Blitz înregistrează o creștere a cifrei de vânzări cu 60%, față de luna ianuarie 2020

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Pe fondul unui an marcat de incertitudine și un context global ce a schimbat dinamica vieții de zi cu zi, anul 2021 a adus performanță și optimism în cadrul Blitz, ca efect al focusului pe dezvoltarea internă a agenților imobiliari. 

+60% creștere a cifrei de vânzări, față de luna ianuarie 2020

Echipa Blitz se bucură de reușita de a aduce proprietățile potrivite la clienții potriviți, astfel înregistrând o creștere cu 60% a cifrei de vânzări. Cifra acestei luni o depășește pe cea a lunii ianuarie a anului trecut – o lună explozivă – din punctul de vedere al cererilor imobiliare înregistrate.

În primul rând, faptul că am pus accent pe creșterea echipei în 2020, s-a văzut în rezultat și într-un început de an foarte promițător. Agenții noștri, au trecut în 2020 prin programe intense de pregătire și au abordat cu entuziasm crescut începutul de an, venind în întâmpinarea cererii crescute. 

Pe de altă parte, creșterea a fost alimentată de dorința oamenilor de a reveni cât mai repede la o stare apropiată de normalitate, după anul trecut. Cei cu intenții de tranzacționare s-au arătat mult mai hotărâți, mult mai deciși să-și fructifice intențiile – fie că vorbim de proprietari, vânzători sau chiriași.” spune Bogdan Petrovai, Chief Sales Manager Blitz

Segmentul caselor – segmentul “vedetă” 

Printre segmentele cu activitate crescută în piață s-a remarcat cel de vânzări de case. După cum au punctat specialiștii Blitz, în cursul anului trecut, acest segment a cunoscut o creștere robustă pe termen lung, iar începutul de an a accelerat această creștere, pe fondul nevoii de spațiu pentru munca de acasă. Conform declarației oferite de Bogdan Bucur, Master Broker:

Există o cerere în creștere pentru vânzare de case cu grădină, case de tip duplex sau apartamente cu spații exterioare generoase, gen terasă sau chiar acces la grădină. Observăm de asemenea un interes crescut cu privire la proprietățile aflate la periferie, în principal în zonele verzi și liniștite”.

Astfel, remarcăm o activitate sporită a cererilor pe zonele adiacente ale municipiului cum ar fi Apahida, Jucu și Baciu – zone cu potențial pe termen lung de construire și dezvoltare pe segmentul rezidențial. 

Concluzie

Specialiștii Blitz îndeamnă clienții să profite de acest context favorabil tranzacțiilor imobiliare și de cele peste 4000 de oferte în toate segmentele. 

Dacă vrei să începi procesul de căutare al unei locuințe pentru tine și familia ta, te invităm să discuți cu unul dintre specialiștii Blitz, iar împreună să ajungem cu un pas mai aproape de visul tău!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *