Restaurantele Clujului au ajuns pe tarabele imobiliare

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Peste 20 de unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cafenele sau cluburi sunt scoase la vânzare, majoritatea cu spaţii în zona centrală. Multe dintre ele se vând ca afaceri “la cheie”.

Dacă în anii anteriori investitorii în acest domeniu luau în chirie spaţii comerciale pe care le amenajau, acum doritorii găsesc zeci de oferte de afaceri la cheie, mai ales în centrul Clujului: restaurante, cluburi şi cafenele, gata dotate şi amenajate.

Una dintre aceste afaceri este cea a Bistro No. 2, din apropierea Pieţei Muzeului, pe care proprietarii o scot la vânzare pentru 110.000 de euro.
“Vând afacerea unui restaurant cu societate, amenajat, cu o suprafaţă interioară de 150 mp şi cu terasă acoperită de 100 mp”, potrivit anunţului. “Vindem un business funcţional. Suntem doi asociaţi care avem şi alte activităţi – iar genul acesta de afacere îţi ocupă tot timpul, aşa că am decis să renunţăm. Deocamdată, mergem înainte cu activitatea, restaurantul va fi funcţional, dar dacă găsim un cumpărător cu o ofertă reală vom vinde. În vară au fost câteva persoane care s-au interesat, dar, de fapt, nu aveau banii necesari. Se simte criza şi în domeniul restaurantelor – lumea ţine de bani acum, dar avem organizarea de evenimente, care menţine activitatea – nunţi mici, botezuri”, a precizat Camelia Podină, asociat în Bistro No. 2.

Un alt proprietar vinde sau caută asociat pentru “restaurant la cheie”, situat în centrul municipiului Cluj-Napoca, dotat şi utilat, într-un spaţiu de 300 mp. Preţul este de 270.000 de euro, dar negociabil. Societatea Valina Prodcom anunţă vânzarea unui restaurant cu bar şi terasă, într-un imobil pe strada Decebal. Acesta are subsol, parter, etaj şi terasă şi dispune de 930 mp utili. “Afacerea se poate achiziţiona cu bar, restaurant, cofetărie, terasă, mobilate şi utilate complet, cu aparatură de ultimă generaţie, la preţul de 1.250.000 de euro, sau opţional se poate achiziţiona doar spaţiul comercial, la preţul de 1.200.000 euro”, spun reprezentanţii Valina Prodcom.

“Acest tip de afacere imobiliară este una nouă pe piaţa din Cluj. Şi din cauza crizei, şi din diferite alte motive, proprietarii de afaceri decid să renunţe la un imobil gata funcţional, care e deja în circuit şi are o clientelă formată”, explică Cătălin Priscorniţă, de la agenţia Blitz Imobiliare. În cele mai multe cazuri, este vorba despre chiriaşi care predau afacerea altor viitori chiriaşi. În astfel de situaţii, noul operator are de făcut două plăţi: una pentru preluarea afacerii şi, în continuare, chiria lunară achitată proprietarului imobilului în care funcţionează unitatea. “Prin preluarea afacerii, noul chiriaş poate prelua bunurile, aparatura din spaţiu, personalul care deja lucrează, clientela formată şi societatea pe care funcţionează”, spune reprezentantul Blitz Imobiliare.

În acest an, numărul de astfel de oferte a crescut faţă de 2009, conform specialiştilor care intermediază acest tip de tranzacţii. “S-au dublat sau chiar s-au triplat aceste spaţii pe piaţă, iar numărul lor este în continuă creştere. O explicaţie poate să fie criza financiară, faptul că oamenii au tot mai puţini bani. Sunt spaţii care nu mai merg pentru că nu sunt clienţi, fiindcă proprietarii şi-au făcut greşit calculele şi acum vor să renunţe, după ce au investit zeci de mii de euro. În alte cazuri se pot găsi şi oferte foarte bune”, menţionează Priscorniţă. 10-15 cafenele şi mai mult de 10 restaurante cu posibilitatea de preluare sunt lansate în piaţa clujeană.

Ce se mai vinde la Cluj

Pe piaţa clujeană sunt scoase la vânzare, prin intermediul anunţurilor publicitare, şi alte tipuri de afaceri: de la saloane de înfrumuseţare, hoteluri, moteluri şi pensiuni la staţii de distribuţie de carburanţi.

Sursa: Ziua de Cluj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *