Florești – primul ”orășel de 15 minute” din România 

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

În ultima perioadă, în special, post-pandemică, comunitățile tind să se îndepărteze de viteza și agitația marilor orașe în favoarea unui stil de viață mai puțin stresant, ecologic și inspirat de natură. 

Astfel, conceptul orașului de 15 minute a devenit un concept tot mai popular și un model de dezvoltare a marilor orașe. Dacă până nu demult oamenii căutau soluții să ajungă cât mai repede către destinații din ce în ce mai îndepărtate, acum își doresc să aibă totul foarte aproape, în cartier, la cel mult 15 minute de mers pe jos sau cu bicicleta de acasă.

E și cazul Floreștiului, care până acum câțiva ani, era supradenumit cartierul dormitor al Clujului, motiv pentru care a cunoscut în ultimii 20 de ani, o dezvoltare imobiliară și o explozie demografică fără precedent în România. 

Floreștiului îi decernăm această primă mențiune de ”primă comună a sfertului de oră” și vă prezentăm avantajele de la locui într-o astfel de localitate unde ai totul la îndemână la o distanță mai mică de 15 minute. 

Localizat la vest de Cluj la o distanță de 8 kilometri, Florești a devenit grație dezvoltării economice puternice a Clujului care pune o constantă presiune pe extinderea orașului, cea mai mare comună din România. 

Clujul este o așezare în formă de ”căldare”, iar extinderea sa este posibilă în principal pe direcția est-vest (Apahida-Florești) ceea ce face din Florești cea mai la îndemână soluție de locuire pentru aproximativ 10.000 de locuitori noi pe an! 

Aproape Oraș

Dacă la începutul lui 2000, populația Floreștiului nu depășea 6.400, în 2011 comuna înregistra 22.000 de locuitori, înainte de pandemie avea în jur de 60.000 de locuitori, iar în 2022  cifrele neoficiale indică o populație de 80.000 de locuitori! Cifrele nu sunt oficiale, deoarece mai mult de jumătate din populația Floreștiului are buletin de Cluj. 

Floreștiul îndeplinește aproape toate condițiile ca să fie încadrat ca ”oraș” – populație cuprinsă între 5.000 și  30.000 de locuitori, acces direct la drum naţional sau judeţean şi legături facile cu localităţile din zona de influenţă și e o chestiune de doar câțiva ani până să dețină și restul dotărilor – judecătorie, parchet, tribunal, spital general sau secţie-spital,  muzee, grădini publice şi alte spaţii verzi amenajate. 

Cel puțin la capitolul muzee, Floreștiul e în grafic – aici va fi amenajat Muzeul identităților și conflictelor transilvănene pe o suprafață de 12 hectare, care va prezenta istoria tuturor etniilor care au trăit pe teritoriul Transilvaniei de-a lungul istoriei, modul lor de interacțiune și conviețuire.

Floreștiul s-a transformat în numai 20 de ani dintr-o comună rurală înconjurată de câmpuri cu flori și pajiști în localitatea cu cel mai mare număr de blocuri noi din România.

Ce îi atrage pe toți noii veniți în Florești? 

Acum câțiva ani, localitatea se sufoca din cauza traficului aglomerat la ieșirea din localitate și mai multe voci critice arătau cu degetul spre șantierele zgomotoase și pline de praf, locurile insuficiente de parcare arondate fiecărui apartament și spațiile verzi neamenajate din jurul blocului.

Floreștiul însă s-a schimbat la față în ultimii doi ani și dintr-o periferie care se dezvolta haotic și într-un ritm mult prea alert a devenit un orășel în care ai foarte multe avantaje, fie că lucrezi de acasă, faci naveta zilnică în Cluj, sau ești în căutarea unui job chiar în localitate. 

Agenții Blitz au luat la pas cea mai mare comună din România, și ne spun care sunt avantajele locuiriii în Florești și cum transformările din ultimii ani din localitate o recomandă ca o zonă favorabilă investițiilor imobiliare. 

Bogdan Lucaciu, Sales Manager Blitz pe Florești ne dă toate detaliile. 

Pentru investitori și dezvoltatori imobiliari, Foreștiul prezintă  avantaje nete cum ar fi terenul plan, foarte ieftin, comparativ cu prețurile din oraș, acces facil la autostrada A3 Transilvania care leagă tot vestul țării de București și drumul european E60 spre Oradea.

Iar pentru o categorie tot mai importantă din populație, achiziția unei locuințe la un preț acceptabil, chiar dacă aceasta se află la 10 km de oraș, a devenit o normalitate. 

Prețuri mai mici cu 30%

De ce ar alege cineva Floreștiul? Răspunsul este simplu – prețul avantajos, atât la chirii, cât și la cumpararea unui imobil, mai ieftine cu până la 30-40% față de Cluj. 

Dacă, spre exemplu, în Cluj-Napoca, în cartierul Gheorgheni chiria pentru un apartament cu 2 camere este de 360 euro, în Floresti chiria pentru un apartament similar este de 250 euro. 

Pe segmentul de vânzări, un apartament cu 3 camere în Florești costă în jur de 75.000 Euro, în timp ce în cartiere precum Bună Ziua, Mărăști sau Mănăștur, apartamentele cu 3 camere pornesc de la 140.000 de euro în sus. 

Prețurile au tot crescut în ultima perioadă, iar Indicele Blitz, adică prețul mediu al apartamentelor de vânzare a crescut de la 915 – 980 Euro/ mp cât era în 2020 la 1.152 Euro /mp, iar în 2023 prețul pe metru pătrat în Florești este de 1.392 Euro/mp, dar continuă să fie cel mai mic preț din zona metropolitană Cluj.

Blitz dispune de o ofertă foarte bogată de peste 760 de de apartamente noi în Florești cu 1-4 camere, la prețuri pornind de la 44.000 de Euro la garsoniere și de la 78.000 Euro pentru apartamente cu 4 camere.

Construcții noi cu regim mic de înălțime

În Florești găsești doar blocuri cu regim mic de înălțime – majoritatea având 3 sau 4 etaje. Și desigur toate construcțiile sunt NOI. Acum 20 de ani, mare parte din Florești era câmp cu flori, de aceea construcțiile din Florești din zona de blocuri sunt construcții noi. Nu întâlnești construcții vechi din anii 70-80 în Florești, or dacă e să faci investiții în viitor, achiziționând un apartament din anii 70 și plătind un credit pe 30 de ani, te alegi la final cu un imobil vechi de 80 de ani, adică la sfârșitul ciclului său de viață. 

În Florești ai doar opțiunea de apartamente noi cu compartimentari noi de tip open space, cu instalații noi, spații de depozitare generoase și balcoane sau terase de 20-30 mp sau apartamente cu grădină la parter, cu locuri de joacă pentru de copii și suficiente locuri de parcare supraterane. 

Având doar opțiunea de bloc nou, asta înseamnă că toată rețelistica de bloc –  țevi și instalații sanitare, sisteme de termoficare și centrale termice, precum și circuite electrice dedicate pentru electrocasnice mari noi – sunt la rândul lor noi și nu necesită reparații sau înlocuire. Pe termen lung, asta înseamnă costuri și mai mici la întreținere. 

În plus, ansamblurile rezidențiale noi atrag în principal familii și cupluri de tineri, iar la un bloc de 10-15 apartamente dotat cu suficiente locuri de parcare și spații de recreere comunitare spiritul de comunitate devine în timp cel mai important atu și un important indicator al calității vieții. 

Ajungi rapid oriunde

Un alt avantaj al Floreștiului sunt distanțele mici. În 10 minute ajungi în orice punct de interes al localității. În Floresti e bine sa locuiești și dacă pleci des din oraș, pentru ca ai acces facil de 3 minute la autostrada A3 Transilvania care leagă toată partea vestică a țării cu Bucureștiul, și la drumul european E60 spre Oradea.

În plus, fără sa mai străbați tot orașul cu toată aglomerația din Cluj poți ajunge rapid la Lacul Tarnița, Piatra lui Lucaci, Cetatea de la Liteni, Munții Vlădeasa – destinațiile favorite de weekend ale clujenilor pentru drumeții și recreere în sânul naturii. 

Totul la doi pași

În Florești ești aproape de natură, dar și de centre comerciale. Ai toate facilitățile de care ai nevoie în proximitate – mall, centre comerciale, centre medicale. Ai multe magazine in apropiere – cel mai mare mall Vivo, supermarketuri mari – Carrefour și Lidl. Aici și-au deschis magazine și retaileri mari de finisaje și materiale de construcție precum Brico Depot și Arabesque. 

Nu ai nevoie sa mergi la cumparaturi în Cluj pentru că ai la parterul blocului o rețea densă de magazine Profi și Shop&Go. Iar piața agroalimentară locală este mult mai ieftină decât cea din Cluj. Și potrivit localnicilor, sunt și câteva restaurante unde se mănâncă bine. 

Mai mult de atât, spre deosebire de multe alte suburbii din România, unde nu există decât una sau două creșe private, în Florești exista grădinițe de stat și private, precum și 2 școli gimnaziale și un liceu teoretic. Prin urmare, nu trebuie să-ți faci griji că va trebui să faci zilnic naveta cu copilul pentru grădiniță sau școală. În plus, multe firme și-au deschis sedii în Florești, așadar îți poți găsi un loc de muncă chiar în comună.

Problemele de trafic rezolvate

Dacă ai nevoie însă să faci naveta zilnic Florești – Cluj, în prezent ai trei alternative de transport – o rută centrală mai aglomerată și 2 centuri ocolitoare în zonele de Nord și Sud care fac legătura rapid cu cartierele Grigorescu și Mănăștur. În plus, în fazele de demarare se află și proiectul de metrou ușor care va lega Clujul de Florești, și va scurta și mai mult distanțele. 

Spre deosebire de Cluj care a devenit aglomerat la orice oră, poți ajunge din Florești în Cluj în 40 de minute în perioade de vârf (dimineața între 7.30 și 8.30) și în 20 de minute în restul timpului. Ajungi chiar și mai repede cu transportul public în comun, care are benzi dedicate și circulă din 10 în 10 minute. 

Floreștiul – un loc pitoresc

Bonus la toate aceste facilități este faptul că Floreștiul este înconjurat de dealuri și păduri.  La câțiva pași e pădurea Făget bună, mai ales pe vreme bună, pentru plimbări în natură. Pe deal, dacă urci, vezi tot Clujul și în vest până spre Apuseni. Priveliștea e de-a dreptul spectaculoasă. Drumeția e foarte făină până acolo. În apropiere ai Aqua Park Florești, cel mai nou loc de relaxare si distractie pentru tineri, părinți și copii.

Toate aceste beneficii fac din comuna Florești o opțiune de primă mână dacă îți dorești o locuință mai ieftină aproape de Cluj, și îți dorești toate avantajele enumerate mai sus. 

Ce-ar mai trebui să știi însă înainte de a cumpăra o locuință în Florești?

S-a construit mult și destul de necontrolat în Florești, de aceea, s-au putut constata și nereguli sau deficiențe care, altfel, pot fi evitate. Așadar, înainte să te decizi că vrei o locuință la Florești, contactează un agent imobiliar Blitz care îți poate oferi informații exacte despre:

  • Prețurile la care s-au tranzacționat alte oferte din zona Floreștiului.
  • Perioada cea mai potrivită pentru achiziție.
  • Timpul de când o anumită ofertă este listată pe piață.
  • Facilitățile din vecinătate – școli, grădinițe, centre comerciale, spații verzi, cabinete medicale, săli de fitness, etc.
  • Caracteristicile tehnice ale blocului sau ansamblului imobiliar.
  • Întreabă de facilitățile din împrejurimi, sau ia la pas comuna ca să te convingi de unul singur

Ce mai trebuie să verifici: 

  • Dacă blocul este conectat la rețeaua de utilități (gaz, apă, canalizare și curent). Vino la vizionare cu un expert în construcții pentru a primi consultanță de specialitate privind calitatea construcției.
  • În cazul construcțiilor nefinalizate citește cu atenție contractele de cumpărare și clauzele referitoare la termenele de predare, costuri suplimentare, rambursare plăți, etc.
  • Alege blocurile terminate și eventual locuibile pe care să poți să faci verificări factuale.

Avem o bază extinsă de oferte, și cele mai bune ofere calitate raport calitate  – preț, îți prezentăm oferte de la toți marii dezvoltatori din localitate, precum și de la persoane fizice. Îți oferim, în plus, consultanță financiar-bancară gratuită și cele mai bune soluții de finanțare adaptate la nevoile tale specifice. 

În baza de date Blitz ai peste 640 de oferte imobiliare din Florești și 26 de brokeri care îți pot deschide toate ușile, astfel ca tu să ai posibilitatea de a viziona într-un interval de timp rezonabil cât mai multe apartamente care corespund cerințelor și preferințelor tale.

Articol de Oxana Ghenciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *