Indice Blitz Februarie 2021: Semne de revenire a cererii imobiliare,

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

indice blitz februarie 2021

Primul trimestru din an a adus multă energie în dinamica și atitudinea jucătorilor din piața imobiliară, și a adus cererea de tranzacționare într-o zonă de creștere față de volumele din perioada similară a anului trecut.

Astfel, în luna februarie Indicele Blitz a avut o evoluție pozitivă, trecând pe un trend de creștere la nivel de prețuri de cumpărare, pe fondul unei evoluții pozitive a numărului de cereri și a unor semnale generale de optimism în piață.

Per total, intențiile de tranzacționare au înregistrat o creștere față de perioada similară a anului trecut, atât pe segmentul vânzărilor cât și pe segmentul chiriilor, februarie fiind o lună în care s-a sesizat clar că trendul de optimism început în ianuarie se confirmă pe termen mediu, și nu a fost doar un fenomen trecător.

Majorări de prețuri la apartamentele de vânzare

Pe segmentul apartamentelor de vânzare în Cluj, prețurile au înregistrat o creștere moderată de 2,57%, indicele Blitz pe Cluj, adică prețul mediu de cumpărare al unui metru pătrat  la nivelul municipiului a fost de 1.634 euro/mp

Față de luna Ianuarie,  când se constatau scăderi moderate de prețuri de 4,27%, pe fondul unor reduceri aduse în piață de proprietarii care au dorit să închidă mai repede tranzacțiile, în luna Februarie prețurile au crescut din nou și au avut o variație de până la 10,88%. Specialiștii Blitz sunt de părere că luna februarie a fost o lună de plin avânt, cu multă activitate și interes din partea tuturor categoriilor.

Astfel, cea mai mare creștere a fost înregistrată în cartierul Mărăști la apartamente de vânzare, indicele Blitz a crescut cu 10,88%, până la valoarea de 1.733 euro/mp (+ de la 1.563 euro/mp), iar în zona Semicentrală s-a înregistrat o creștere de 8,86%, până la valoarea de 1.757 euro/mp (+ de la 1.614 euro/mp). 

O altă importantă creștere importantă a fost înregistrată în cartierul Mănăștur de 7,38%, până la valoarea de 1,543 euro/mp (+ de la 1.437 euro/mp), pe fondul intrării pe piață la tranzacționare în zonă a unor oferte la prețuri mai ridicate.

Nici cartierul Plopilor nu a fost scutit de scumpiri, aici a fost constatată o creștere de 6,6% până la valoarea de 2,230 Euro pe mp, (+de la 2.092 Euro pe mp). Acesta este altfel și cel mai ridicat nivel de prețuri la nivelul municipiului Cluj, și se datorează poziționării acestui cartier în proximitatea unor largi zone de agreement, cât și accesului facil spre centru.

Scăderi de prețuri moderate au putut fi înregistrate doar în cartierul Andrei Mureșanu cu 4,34% la un nivel de 1.986 euro pe mp, și cartierul Zorilor de 3,52%, până la valoarea de 1.617 Euro pe mp.

În zona centrală prețul și-a urmat trendul de consolidare cu o creștere minoră de 0,3%, situându-se la nivelul de 2,017 euro pe mp la apartamentele de vânzare. Este a doua lună consecutivă în care prețul se situează deasupra palierului de 2.000 de Euro, după ce pe întreaga durată a anului 2020 s-a situat în intervalul 1.922 – 1.987 Euro. Specialiștii Blitz recomandă în continuare zona centrală ca potențial de achiziții, pentru stabilitatea prețurilor.

Și în zona Floresti, prețurile la apartamentele de vânzare au înregistrat o creștere de 3,47% până la 954 euro/mp (de la 922 euro/mp), interesul potențialilor cumpărători fiind la fel de crescut pentru această zonă și în anul 2021. 

Și în cazul acestui cartier, curba de evoluție a fost una aproape plană de-a lungul întregului an, pe un trend ușor ascendent. Prețurile au crescut pe durata ultimelor 12 luni ale anului  de la minimul de 890 de euro/mp în ianuarie la  964 euro/mp în decembrie 2020. Cartierul Florești este o zonă cu cele mai mici prețuri la apartamentele de vânzare din Cluj. Specialiștii Blitz recomandă în continuare această zonă ca având un potențial ridicat de tranzacționare.

Scăderi semnificative pe segmentul chiriilor

Prețurile pe zona chiriilor au înregistrat atât creșteri, cât și scăderi accentuate în diverse cartiere, indicele Blitz pe luna februarie pe segmentul chirii ajungând la valoarea de 340 de euro, înregistrând astfel o variație de 0,29%. Aceasta valoare reprezintă prețu medie cerut pe lună pentru un apartament de închiriat, la nivelul întregii piețe.

Cele mai mari scăderi la chirii s-a înregistrat în cartierele: 

  • Grigorescu  – cu 10,48%, până la valoarea de 316 euro pe lună (de la 353 euro), 
  • Bună Ziua  – cu 3,72% până la valoarea de 388 de euro (de la 403 euro). 
  • Central – cu 1,45%, până la valoarea de 407 euro (de la 413 euro). 

Remarcăm astfel că toate chiriile medii au scăzut sub pragul de 400 de euro, exceptând zona de Centru. 

Vezi graficul de mai jos pentru mai multe informații agregate. 

Creșterile de chirii în același timp au fost importante și au afectat mai multe cartiere. S-au remarcat majorări în cartierele:

  • Iris cu 11,19 %, până la valoarea de 322 euro, 
  • Mărăști cu 10,27%, până la valoarea de 322 euro. 
  • Zorilor, cu 7,93, până la valoarea de 354 euro.
  • Florești, cu 3,26, până la valoarea de 222 de euro. 

Vezi tabloul general pe cartierele analizate: 

Inchirieri apartamente Decembrie 2020 Ianuarie 2021 Februarie 2021
Cluj €339.00 €339.00 €340.00
Buna Ziua €383.00 €403.00 €388.00
Central €366.00 €413.00 €407.00
Floresti €214.00 €215.00 €222.00
Grigorescu €338.00 €353.00 €316.00
Iris €269.00 €295.00 €328.00
Manastur €320.00 €313.00 €317.00
Marasti €326.00 €292.00 €322.00
Plopilor €372.00 €364.00 €390.00
Zorilor €332.00 €328.00 €354.00
Andrei Muresanu €400.00 €391.00 €398.00

Specialiștii Blitz recomandă puternic potențialilor chiriași să profite de această piață favorabilă, putând beneficia de scăderi substanțiale, accesând ofertele de apartamente de închiriat cu reduceri.

Deoarece primăvara poate readuce cererea pe creștere, în special prin posibilitatea redeschiderii spațiilor universitare și a marilor clădiri de birouri, și implicit a prețurilor, este acum un moment extrem de favorabil pentru a obține chirii la cele mai bune prețuri din ultimele 12 luni.

*Indicele Blitz reprezintă un instrument statistic ce oferă informații cu privire la media prețurilor publice pentru apartamentele de vânzare din Cluj și din vecinătăți, exprimată în euro/mp.

În orice moment poți analiza piața imobiliară din Cluj din perspectiva prețurilor medii publice ale diferitelor tipuri de proprietăți de vânzare sau de închiriat din baza de date Blitz compusă din mii de oferte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *