Boom imobiliar dezumflat: locuinţe mai puţine în 2010

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Numărul caselor şi al apartamentelor finalizate la Cluj în primul trimestru a scăzut la jumătate faţă de anul trecut.

Dezvoltatorii marilor proiecte şi-au pus ansamblurile în conservare. In primul trimestru al acestui an, în judeţul Cluj s-au finalizat 515 locuinţe. în 2009, numărul aferent aceleiaşi perioade ajungea la 1.203, conform datelor Direcţiei Regionale de Statistică (DRS).

Dacă, anul trecut, locuinţele finalizate erau de trei ori mai multe în mediul rural (917 faţă de doar 286 în urban), în 2010, proporţia s-a mai echilibrat: 209 – urban, 306 – rural. Costurile mai mici de construire şi achiziţie ale terenurilor ţin balanţa în favoarea mediului rural, spun specialiştii.

Nici la planurile care vizează demararea de noi lucrări cifrele nu sunt pe plus. Potrivit DRS, în aprilie 2010 au fost eliberate 92 de autorizaţii de construire pentru clădirile rezidenţiale, faţă de 162 în aprilie 2009. Scăderea numărului de tranzacţii şi accesul dificil la finanţare au pus în aşteptare planurile dezvoltatorilor.

Spaniolii de la Grupo Lar nu văd perspective în piaţă care să justifice mai devreme de anul viitor demararea primului dintre proiectele planificate la Cluj. “Conservăm proiectele. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu piaţa, dar anul acesta nu cred că începem să construim. Ţinem terenurile, nu plecăm, nu vrem să vindem. Avem proiecte şi în Bucureşti, ne permitem să mergem mai departe în ritmul dictat de situaţia din piaţă”, explică Ionuţ Dogaru, country manager la Grupo Lar.

Decizia de începere a lucrărilor va fi determinată de relansarea creditării pentru clienţii finali (cumpărătorii de locuinţe), legată de perspective mai bune de finanţare şi pentru dezvoltatorii de proiecte. Pentru unul dintre proiecte, dezvoltatorii pregătiseră finanţarea. “Văzând ce se întâmplă în piaţă, am decis că mai bine aşteptăm. N-am vrut să stricăm o relaţie bună cu instituţia de finanţare, piaţa nu garanta succesul proiectului. Lucrurile vor merge mai bine fiindcă proiectele se bazează pe o nevoie reală din piaţă. Există cerere. Clujul nu este un oraş mort, există mediu de afaceri, comerţ care funcţionează. Clujul e un oraş universitar, ceea ce contează foarte mult pentru domeniul în care activăm”, a completat Dogaru.

Cele două proiecte pregătite de spanioli, respectiv 5-600 de apartamente, au fost estimate la 50 de milioane de euro. Compania a achiziţionat două terenuri de câte 10.000 mp. Unul dintre proiecte va fi amplasat în cartierul Gheorgheni, iar cel de-al doilea, pe strada Fabricii. Ambele au fost pregătite până la stadiul de autorizaţie de construire. în conservare a intrat şi proiectul oamenilor de afaceri Octavian şi Călin Buzoianu.

Ansamblul de 660 de locuinţe ce urma să fie realizat pe locul fostei fabrici de dulciuri Feleacul a fost demarat în şantier. “Conservăm. E foarte greu ca, în actualele condiţii, să faci previziuni şi estimări. Interes încă este. în astfel de situaţii există şi cei care caută oportunităţi”, a menţionat Octavian Buzoianu. în 2009, preţurile apartamentelor noi au scăzut la Cluj cu 20%, evoluţie depăşită de Bucureşti (-27%), Braşov (-24%), Iaşi (-22%), conform unei analize a Darian.
Locuinţe finalizate la Cluj

T1 2009 T1 2010
Urban 286 Urban 209
Rural 917 Rural 306
Total 1.203 Total 515
Sursa: Ziua de Cluj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *