Noul trend din imobiliare: apartamentele sub 50 de mp – cum îl amenajezi?Vezi și câteva oferte!

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!
apartamente sub 50 de mp

Deși tendința generală este ca spațiile apartamentelor să crească, în ultimii ani a crescut tot mai mult și cererea pentru apartamentele mici. Asta deoarece, oamenii au înțeles că o locuință trebuie să fie în primul rând practică și funcțională, și nu neapărat mare. 

Un apartament mic costă mai puțin, atât la achiziție, cât și ulterior la renovare, iar costurile la utilități (cu încălzirea cel puțin) sunt mai mici. Iar atunci când sunt cumpărate pentru investiție, apartamentele mici (garsonierele și apartamentele cu 2 camere) își găsesc cel mai repede chiriași. De altfel, pot fi integrate ușor în circuitul apartamentelor de închiriat în regim hotelier dacă au o poziționare bună. 

Așadar, te intresează un apartament nou, dar ți-e teamă că vei întâmpina probleme la amenajarea lui? Vestea bună este că amenajându-l inteligent poți optimiza foarte bine spațiul existent atât pe orizontală, cât și pe verticală, ținând cont de niște reguli simple: 

Stilul minimalist

Cel mai potrivit stil pentru amenajarea unui apartament mic este stilul minimalist, în care mobilierul cu liniile sale simple, ocupă cât mai puțin spațiu. Renunțarea la uși este de asemenea o idee bună. Atenție la alegerea culorilor, acestea fac un spațiu să pară mai mare sau mai mic, mai larg sau mai îngust, mai luminos sau mai întunecat. Astfel, albul este cea mai indicată soluție pentru zugrăvirea pereților.

Valorifică fiecare colțișor 

Un designer te poate ajuta să optimizezi orice colțișor, fără a-l aglomera cu prea multe mobile sau rafturi. Organizarea spațiilor de depozitare pe verticală este cea mai buna opțiune pentru a salva spațiu, indiferent dacă acestea sunt închise sau la vedere. Mobilierul făcut la comandă croit exact pe măsurătorile spațiului tău te va ajuta foarte mult la valorificarea fiecărui cot, grindă, coloană sau ungher. 

Alege mobilier cu spații de depozitare, pliabil / extensibil / mobilierul pe roți

Există o varietate largă de soluții de mobilier conceput anume pentru spațiile mici. Din această categorie fac parte: 

  • Patul cu cutii de depozitare, 
  • Bancheta cu spațiu de depozitare în interior, 
  • Masa pliabilă sau extensibilă,
  • Scaunul care se pliază sau taburetul care poate fi stivuit
  • Canapeaua care se extinde sau se rabatează într-un dulap, 
  • Mobila modulară transformabilă ca piesele de lego,

Într-un cuvânt alege mobilierul multifuncțional, care este în primul rând un mobilier practic și funcțional, și abia în al doilea rând unul plăcut estetic.

Tot pentru a salva spațiu, evita mobilierul voluminos și alege electrocasnice compacte și reduse ca volum din gama slim – aragaz cu 2 ochiuri, mașina de spălat vase slim, sau mașina de spălat cu uscător incorporat sau cu uscător pe verticală, sau frigiderul slim. 

Ai mai putea opta și pentru mobilierul pe roți, ușor de deplasat –  măsuța de cafea pe roți, sau noptiera pe roți sau etajera pe roți, pe măsură ce spațiul se va aglomera într-o zonă, îl poți reamenaja deplasând cu ușurință mobilierul ușor pe roți sau îl poți folosi la diverse acolo unde acesta este necesar. 

În concluzie, experții imobiliari se așteapta ca trendul apartamentelor mici și ieftine să crească în viitor, odată cu creșterea prețurilor. Iar marii producători de mobilier și decorațiuni au în gama lor de produse o varietate largă de produse destinate spațiilor mici, înguste la bugete economice. 

Una peste alta vei câștiga un spațiu practic și foarte bine organizat, situat foarte aproape de punctele tale de interes, poate chiar într-o zonă centrală sau ultracentrală. În afară de asta vei putea să faci economii importante pentru alte vise ale tale – cum ar fi călătorii sau bani de avans pentru un apartament mai mare sau chiar casă cu curte sau grădină. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *