Clujenii cumpara apartamente de lux

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Piata imobiliara din Cluj-Napoca poate fi definita, in acest moment, ca un spatiu al tuturor contradictiilor.

Astfel, un numar deloc neglijabil de tineri cetateni solicita credite ipotecare pentru a-si achizitiona apartamente de cel mult 2 camere, in extrema opusa agitandu-se bravii si prosperii cetateni care cauta insistent si obsesiv locuitele de lux si asa-zisele penthouse-uri.

In contextul in care situatia economica din Romania este intr-o stare cel putin lamentabila, ai crede ca interesul unora pentru unitati locative de 150.000 mii de euro ar trebui sa fie aproape inexistent.

Clujul, ca oras care se respecta si care, printre altele, are vise de grandoare urbana, nu duce lipsa de penthouse-uri, adicatelea de locuintele de peste 100 mp, cu terase vaste si panorame impresionante.

Cei interesati de astfel de super-apartamente nu sunt nevoiti sa le caute mai departe de  cartierele Gruia, Grigorescu, Buna Ziua, Europa sau Zorilor.

Suntem informati ca un penthouse „opulent” se vinde in Andrei Muresanu contra sumei de 150.000 euro. Se „mandreste” cu 156 mp, patru camere spatioase, trei balcoane si panorama de la ultimul etaj al unei vile, singura problema fiind ca penthouse-ul finalizat in 2008 este nefinisat.

Exista cerere chiar mai mare decat este oferta, insa preturile pe metru patrat, care acum se claseaza la aproximativ 1.000 de euro raman neschimbate si daca e o proprietate de 200 de metri patrati si daca este una mai mica”, explica reputatul nostru agent imobiliar Mircea Nicula.

Avand in vedere ca recesiunea a lovit brutal si fara discriminare, dezvoltatorii specializati pe astfel de unitati locative au renuntat la ambitioasele lor proiecte si s-au reprofilat, lasand evolutia pietei apartamentelor de lux in paragina. Cu alte cuvinte, numarul penthouse-urilor disponibile in Cluj-Napoca este foarte redus si, judecand dupa interesul inexplicabil al clujenilor pentru opulenta in aceasta perioada sumbra, in continua scadere.

In ultimul tip constructorii nu s-au mai axat pe astfel de apartamente datorita faptului ca si cumparatorii sunt mai putini. Cei cu un buget de peste 100.000 de euro se axeaza mai mult pe case acum. Depinde in general de constructori, avem si penthouse-uri veritabile si altele”, adauga Nicula.

Cei interesati pot gasi un apartament de lux cu cinci camere in Buna Ziua, apartament al carui pret se ridica la 197.000 de euro, adica 1.242 de euro pe metru patrat. Acesta se afla la nivelul sase al unui bloc, are o suprafata de 157 de metri patrati si o terasa de 127 de metri patrati.

Sursa: citynews.ro

Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *