Ansambluri rezidențiale în București și noi proiecte în dezvoltare

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

La sfârșitul anului 2021, în București, dar și în toată țara, proiectele rezidențiale în construcție au o valoare cumulată a investițiilor de peste 750 de milioane de euro. 

Numai în București, dar și împrejurimi, peste 14.461 de locuințe se aflau la data de 30 septembrie 2021 în diverse stadii de dezvoltare, aceasta fiind cea mai mare valoare înregistrată în istoria modernă a pieței rezidențiale locale, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. 

Record după record an de an

Piața construcțiilor noi a înregistrat altfel progrese de la an la an. Bucureștiul și zona Ilfov au generat în 2020 aproape 20% din numărul de locuințe finalizate, peste 20.770 de locuințe. 

Potrivit ANCPI cele mai multe locuinţe au fost construite în judeţele: Bucureşti (13.821 locuinţe), Ilfov (6.952), Timiş (6.003), Cluj (5.491),  Braşov (4.072) şi Constanţa (3.481).  

În 2019, pe de altă parte, în zona București-Ilfov au fost finalizate circa 14.832 de locuinţe, sta­bi­lindu-se astfel un nou record, în creştere cu 31,6% comparativ cu rezultatul din 2018.

Cele mai multe locuințe au fost construite în județele București (8647), Cluj (8021), Ilfov (6185), Timiș (5613, Constanța (4037), Brașov (3.872) și Iași (3371). 

Dezvoltatorii au men­ţinut ritmul de con­struc­ţie la o cotă foar­te ridicată, în principal da­to­rită gradului sporit de precontractare al locu­in­ţelor înainte de termenul de finalizare. În Bucureşti s-a înre­gis­trat un ritm me­diu de absorbţie de aproxi­ma­tiv 70%-75% până la finalizarea con­strucţiilor. 

Prețurile la locuințele noi în creștere

În București, suma medie cerută pentru apartamentele disponibile spre vânzare a ajuns în luna decembrie 2021 la 1.551 euro pe metru pătrat util, valoare similară cu cea din decembrie, 2008 arată Indicele Imobiliare.ro.

Stagnarea se explică prin faptul că cele două segmente de piață – locuințe noi, respectiv vechi – au avut evoluții opuse.

În vreme ce apartamentele din blocuri vechi s-au depreciat cu -0,7% în luna octombrie (de la 1.623 la 1.611 euro pe metru pătrat util), cele noi s-au scumpit cu +2,5% (de la 1.428 la 1.463 de euro pe metru pătrat util).

Blitz îți prezintă o selecție de proiecte rezidențiale la prețuri sub prețul mediu de pe piață, la care puteți programa o vizionare imediat. 

  1. Ansamblu la 10 minute de Piața Unirii la un pret de 1.275 de Euro pe mp. 

În acest ansamblu mai sunt disponibile 16 apartamente, iar suprafețele disponibile sunt de 52 mp utili + 12 mp terasă, 51 mp utili + 18 mp terasă, și 67 mp 24 mp terasă. 

  1. Ansamblu în zonă liniștită, la 10 minute de metrou la un preț de 1.300 Euro pe mp

Aici aveți apartamente cu 2 și 3 camere, cu o varietate largă de compartimentări și suprafețe, inclusiv grădină la parter de 53-56 mp. Termenul de finalizare este decembrie 2022. 

  1. Ansamblu la 7 minute de metrou într-un cartier curat, liniștit și ușor accesibil la 1.350 euro pe mp

În acest ansamblu proaspăt finalizat, mai sunt disponibile doar 9 apartamente cu 1,  2 și 3 camere, cu suprafețe între 30 și 71 de mp.

  1. Ansamblu Baneasa Privighetorilor în Pipera la 1.500 de euro pe mp

Acesta este un complex finalizat, și mai sunt disponibile câteva apartamente cu suprafețe cuprinse între 78 – 109 mp. Vezi o descriere detaliată a complexului în acest articol. 

Vezi și alte oferte de complexe rezidențiale din București din portofoliul Blitz. Crăciunul și Anul Nou este o perioadă a noilor rezoluții, iar achiziția unei case noi este una din rezoluțiile de Anul Nou ale multor 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *