S-a dat startul Prima Casă pe anul 2018

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

În 2018, plafonul alocat către Prima Casă este de două miliarde de lei, cu 33,75% mai puțin față de anul trecut.

De obicei, dosarele pentru acest tip de credit se depun în luna ianuarie. Având în vedere că în această perioadă toate băncile care sunt înscrise în progam “rulează” dosare în toată țara este greu de preconizat perioada pentru care vor exista fonduri. În prezent, nu există o procedură a fondului de garantare care să specifice ce sumă și câte dosare mai pot fi primite, pe parcursul unui an, astfel că sunt multe cazuri în care clienții, pentru a nu-și pierde imobilul asupra căruia au luat decizia de achiziționare, aleg varianta de credit ipotecar.

Pentru o consultare gratuită, amănunțită a creditului Prima Casă și a celorlalte tipuri de credite, în cadrul companiei Blitz există Departamentul de Consultanță Financiar-Bancară care reunește toate băncile mari într-un singur loc, bănci precum Banca Transilvania, BCR, BRD, Unicredit, GuarantyBank și Bancpost.

Pragurile de finanțări și condițiile de acordare a creditului au rămas aceleași ca și în 2017. Mai exact, pentru construcțiile care au o autorizație obținută înainte de anul 2010 se poate finanța o sumă maximă de 57.000 de euro, iar pentru o construcție care are o autorizație obținută după anul 2010 se poate finanța un maxim de 66.500 de euro. Diferența până la valoarea achiziției, în cazul în care există, este suportată din propriul buzunar al cumpărătorului.

Condițiile de încadrare în cadrul programului Prima Casă sunt:

  • Beneficiarul creditului trebuie să nu dețină în proprietate singur sau împreună cu cineva din familie un imobil în suprafața mai mare de 50 mp sau o cotă parte dintr-un imobil mai mare de 50 mp din suprafața imobilului;
  • Beneficiarul creditului trebuie să nu mai fi beneficiat de produs;
  •  Vârsta este un alt criteriu care se ia în considerare, în sensul în care se orește limitarea luării unui credit până la vârsta de pensionare legală din România. Se condiționează astfel că ultima rată a creditului să fie plătită până la 63 de ani de către femei și 65 de ani de către bărbați. Pentru obținerea creditului, tot timpul se va lua în considerare anul de naștere al celui mai în vârstă din familie.
  • Beneficiarul creditului trebuie să aibă minim un an vechime în muncă pe teritoriul României și trei luni la ultimul angajator, adică trei salarii încasate.

Prima casă este un produs standard care implică o dobândă standard de 2%, plus robor la trei luni. Începând cu anul 2018 roborul a crescut de la 1% la 2%-2,05%.

Pe lângă dobânda amintită anterior, Prima Casă mai are două tipuri de comisioane:

  • comisionul către fondul de garantare care se plătește la începutul fiecărui an până la lichidarea creditului;
  • depozitul colateral format din trei rate de dobândă, care se constituie la acordarea creditului și care se rambursează clientului în momentul în care a plătit ultima rată. Acest comision se consideră o garanție.

Și în 2018 se păstrează posibilitatea rezervării fondurilor pentru o perioadă de 18 luni, pentru persoanele care-și achiziționează imobile aflate în următoarele stadii:

  • Imobile în proces de construcție;
  •  Imobile care nu au încă CF;
  • Imobile pentru care se face ante contractul, decizia de achiziție fiind luată.

Prin programul Prima Casă, beneficiarului îi este interzis să vândă apartamentul în primii 5 ani, decât cu lichidarea totală a creditului din surse proprii. La fel, timp de 5 ani, imobilul nu se poate închiria cu forme legale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *