Cristian din județul Brașov – una din cele mai prospere suburbii din România

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Dacă ești în căutarea unui loc liniștit și pitoresc, unde să-ți crești armonios copiii, aproape de natură, dar și de un mare centru economic, îți prezentăm o comună din România care pare să le aibă pe toate. 

Se află la doar 12 km de Brașov și are școli și grădinițe moderne, străzi asfaltate și case cochete. Comuna Cristian e un mic paradis unde să-ți crești copiii, și o destinaţie atractivă pentru turiştii atrași de pitorescul locului și cadru natural de vis, cu vedere superbă spre Munții Bucegi, Piatra Craiului, Varful Postavarul.

Comuna Cristian din judeţul Braşov, este un vechi sat săsesc, înființat în prima jumătate a secolului al XIII-lea, care încă mai păstrează amprenta coloniştilor germani în materie de arhitectură a caselor, în mare parte, renovate și impunătoare.

Grădiniţă şi şcoala locală sunt la standarde ca în Vest, iar copiii au o masă caldă pe zi gratuit. Comuna Cristina pare să aibă toate condiţiile pe care ți le-ai putea dori. Poate te întrebi care e sursa prosperității acesteia? 

Sursa prosperității comunei Cristian

Pe raza comunei Cristian îşi desfăşoară activitatea peste 200 agenţi economici care generează anual pentru bugetul local milioane de euro și produc diverse de la materiale plastic, constructii metalice, articole de imbracaminte și încălţăminte, la băuturi nealcoolice, produse de panificaţie, nave, şuruburi, lanţuri şi arcuri,  beton, remorci şi semiremorci, staţii de betoane, metale, dispozitive, aparate si instrumente medicale stomatologice, și nu în ultimul rând clădiri şi lucrări de geniu. 

Legături facile cu restul lumii 

Aceste afaceri locale au fost posibile, datorită legăturilor facile cu și directe cu cele mai importante drumuri județene, comuna Cristian fiind amplasată de o parte si de alta a DN 73, drum ce face legătura cu capitala României, Bucureşti, cu municipiul Piteşti şi în partea nordică cu municipiul Cluj şi Târgu Mureş. De asemenea, din Cristian e ușor și rapid să ajungi la aeroportul internațional situat la 10 km în localitatea Ghimbav. 

Facilitățile din comună 

Comuna este înfloritoare și datorită facilităților pe care le găzduiește, aici activează  mai multe centre medicale și instituții public cum ar fi: un dispensar uman, dispensar veterinar, cabinet stomatologic, farmacie, service-uri auto și stații de livrare de carburanți, staţie CFR, post poliţie, oficiu poştal, biblioteca comunală dotată cu calculatoare şi internet.

Aventura este la doi pași

Pentru că distracția e la doi pași, aici găsești un centru de informare turistică cu program zilnic și un om pregătit care să te îndrume să găsești toate obiectivele turistice.

Pe câteva dintre ele ți le putem spune noi.  

În primul rând, Poiana Brașov, la 20 de minute de Cristian, destinația favorită pentru cei pasionați de activitățile în aer liber. Iar în apropierea satului este o pădure de stejari seculari de 400-500 de ani, este un monument al naturii, protejat prin lege.

Un alt obiectiv turistic este Cetatea Țărănească, construită în secolul al XV-lea, cu două rânduri de ziduri, turnuri de apărare și o biserică evanghelică din secolul al XIII-lea, construită în stil romanic, precum și Biserica Adormirii Maicii Domnului, construită în anul 1795, în stil gotic, cu picturi murale din 1821. 

În această zonă pitorească și prosperă Blitz are mai multe proprietăți în portofoliu pe care ți le poate prezenta, printre care:

Vezi mai multe oferte în Cristian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *