Proprietate deosebită, situată într-o zonă centrală, compusă din două apartamente dezmembrate, cu intrare comună și CF separat pentru fiecare unitate, ideală atât pentru locuință familială, cât și pentru investiție.
Apartamentul 1 are o suprafață utilă de 124 mp și impresionează prin spațiile generoase și funcționalitatea excelentă. Este compus din două dormitoare decomandate, living spațios, două băi moderne cu cabină de duș, bucătărie cu cămară rece, antreu larg și terasă. Proprietatea beneficiază de o pivniță amenajată de 98 mp, compartimentată în șase încăperi și antreu, ideală pentru depozitare, hobby-uri sau spații auxiliare. Apartamentul a fost renovat complet în anul 2015, iar acoperișul a fost schimbat în urmă cu aproximativ 5 ani. Înălțimea camerelor de 3,5 m oferă un plus de eleganță și luminozitate. Totodată, podul înalt permite mansardarea unei suprafețe de aproximativ 80 mp. Proprietatea dispune și de acces auto.
Apartamentul 2 are o suprafață utilă de 97 mp și este compus din trei camere, bucătărie cu cămară rece, baie, debara și antreu. În prezent este utilizat ca spațiu de depozitare și necesită renovare, inclusiv schimbarea acoperișului, oferind astfel posibilitatea amenajării după propriul gust și necesități.
Curtea comună, în suprafață de 311 mp, este amenajată cu vegetație ornamentală matură și oferă un spațiu plăcut pentru relaxare, picnic sau petrecerea timpului în aer liber.
Datorită poziționării centrale și compartimentării versatile, proprietatea este ideală pentru familii extinse, pentru locuire combinată cu birou, sau pentru închiriere. Se vinde complet mobilată și utilată, împreună cu echipamentele și aparatura existentă, fiind pregătită pentru mutare imediată.
Cod ofertă / ID BLITZ: P171411