Indice Blitz București August 2022: prețuri în scădere

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

În București, în luna august 2022, au fost vândute un număr de  10.402 de imobile, cu  -8.51% mai puține față de luna precedentă, când s-au vândut 11.370 de imobile, potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). 

Reamintim contextul tranzacțiilor din București. În cea de-a treia lună din an, s-au vândut un număr record de imobile – 14.423  imobile, apoi numărul de tranzacții a scăzut la 12.105 în luna aprilie, iar în mai, numărul tranzacțiilor a crescut ușor la 12.919 imobile. 

Observăm o revenire a numărului de tranzacții în capitală, la volumele anterioare. Scăderea din luna iunie a fost dată cel mai probabil dată de tergiversarea sau amânarea căutării de noi oportunități pe piață, odată cu declanșarea războiului din Ucraina. 

Dealtfel, această scădere a tranzacțiilor a fost una generalizată și înregistrată și în alte orașe din țară. Piața imobiliară cu prețuri în creștere de la o lună la alta, a dat semne de încetinire, ceea ce a dus la scăderea numărului de tranzacții. În luna august vedem o nouă scădere a volumului tranzacțiilor. 

Cum au evoluat prețurile din capitală la mijlocul sezonului estival? 

Pe final de vară, în capitala țării, pe segmentul de vânzări de apartamente, prețurile au înregistrat o scădere minoră cu -2,88%, până la valoarea de 1.584 Euro/mp

Experții Blitz sunt de părerea că prețurile și-au mai temperat puterea de creștere și au atins un punct de stabilitate, iar finalul verii indică prețuri în scădere în mai toate orașele din țară, cu excepția municipiului Cluj, acolo unde tendințele speculative mențin prețurile ridicate în continuare.  

Vezi cum au evoluat prețurile pe cartiere și un top al celor mai accesibile cartiere, ordonate crescător.

Pentru a ilustra creșterile și scăderile de prețuri vom prezenta prețurile pe cartiere pe paliere de preț. Vom începe cu cele mai accesibile ca preț cartiere, cu prețuri sub 1.500 Euro / mp. 

 Cele mai accesibile cartiere din București rămân cartierele:

  • Militari, cu -21,07%, până la nivelul de 1.090 Euro/mp.
  • Rahova, cu +1,91%, până la un nivel de preț la 1.333 Euro/mp.
  • Berceni, cu -0,72%, până la nivelul de 1.385 Euro/mp.
  • Pantelimon, cu +1,36%, până la valoarea de 1.414 Euro/mp.
  • Titan, cu -2,01%, până la nivelul de 1.459 Euro/mp.
  • Colentina, cu -1,94%, pâna la valoarea de 1.466 Euro/mp. 
  • Dristor, cu -5,61%, până la 1.481Euro/mp. 
  • Parcul Carol, cu -3,79%, până la valoarea de 1.496 Euro/mp.
  • Tei, cu +7,07% până la valoarea de 1.500 Euro/mp.

Pe segmentul de apartamente cu prețuri medii (1.501 – 2.000 Euro/mp), prețul pe mp la apartamentele de vânzări au crescut în următoarele cartiere: 

  • Bucureștii Noi, cu +0,53%, până la valoarea de 1.515 Euro/mp.
  • 13 Septembrie, cu -1,53%, până la valoarea de 1.604 Euro/mp.
  • Vitan, cu -6,84%, până la nivelul de 1.703 Euro/mp.
  • Cotroceni, cu +6,14%, până la valoarea de 1.745 Euro/mp.
  • Drumul Taberei, cu+22,2%, până la valoarea de 1.723 Euro/mp
  • 1 mai, cu +6%, până la valoarea de 1.856 Euro/mp.
  • Unirii, cu -3,55%, până la valoarea de 1.850 Euro/mp.
  • Tineretului, cu -8,17%, până la nivelul de 1.865 Euro/mp.
  • Pipera, cu +5,36%, până la nivelul de 1.946 Euro/mp.
  • Ultracentral, cu 0,16%, la valoarea de 1.919 Euro/mp.

Pe cel de-al treilea segment de cartiere, cu prețuri peste 2.000 Euro/mp, pe zona rezidențială –  apartamente de vânzare, prețurile au variat: 

  • Central, cu +3,87%, până la 2.066 Euro/ mp.
  • Dorobanți, cu -2,07%, până la 2.269 Euro/mp
  • Băneasa, cu -1,94% până la 2.326 Euro/mp.
  • Aviației, cu -22,48%, până la 2.469 Euro/ mp. 
  • Floreasca, cu -20,79%, până la valoarea de 3.733 Euro/mp. 

Prețurile mari din Floreasca și din Aviației se datorează câtorva proprietăți de lux – apartamente exclusiviste dintr-un complex high-end, precum și a unor penthouse-uri cu o valoare ridicată din portofoliul Blitz.  

Chiriile pe creștere în capitală

În același timp, chiriile au înregistrat în luna august o ușoară scădere cu -6,91%, până la valoarea de 539 Euro, de la 579 cât au fost luna trecută.

Chiriile în Capitală au evoluat progresiv de la începutul anului –  de la 489 Euro (ianuarie 2022), 497 euro (februarie  2022), și 517 Euro (martie 2022), 476 Euro (aprilie 2022)  532 Euro (mai 2022)

Comparativ cu alte orașe din România

În luna august 2022, indicele Blitz pe celelalte orașe din România a fost preponderent pe creștere și a avut următoarele valori: 

  • În Cluj, prețul mediu a fost de 2.137 Euro/mp în scădere cu +3,79%
  • În Brașov, indicele Blitz a fost de 1.454 Euro/mp în scădere cu -3%
  • În Timișoara, prețul mediu a fost de 1.420  Euro/mp, în creștere cu +0,71%
  • La Sibiu, indicele Blitz a fost de 1.381Euro/mp, cu o variație de +4,78%
  • În Craiova, prețurile au avut o medie de 1.423 Euro/mp, în scădere  cu -2%
  • În Arad, prețurile dimpotrivă au scăzut până la nivelul de 789 euro/mp, cu -17,12%
  • La Oradea, prețurile au scăzut de asemenea, până la 1.262 Euro/mp, cu -0,86%
  • Târgu Mureș, prețurile au scăzut până la 1.273 Euro/mp, cu -7,55%
  • În Constanța, prețul mediu s-a situat la nivelul de 1.491 Euro/mp, în scădere cu -3,62%
  • În Iași, prețurile au scăzut până la 1.178 Euro/mp, cu -8,47%
  • Noile intrate în portofoliul Blitz, Târgoviște a avut un nivel al prețurilor de 926 Euro/mp și Pitești – o medie de 1.122 Euro/mp. 

Experții imobiliari sunt de părerea că în luna august prețurile în municipiul București și-au început mult așteptatul trend de scădere. 

Din datele prezentate rezultă că piață a reacționat cu lentoare la schimbările de pe piață. Dacă numărul de tranzacții din luna mai indica un interes în creștere chiar și pe fundalul războiului și al inflației, în cele din urmă numărul de tranzacții au scăzut în luna iulie, pe fondul inflației și al creșterii prețurilor generalizate, dar și a costurilor creditării.

În luna august, prețurile și-au continuat trendul de scădere început timid în luna iulie, însă odată cu acesta au scăzut și nivelul de tranzacții. Noi punem această scădere pe seama concediilor și a amânării încheierii tranzacțiilor importante pentru perioada următoare. 

Dacă ești în căutarea unei proprietăți în București,  nu ezita să contactezi un agent Blitz pentru a profita de oportunitățile existente în piață, și nu uita să soliciți consultanță financiară gratuită de la  Blitz pentru a accesa cele mai sigure și avantajoase opțiuni de finanțare la momentul actual. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *