“Prima Casa 4” are un impact moderat asupra pietei imobiliare

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Suntem informati, via Imopedia.ro, ca sucursalele BCR proceseaza deja nu mai putin de 1000 de dosare depuse in cadrul proiectului Prima Casa 4, solicitantii prioritari fiind cei care au pierdut, dintr-un motiv sau altul, editia precedenta a acestui program guvernamental.

In ciuda faptului ca sistemul de procesare nu este inca pus la punct, clientii cu nevoie urgenta de credite au dat buzna in sucursalele BCR sau in agentiile imobiliare pentru a grabi sinuosul proces de acordare de sume cvasi-garantate de catre statul roman.

Avem o mie de dosare ramase de la editia trecuta fara plafon, dar care evident vor fi supuse unor modificari necesare pentru Prima Casa 4. Nu neaparat la costuri, dar sunt niste modificari. In primul rand se reface calculul de suma, garantii si toate acestea, care s-au procesat din prima zi. Tot azi, cel putin la sediul din Universitate au venit cinci oameni sa depuna dosarul.“, a spus Corneliu Cojocaru, director de comunicare BCR.

Cei care nu dispun de sumele necesare achizitonarii unei locuinte cu banii jos si care depind, astfel, in totalitate de acest proiect ipotecar au acum sansa de a purcede la incheierea unor precontracte care sa-i lege de locuintele vanate pana in momentul in care vor primi sumele solicitate.

Sunt persoane care au vazut saptamana trecuta apartamentele si nu s-au decis sa le achizitioneze, ci au asteptat pentru ca le-am spus ca de luni va incepe programul. Primii anuntati sa deschida portile erau BCR, Raiffeisen si Millennium. Luni dimineata, in jur de ora opt-noua, am primit semnalele de la BCR, i-am anuntat, s-au facut trei antecontracte urmand ca marti dimineata sa se faca si al patrulea.“, a declarat Giulio Angheloiu, manager Premier Service.

Asa cum era de asteptat, cei precauti asteapta intrarea in joc si a celorlalte banci, BCR fiind singura institutie financiara care a semnat protocolul de colaborare cu FNG si a demarat procesul de creditare. Iata de ce solicitarile clientilor vor creste, cel putin deocamdata, moderat.

O sa creasca numarul clientilor, dar nu foarte mult, pentru ca sunt persoane care au preferinte: catre BRD, catre OTP, catre Alpha Bank, si atunci poate chiar jumatate dintre clienti vor astepta sa inceapa si alte banci programul. Dar cei care sunt disperati, cei care sunt grabiti, cei care au probleme, deja au depus dosarele. Au o necesitate, au un antecontract in termen, au nevoie de o casa acum sau stiu ca preţurile vor creste cu 10-15% in urmatoarele 45 de zile, asa cum s-a mai intamplat.“, a adaugat Angheloiu.

Unii specialisti ai pietei imobiliare sustin ca programul Prima Casa si-a trait traiul. Dinamica tranzactionala are nevoie, in opinia acestor experti, de o perioada de readaptare la noile circumstante economice. Prima Casa nu face decat sa stimuleze piata in mod artificial, efectele deloc benefice ale acestui proiect fiind mai mult decat evidente pentru cei care nu se entuziasmeaza facil si ieftin.

Prima Casa inseamna mai multa bataie de cap pentru stat, comparativ cu procentul mic de vanzări pe care il aduce. Mai ales ca statul se indatoreaza pe 25-30 de ani. Parerea mea este ca programul Prima Casa o sa fie inlocuit treptat de produsele alternative scoase de banci. Nu o sa mai ramana decat ca un element care influenţeaza psihologic piata, dar nu in mod direct.“, a declarat Radu Zilisteanu, analist imobiliar si doctor in economie.

Mai multe despre aceste alternative propuse de institutiile financiare intr-un articol viitor.

Sursa: Imopedia.ro

Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *