Blitz vă propune spre vânzare un penthouse, situat într-o vilă cu 5 apartamente în zona străzii Câmpului, zonă exclusiv de case, în apropiere de pădure.
Apartamentul este pozitionat pe toată suprafața etajului 2 al unui imobil cu regim de înălțime S+P+1+etaj retras, având orientare sudică. Compartimentarea apartamentului este următoarea: 3 dormitoare spațioase, un living generos cu zonă de luat masa, bucătărie, 2 băi, un spațiu de depozitare și o terasă de 80 mp.
Apartamentul se vinde mobilat și utilat de lux, având o înălțime de 3,5 m, cu următoarele specificații: încălzire prin pardoseala de tip REHAW, parchet triplustratificat de lemn masiv, rindeluit manual, montat în diferite unghiuri, pereții sunt placați cu lemn furniruit, marmură și travertin natural din lastră, sticlă vopsită și pereți placați cu mușchi Finlanda, ușile interioare din lemn natural, ușile de la intrare antiefracție cu videointerfon, mobilier realizat la comandă în Italia, ferestre cu tâmplărie REHAW cu 7 camere de izolare și 3 straturi de sticlă, dispune de asemenea de 2 uși culisante care deservesc deschiderii generoase a livingului cu terasa. Casa scării este placată cu marmură, iar fațadele cu lemn și piatră naturală.
De asemenea apartamentul dispune de spațiu verde comun amenajat în suprafață de 2000 mp, iar accesul în incintă se realizează printr-un spațiu restricționat cu barieră.
În prețul apartamentului sunt incluse și 4 locuri de parcare, 2 subterane și 2 exterioare, spațiu verde propriu în suprafață de 150 mp și un rooftop aflat pe întreaga suprafață a apartamentului (250 mp) care se poate amenaja după bunul plac.
Pentru mai multe detalii sau pentru a stabili o vizionare nu ezitati sa ne contactati.
Vă asteptăm cu drag!