Celebrul miliardar american Donald Trump, dat in judecata pentru frauda!

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Miliardarul american Donald Trump şi promotorii proiectului proiectului imobiliar Trump SoHo, cu apartamente pornind de la 1,2 milioane de dolari, au fost daţi în judecată de cumpărători pentru exagerarea perspectivelor financiare ale investiţiei, transmite Reuters.
Donald Trump a fost dat în judecată, fiind acuzat de exagerarea perspectivei unei investiţii imobiliare.

Procesul a fost iniţiat de 15 cumpărători la curtea federală din Manhattan după patru luni de la inaugurarea clădirii de 46 de etaje, care funcţionează şi în regim de hotel.

Trump SoHo este un proiect comun al companiilor Trump Organization, Bayrock Group şi Sapir Organization, iar cele mai ieftine apartamente au un preţ de 1,2 milioane de dolari.

Potrivit plângerii, cele trei companii au afirmat în prezentări către presă şi investitori că vânzările au depăşit 60% din proiect. La finalizarea contractelor, cumpărătorii au aflat că de fapt doar 62 din cele 391 de apartamente erau vândute, reprezentând 16% din total.

Multe bănci nu acordă împrumuturi pentru achiziţia de apartamente atunci când dezvoltatorul deţine încă peste 50% din acestea, iar riscurile cresc din cauza obligaţiilor dezvoltatorului către proprii creditori ai companiei, susţin avocaţii.

Printre acuzaţi se regăsesc şi copii miliardarului american, Ivanka Trump, Eric Trump şi Donald Trump Jr.

Trump SoHo este diferit de alte proiecte imobiliare prin faptul că proprietarii au dreptul să locuiască în apartamente doar 120 de zile pe an şi nu mai mult de 29 de zile conseecutive într-o periodă de 36 de zile. Două treimi din an apartamentele ar trebui să fie închiriate în regim hotelier.
Sursa: Evenimentul zilei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *