SOPOR: primul ”cartier construit de la zero” în curs de avizare

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Sopor, un cartier din municipiul Cluj-Napoca, urmează să fie primul cartier construit „de la zero” după ‘89, și cel mai modern din România, planificat după cele mai bune practici europene.

Master Planul viitorului cartier Sopor, care va fi amplasat în sud-estul orașului, la circa 7,5 km de centru şi la circa 4 km de capătul liniei troleibuzului 3 (cartier Gheorgheni – capăt str. Unirii) și se va întinde pe o suprafață de 250 de hectare prevede construcția  unui mini oraș cu case și blocuri de patru sau cel mult șase etaje, zone verzi, spații comerciale, cabinete medicale, 6 unități de învățământ (grădinițe și școli), 2 zone cu dotări sportive.

Noul cartier al orașului va fi proiectat după regula ”orașului la 15 minute” de mers pe jos până la parc, școală, grădiniță, creșă, bancă, centru de cartier. 

Fiind vorba de un oraș proiectat de la zero, autoritățile locale doresc să realizeze prima dată infrastructura, să traseze prima dată străzile, locul de parc, de creșă, de centru de cartier, iar apoi să dea drumul la restul construcțiilor.

Sunt avute în vedere și alternativele de transport, fie transportul în comun – autobuz, troleibuz, metrou, fie pista de biciclete. În ultimă instanță, pe locul 3 – 4 să vină  mașina personală.

Proiectul care pune Clujul în avangarda dezvoltării urbanistice, presupune construirea unui cartier model pentru toată țara, cu peste 50.000 de locuitori, planificat după cele mai bune practici europene. 

Cartierul ar urma să aibă acces la viitoarea centură de ocolire metropolitană și să fie mărginit de Parcul Est. De asemenea, cartierul va fi străbătut de inelul sudic, pe direcția Someșeni – Borhanci și Calea Soporului. 

Lucrările pentru realizarea cartierului Sopor – cel mai mare cartier din Cluj, după Mănăștur, care urmează să fie construit „ca la carte” – au început deja, după ce Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Cluj a eliberat avizul de mediu necesar pentru concretizarea proiectului.

Sistemul de transport în comun va fi compus din două elemente majore: autobuzele Companiei de Transport Public (CTP) și viitorul tren metropolitan, care va folosi calea ferată existentă. Proiectanții au prevăzut o gară care ar urma să deservească întregul cartier. 

Dacă ești interesat de o viitoare investiție în cel mai modern cartier al României, Blitz îți poate pune la dispoziție mai multe terenuri în SOPOR  pretabile pentru construcția de case și/sau blocuri.