Romanii cauta apartamente mici

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Sectorul rezidential nu duce lipsa de companii si dezvoltatori care investesc peste masura in locuinte care nu se vand. Desi efectele recesiunii se simt si vor continua sa se simta multa vreme de-acum inainte, aceasta isterie a constructorilor este cel putin inexplicabila.

Cetateanul roman nu dispune de capitalul necesar pentru a intra pe piata imobiliara decat in masura in care primeste credite ipotecare, desi nu trebuie sa uitam ca cei interesati de aceste campanii lansate de institutiile financiare devin tot mai putini.

Chiar si Prima Casa devine irelevanta, unii experti ai pietei sustinand ca, cel mai probabil, nu vom avea parte de o urmatoare editie a acestui program guvernamental.

Suntem informati ca in perioada pre-recesiune apartamentele se vindeau inainte de a fi construite, foame de achizitii fiind stimulata de increderea intr-o piata stabila. Lucruile s-au schimbat, insa, dramatic. Suntem martorii unui blocaj tranzactional peste care se va trece abia dupa ce contextul economic local isi va fi revenit pe deplin. Oamenii sunt sceptici si prefera sa astepte vremuri mai echilibrate.

Singurii cumparatori care mai activeaza pe piata imobiliara sunt cei care cauta apartamente cu suprafete mici, riscurile fiind reduse iar oferta rezidentiala supralicitata.
In trecut s‑au construit apartamente cu o suprafata utila cu 15%‑20% mai mare fata de ceea ce se cauta acum“, a declarat Valentin Ilie, CEO al companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Cu exceptia municipiului Cluj-Napoca, unde s-a inregistrat o scadere de1,6% a preturilor apartamentelor vechi, acest sector imobiliar a cunoscut, la inceput de 2011, doar valori pozitive. Astfel, cea mai mare crestere a fost inregistrata in Constanta (2,7%), in timp ce Bucurestiul a inregistrat o majorare de doar 0,8 %. Timisoara (1,5%), Brasovul (0,8%) si Iasi-ul (0,5%) au cazut si ele sub incidenta cresterilor pozitive, chiar daca valorile nu au fost iesite din comun.

In ceea ce priveste apartamentel noi, singurele orase in care s-au inregistrat scaderi mai mult sau mai putin considerabile au fost Iasul (-10,7%) si Brasovul (0,7%). Cea mai mare crestere a preturilor apartamentelor noi a fost inregistrata in Cluj-Napoca, unde sumele solicitate au sarit la +5,3% in primele 3 luni ale anului.

Sa nu uitam, insa, ca aceasta cerere crescanda se invarte in jurul apartamentelor cu suprafete utile mici.

Sursa: Adevarul

Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *