lei, se vor acorda credite si in euro! Vezi cine sunt beneficiarii

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Desi normele programului guvernamental Prima Casa s-au schimbat de mai bine de 2 luni, in sensul ca se acorda finantare doar in moneda nationala, o serie de clienti vor primi finantare in euro.

Surpriza! Desi Prima Casa finanteaza doar in lei, se vor acorda credite si in euro! Vezi cine sunt beneficiariiEste vorba despre 600 de dosare care erau pe rol in momentul in care au aparut noile schimbari, dosare care de atunci pana in prezent au fost blocate.

“Inainte de intrarea in vigoare a hotararii prin care s-a stabilit acordarea de garantii numai in lei, in evidentele Fondului erau inregistrare 600 de promisiuni de garantare emise in euro, care in momentul transformarii in credit se vor acorda tot in euro”, au declarat reprezentantii Fondului de Garantare pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii.

Matematica ne arata ca este vorba despre o suma importanta si ca, cel mai probabil, s-au facut presiuni pentru aceasta decizie. Bancile ar fi pierdut mai bine de 20 de milioane de euro, in conditiile in care valoarea medie a sumelor imprumutate prin Prima Casa este undeva in jur de 37.000 de euro.

Guvernul a operat modificarea Prima Casa in luna august, moment in care vanzarile de credite prin acest program au scazut considerabil. Lucrul este explicabil din moment ce creditul Prima Casa in lei este mai scump decat un credit imobiliar clasic in euro. Singurul avantaj de care beneficiaza acum clientii Prima Casa, consta in faptul ca acest credit este in continuare garantat de stat si ca suma minima necasara este de doar 5% din valoarea imobilului achizitionat.

Sursa: Ziarul Financiar

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *