Indice Blitz București octombrie 2022: Număr de tranzacții record în ciuda prețurilor crescute

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

În București, în luna octombrie 2022, au fost vândute un număr record de 13.315 imobile, cu +3.59% mai multe decât luna trecută, când au fost vândute 12.853  imobile, o evoluție majoră și față de luna august când au fost tranzacționate 10.402 imobile, potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). 

Piața imobiliară cu prețuri în creștere de la o lună la alta, dădea, la începutul verii, semne de încetinire. În lunile septembrie și octombrie însă am putut constata un trend puternic ascendent.  un volum record al tranzacțiilor. 

Care este explicația? Au scăzut cumva prețurile în mod spectaculos așa cum se așteaptă toată lumea? Nici pe departe! 

În capitala țării, pe segmentul de vânzări de apartamente, în luna octombrie 2022 prețurile au înregistrat o creștere minoră cu +0,06%, până la valoarea de 1.668 Euro/mp. Practic prețurile au stagnat la nivelul de prețuri record stabilit anterior.   

Iată care a fost evoluția prețurilor pe cartiere și un top al celor mai accesibile cartiere, ordonate crescător, conform indicelui Blitz, adică a prețurilor solicitate de proprietari pe proprietățile scoase la vânzare în luna octombrie 2022 din baza de date Blitz. 

Indice Blitz Bucuresti octombrie 2022

Vom începe cu cele mai accesibile ca preț cartiere, cu prețuri sub 1.500 Euro / mp. 

 Cele mai accesibile cartiere din București rămân cartierele:

  • Giulești, la valoarea de 1.310 Euro/mp, fără variație.
  • Rahova, cu +3,11%, până la un nivel de preț la 1.325 Euro/mp.
  • Berceni, cu -0,94%, până la nivelul de 1.368 Euro/mp.
  • Pantelimon, cu -0,07%, până la valoarea de 1.377 Euro/mp.
  • Colentina, cu +0,89% la valoarea de 1.479 Euro/mp. 

Pe segmentul de apartamente cu prețuri medii (1.501 – 2.000 Euro/mp), prețul pe mp la apartamentele de vânzarei au crescut în următoarele cartiere: 

  • Titan, cu +0,6%, până la nivelul de 1.503 Euro/mp.
  • Bucureștii Noi, cu -0,06%, până la valoarea de 1.557 Euro/mp.
  • 13 Septembrie, cu +1,03 %, până la valoarea de 1.576 Euro/mp.
  • Tei, cu +11,32% până la valoarea de 1.583 Euro/mp.
  • Parcul Carol, cu -0,55 %, până la valoarea de 1.623 Euro/mp.
  • Vitan, cu -2,12%, până la nivelul de 1.662 Euro/mp.
  • 1 mai, cu +1,23%, până la valoarea de 1.724 Euro/mp.
  • Dristor, cu +8,31%, până la 1.734 Euro/mp. 
  • Pipera, cu -1,56%, până la nivelul de 1.766 Euro/mp.
  • Cotroceni, cu -4,59%, până la valoarea de 1.767 Euro/mp.
  • Drumul Taberei, la valoarea de 1.859 Euro/mp
  • Ultracentral, cu +1,06%, la valoarea de 1.910 Euro/mp.
  • Unirii, cu+3,15%, până la valoarea de 1.996 Euro/mp.
  • Tineretului, cu -2,6%, până la nivelul de 1.983 Euro/mp.

Pe cel de-al treilea segment de cartiere, cu prețuri peste 2.000 Euro/mp, pe zona rezidențială –  apartamente de vânzare, prețurile au variat: 

  • Floreasca, la valoarea de 2.189 Euro/mp. 
  • Central, cu +4,3%, până la 2.306 Euro/ mp.
  • Băneasa, cu +0,13% până la 2.253 Euro/mp.
  • Dorobanți, cu-4,13%, până la 2.389 Euro/mp
  • Aviației, cu +4,85%, până la 3.266 Euro/ mp. 

Chiriile pe creștere în capitală

În același timp, chiriile au înregistrat în luna octombrie o creștere până la valoarea de 427 Euro, de la 370 cât au fost luna septembrie. 

Chiriile în Capitală au evoluat progresiv de la începutul anului –  de la 489 Euro (ianuarie 2022), 497 euro (februarie  2022), și 517 Euro (martie 2022), 476 Euro (aprilie 2022)  532 Euro (mai 2022), 577 Euro (Iunie 2022), 579 Euro (iulie 2022), 539 Euro (august 2022). 

Comparativ cu alte orașe din România

În restul orașelor din România, în luna octombrie 2022, vedem oscilații minore în ambele sensuri, semn că piața este în expectativă. indicele Blitz a avut următoarele valori: 

  • În Cluj prețul mediu a fost de 2.133 Euro/ mp, în creștere cu +0,09%
  • În Bucuresti, prețul mediu a fost de 1.668 Euro/mp în creștere cu +0,06%
  • În Brașov, indicele Blitz a fost de 1.530 Euro/mp în creștere  cu +1,59%
  • În Timișoara, prețul mediu a fost de 1.403  Euro/mp, în scădere cu -0,5%
  • La Sibiu, indicele Blitz a fost de 1.332 Euro/mp, în scădere cu -3,55%
  • În Craiova, prețurile au avut o medie de 1.401 Euro/mp, în scădere cu -3,91%
  • În Arad, prețurile au crescut la nivelul de 941 euro/mp, cu +2,73%
  • La Oradea, prețurile au scăzut până la 1.240 Euro/mp, cu -3,43%
  • Târgu Mureș, prețurile au crescut până la 1.418 Euro/mp, cu +2,9%
  • În Constanța, prețul mediu s-a situat la nivelul de 1.587 Euro/mp, în scădere cu -1%
  • În Iași, prețurile au crescut până la la 1.305 Euro/mp, cu +3,24%
  • La Târgoviște prețurile au avut un nivel al prețurilor de 859 Euro/mp, în creștere cu +3%
  • La Suceava, prețurile au crescut cu +1,94%, până la 947 Euro/mp. 
  •  În Pitești indicele Blitz a avut o medie de 1.1178 Euro/mp, în creștere cu +3,88% 
  • În Alba Iulia, nivelul prețurilor a scăzut cu -0,1%, până la 999 Euro/mp. 

Experții imobiliari sunt de părerea că în luna octombrie prețurile în municipiul București au variat foarte puțin în jurul valorilor record stabilite în lunile august-septembrie. 

Din datele despre numărul de tranzacții din luna rezulta un interes în creștere chiar și pe fundalul războiului și al inflației. 

În septembrie am avut un volum ridicat de tranzacții, iar în luna octombrie din nou un nivel record de tranzacții, semn că mulți cumpărători nu mai așteaptă ca prețurile să coboare, și își fac curaj să cumpere acum de teama că prețurile ar putea crește și mai mult până la sfârșitul anului. 

Dacă ești în căutarea unei proprietăți în București,  nu ezita să contactezi un agent Blitz pentru a profita de oportunitățile existente în piață, și nu uita să soliciți consultanță financiară gratuită de la  Blitz pentru a accesa cele mai sigure și avantajoase opțiuni de finanțare la momentul actual. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *