Indice Blitz Regional Vest August 2022: mai puține tranzacții, în ciuda prețurilor mai mici

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Piața imobiliară din Vestul țării, la sfârșitul verii lui 2022, a avut evoluții minore de prețuri în Timișoara și Oradea și scăderi importante de preț la apartamentele de vânzare în Arad. Iată care au fost prețurile pe zona rezidențială în cele mai importante centre urbane din zona de vest a țării: Timișoara, Oradea și Arad în luna august 2022. 

Timișoara 

În județul Timiș, s-au tranzacționat în luna august 2.754 de imobile, cu +8,08% mai multe față de luna precedentă, când s-au înregistrat 2.548 imobile, potrivit datelor comunicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Prin urmare avem un trend pozitiv pe piață. A fost impulsionată această creștere de evoluția prețurilor? 

Prețul mediu de achiziție a apartamentelor de vânzare din mun. Timișoara, în luna august  2022, a fost, în medie, de 1.420 Euro pe mp, după un avans de +0,71% față de luna precedentă. 

În cartiere precum Ghiroda, metrul pătrat a fost de 1.348 (-2,11%) Euro/mp, iar în Complexul Studențesc prețurile au variat în jurul valorii de 1.644 de Euro/mp. 

Dacă sunteți în căutarea unui apartament nou v-ar putea interesa ofertele noastre din zonele Ghiroda – apartamente noi – garsoniere cu prețuri pornind de la 40.000 Euro, și apartamente cu 2 camere, cu finisaje premium, cu grădină la prețuri de la 1.250 euro/mp, precum și apartamente spațioase de lux cu piscină amenajate în complex pentru locatari în cartierul Giroc

Ianuaire 2022Februarie 2022Martie 2022Aprilie 2022Mai 2022Iunie 2022Iulie 2022 August 2022
Timisoara€1,388€1,357€1,369€1,372€1,355€1,390€1,410€1,4200.71 %
Aradului€1,255€1,332€1,405€1,438€1,408 €1,473€1,476 €1,445-2.10%
Braytim€1,768€1,8181773€1,738€1,600€1,548€1,582€1,527-3.48%
Buziasului€1,378€1,198€1,5111658€1,570€1,266€1,526€1,456-4.59%
Central€1,475€1,410€2,292€1,828€1,639€1,643€2,366
Cetatii€2,369€2,3690.00%
Complex Studentesc€1,516€1,470€1,585€1,520€1,609€1,570€1,644€1,6440.00%
Dacia€1,480€1,480€1,518€1,515€1,529€1,420€1,465€1,5223.89%
Dambovita€1,050€1,105€1,341€1,235€1,169€1,195€1,286
Dorobanților€1,375€1,136€1,263€1,362€1,369€1,268-7.38%
Fabric€1,162€1,204€1,227€1,2270.00%
Gării€1,338€1,265-5.46%
Giarmata Vii€1,300€1,300€1,392€1,443€1,443€1,439
Giroc€1,503€1,479€1,436€1,406€1,4161439€1,424€1,4622.67%
Ghiroda€1,350€1,377€1,348-2.11%
Girocului€1,396€1,386€1,375€1,335€1,305€1,267€1,317€1,3593.19%
Iosefin€1,413€1,419€1,084€1,028€1,332€1,505€1,511€1,472-2.58%
Lipovei€1,357€1,326€1,361€1,403€1,378€1,359€1,398€1,3990.07%
Nord€1,494€1,437€1,437€1,303€1,353
Sagului€1,387€1,393€1,378€1,354€1,291€1,260€1,254€1,2590.40%
Soarelui€1,356€1,356€1,310€1,282€1,300€1,403€1,382€1,3910.65%
Spitalul Judetean€1,294€1,294€1,235€1,375€1,360€1,420€1,430€1,4682.66%
Telegrafului€1,415€1,175€1,088€1,432€1,331€1,212
Torontalului€1,573€1,540€1,597€1,324€1,426€1,470€1,5475.24%

Chiriile, de asemenea, au crescut de la 392 Euro la 398, înregistrând o creștere de +1,53% față de luna precedentă. 

Oradea 

În județul din nord-vestul țării, Bihor, în luna august 2022, au avut loc 1.528 de tranzacții, cu -1.92% mai puține față de luna anterioară. Această evoluție a avut loc pe fondul scăderii prețurilor la apartamentele de vânzare, în medie cu -0,86%, la nivelul de 1.262 Euro pe metru pătrat util

Media pe segmentul de vânzări de apartamente situate în zona centrală s-a situat în jurul valorii de 1.316 euro pe metru pătrat (-3,66%) și în zona ultracentrală la 1.297 Euro pe mp (+3,43%). În celelalte cartiere, prețurile au oscilat puternic într-un sens sau altul. 

Vezi câteva oferte de apartamente în complexuri rezidențiale exclusiviste din cartierele Cantemir, Lotus, Nufărul, Iosia, precum și Central, din portofoliul Blitz cu prețuri pornind de la 1.100 Euro/mp.  

 În cartierele Oradei prețurile au fost de: 

Februaire 2022Martie 2022Aprilie 2022Mai 2022Iunie 2022Iulie 2022August 2022
Oradea€1,242€1,187€1,253€1,235€1,262€1,273€1,262-0.86%
Calea Aradului€1,368€1,267€1,276€1,304€1,314€1,259€1,214-3.57%
Cantemir€1,314€1,222€1,157€1,140€1,203€1,115€1,2259.87%
Central€1,377€1,231€1,219€1,331€1,207€1,366€1,316-3.66%
Decebal€1,172€1,172€1,224€1,244€1,243€1,315€1,3160.08%
Dacia€1,155€1,244€1,209-2.81%
Iosia€1,539€1,337€1,436€1,416€1,481€1,668€1,499-10.13%
Iosia Nord€1,071€1,136€1,135€1,135€1,274€1,219€1,34410.25%
Nufărul€1,210€1,168€1,292€1,252€1,353€1,300€1,213-6.69%
Rogerius€1,171€1,156€1,167€1,157€1,182€1,146€1,1883.66%
Ultracentral€1,301€1,252€1,310€1,194€1,281€1,254€1,2973.43%
Valenta€1,107€1,229€1,077€1,205€1,082

Chiriile în schimb au scăzut de la 362 Euro în luna iulie, la 356 Euro însemnând o depreciere cu -1,66%, în ultima lună. Dacă ești interesat de o nouă chirie vezi aici oferte cu prețuri pornind de la 150 de euro pentru o garsonieră. 

Arad

În județul Arad numărul de tranzacții imobiliare a fost în luna august 2022, de 1.300 de imobile, ceea ce înseamnă mai puține tranzacții cu -4.41% față de luna precedentă, când au fost vândute un număr de 1.360 de imobile.

În cel de-al treilea oraș important din Vestul țării prețul mediu la apartamentele de vânzare, înregistrat de Blitz, în luna august 2022 a fost de 789 Euro pe mp, cu -17,12% mai mic față de luna precedentă. 

În zonele centrale și ultracentrale din Arad, prețul mediu a fost de 600 Euro/mp, respectiv 785 euro/mp. În cartierul situat la periferia orașului Arad, în apropiere de aeroport, Alfa, indicele Blitz a fost de 849 Euro pe mp, în creștere cu +5,73% față de luna precedentă. Iar în cartierul Aradul Nou, prețul au scăzut deasemenea, cu -4,99% Euro pe mp, până la nivelul de 1.029 Euro/mp. 

Așadar, în Arad avem scăderi importante de preț de 16-20%. Vezi variațiile de preț din cartierele cu medii statistice relevante din Arad:

Februarie 2022Martie 2022Aprilie 2022Mai 2022Iunie 2022Iulie 2022August 2022
Arad€832€783€811€861€817€952€789-17.12%
Alfa€824€879€794€776€805€803€8495.73%
Aradul Nou€880€800€800€947€901€1,083€1,029-4.99%
Aurel Vlaicu€1,082€864€1,037€1,058€1,038€1,204€1,043-13.37%
Central€771€760€704€812€763€832€600-27.88%
Micalaca€868€935€1,049€1,040€936€948€848-10.55%
Ultracentral€819€701€749€813€770€873€785-10.08%

Chiriile din Arad au scăzut de la 303 Euro cât erau în iulie, la 272 Euro în luna august, ceea ce constituie o scădere cu -10,23%

Comparativ cu alte orașe din România

În luna august 2022, indicele Blitz pe celelalte orașe din România a fost preponderent pe creștere și a avut următoarele valori: 

  • În Cluj, prețul mediu a fost de 2.137 Euro/mp în scădere cu 3,79%
  • În Brașov, indicele Blitz a fost de 1.454 Euro/mp în scădere cu -3%
  • La Sibiu, indicele Blitz a fost de 1.381Euro/mp, cu o variație de +4,78%
  • În Craiova, prețurile au avut o medie de 1.423 Euro/mp, în scădere  cu -2%
  • Târgu Mureș, prețurile au scăzut până la 1.273 Euro/mp, cu -7,55%
  • În Constanța, prețul mediu s-a situat la nivelul de 1.491 Euro/mp, în scădere cu -3,62%
  • În Iași, prețurile au scăzut până la 1.178 Euro/mp, cu -8,47%
  • Noile intrate în portofoliul Blitz, Târgoviște a avut un nivel al prețurilor de 926 Euro/mp și Pitești – o medie de 1.122 Euro/mp. 

***

În concluzie, constatăm mai puține tranzacții în Vestul țării, în ciuda scăderilor de prețuri la apartamentele de vânzare (aproape insesizabile în Timișoara și Oradea și majore în Arad). Pe zona de chirii avem de asemenea, scăderi, exceptând Timișoara, oraș universitar, unde creșterea a fost totuși modestă.  

Experții imobiliari Blitz sunt de părerea că zona vestică a țării prezintă multiple oportunități de investiții în imobiliare, date fiind legăturile facile cu Vestul, distanța foarte scurtă de frontieră, precum și proiectele mari de infrastructură care impulsionează dezvoltarea pieței locale.   

Dacă ești în căutarea unei chirii mai bune,o nouă casă mai spațioasă sau vrei doar să investești în imobiliare, nu ezita să contactezi un agent Blitz pentru a profita de oportunitățile existente în piață imobiliară din vestul țării. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *