McDonald’s Romania si Mc afacerile sale imobiliare

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

McDonald’s a avut in Romania inca de la inceput o strategie diferita fata de competitori, pe langa activitatea de tip fast-food deruland si o importanta activitate imobiliara. Astfel, gigantul american a intrat direct pe piata, in timp ce KFC sau Subway, de exemplu, au intrat numai prin unitati ce opereaza in sistem franciza.

Ce inseamna acest lucru din punct de vedere imobiliar? Peste 20 de terenuri in proprietate si spatii concesionate pe perioade intre 20 si 49 de ani.

“Pentru o parte din restaurantele McDrive avem in proprietate si terenurile. In cazul unitatilor McDrive pe care le vom deschide de acum incolo, prima optiune este cumpararea terenului sau a unei cladiri, daca se pliaza pe ce ne intereseaza pe noi, si facem demersuri de achizitie a unor spatii care sunt inchiriate in momentul de fata”, a declarat Daniel Boaje, directorul general al McDonald’s Romania.

Din 2009 pana in prezent, McDonald’s a deschis 10 unitati McDrive, toate fiind amplasate pe terenuri achizitionate de companie. Investitia in aceste terenuri a fost in medie de 3 milioane de euro, ceea ce inseamna ca in ultimii 5 ani, compania americana a cumparat terenuri in Romania in valoare totala de 30 de milioane de euro, unele dintre acestea fiind chiar mai scumpe decat terenurile din vestul Europei, cum ar fi cel achizitionat de la George Becali in Pipera la colosala suma de 1.000 de euro/mp.

“Noi nu am platit niciodata pentru un teren mai mult sau mai putin, ci exact dupa potentialul zonei respective, dar au fost niste cifre absolut incredibile. Nu cred ca vom mai ajunge sa platim asemenea sume”, a mai mentionat Boaje.

McDonald’s a investit 60 de milioane de euro in Romania, din 1995 pana astazi, in dezvoltarea imobiliara.

Sursa: www.capital.ro

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *