Fotografiezi si vinzi!

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

O fotografie spune mai mult decat o mie de cuvinte. Cu totii am auzit acest lucru de foarte multe ori, dar ne-am gandit vreodata sa punem acest lucru in practica atunci cand ne vindem locuinta?

Exista mai multe tipuri de proprietari de locuinte de vanzare pe piata imobiliara:

-proprietarul relaxat- care nu este dispus sa faca nimic pentru a vinde. Relaxatul are o locuinta de vanzare. Punct. Nu colaboreaza, este rigid la negocieri, nu investeste in imbunatatiri si nici in publicitate.

-proprietarul agitat- cel care actioneaza haotic, facand orice crede el ca este bine pentru a reusi sa vanda. Face investitii inutile si se asteapta sa le recupereze integral la vanzare. Este nerabdator, agresiv chiar, iar pe masura ce trece timpul cade in depresie.

-proprietarul implicat- acel proprietar care este constient ca nu este un vanzator profesionist si este dispus sa invete. Se auto-educa sau se lasa educat. Isi stabileste bine pasii si isi calculeaza corect sansele.

Pentru toate aceste tipuri de proprietari o fotografie nu va reprezenta un efort foarte mare. Sa facem un exercitiu de imaginatie: sa presupunem ca vedem un anunt intr-un ziar, un anunt obisnuit in spatele caruia stau pe rand cei trei proprietari de mai sus. Ca si cumparator le solicitam cateva fotografii pentru a putea analiza mai bine oferta respectiva. Ce vom primi?

-proprietarul relaxat ne va trimite o singura fotografie incadrata gresit si intunecata, in care vom vedea livingul cu elementele sale obisnuite: mobila cu fotografii personale inramate, masa cu cana de cafea, canapeaua cu o haina aruncata si cu telecomanda la vedere. Daca proprietatea sa este casa, cu siguranta fotografia va fi facuta din exterior.

-proprietarul agitat ne va trimite cu siguranta un set de 8-10 fotografii in care vom regasi trimiteri explicite catre canapeaua de piele din living, catre cada pe colt din baie, centrala termica din bucatarie sau catre diversele obiecte decorative. Toate fotografiile vor avea descrieri atasate.

-proprietarul implicat ne va trimite 4-5 fotografii cu fiecare camera in parte, incercand sa surprinda elemente esentiale si definitorii ale locuintei. Va preciza faptul ca nu este un fotograf profesionist si ne va invita sa-i vizitam locuinta de vanzare.

Nu uita! O fotografie ne va spune cu siguranta o mie de cuvinte atat despre proprietate cat si despre proprietar.

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard M.

Case de vanzare in Cluj-Napoca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *