Mircea Bob, Customer Care Manager: ”De la oameni ai mereu câte ceva de învățat. Focusul trebuie să fie pe oameni”. 

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Oameni din Blitz – #Blitzeri

Sunt clujean get beget, născut în Cluj Napoca, la doi pași de Blitz, care e foarte aproape de spitalul în care m-am născut. Locuiesc tot aici, în zonă, sunt de-al locului. Blitz-ului m-am alăturat din aprilie 2021. 

Pasiuni

În școală mi-a plăcut sportul, baschetul mai exact și am făcut pentru o scurtă perioadă baschet intensiv. A rămas marea mea pasiune, chiar dacă nu l-am practicat profesionist, ci mai mult l-am urmărit la televizor sau din tribune. Sunt un mare consumator de show-uri sportive de baschet și fotbal american, meciuri de NBA și hochei. În ultimii ani, acestea sunt pasiunile mele de toamnă-iarnă. 

Descoperirea misiunii

Liceul l-am făcut la profilul real, specializarea de rețele de telecomunicatii. La vremea respectivă, telecomunicațiile erau tehnologii de vârf și un domeniu de viitor. Încă de pe atunci mă pasiona să instalez linii telefonice, pentru a putea conecta mai bine oamenii între ei.

Am urmat apoi aproximativ același parcurs, facultatea de Comunicare și Relații publice, pentru că-mi plăcea politica – mai ales partea de discurs politic, strategie electorală și crearea de personaje politice. 

În facultate am participat, ca voluntar, la câteva campanii electorale, unde am avut ocazia să-mi dezvolt abilități care s-au dovedit a fi de mare ajutor în cariera pe care am îmbrățișat-o mai târziu, cea de Customer Care. 

Alegerile mele profesionale au fost o combinație reușită între pasiune și misiune –  performanța competițională din sport și relațiile umane care se pot construi prin discurs și obiective comune. 

Primele experiențe profesionale 

După facultate am ales să lucrez într-un showroom de mobilier, fiind atras de comunicarea cu clienții și partea de vânzare. Îmi plăcea să ajut oamenii să-și găsească mobila după nevoi și preferințe, în funcție de culoare, nuanțe și decor. 

Apoi am îmbinat plăcutul, respectiv consultanța cu activitatea de coordonare, în mai puțin de doi ani am fost promovat ca șef al acelui showroom.

Atunci mi-am descoperit adevărata mea vocație oamenii, interacțiunea cu ei și rolul de people manager – coordonator și lider de echipe. 

Orice manager care are în subordine 3-4 oameni, trebuie sa aibă skilluri de people manager. Un manager trebuie desigur să stăpânească cifrele, sa fie bun strateg, dar e important și felul în care comunică și se asigură că lucrurile chiar se întâmplă.

După 3 ani și jumătate în show-room, m-am angajat într-o multinațională în departamentul  de Customer Care. Și acolo am trecut, în scurt timp, de la rolul de operator la o poziție de suport pentru agenții de Call Center, apoi pe poziția de Team Leader. 

Am condus echipe de suport în Call Center din 2010 până în 2021. În ultimii ani, în multinațională, am coordonat departamentul de Customer Care, divizia B2B.

Cum a fost începutul în Blitz? 

Chiar dacă sunt o persoană sociabilă, am avut ceva emoții la început. 

Veneam dintr-o multinațională în care am avut ani la rând aceiași colegi. Familia Blitz însă m-a primit foarte bine și după numai câteva săptămâni, aveam senzația că sunt ”de-al casei”.

Mi-am propus, de la bun început, să mă dezvolt profesional și să dezvolt și departamentul de Call Center.

Și asta am făcut din prima zi, am creat un mediu cât mai favorabil, în care operatorii din Call Center să-și folosească capacitățile și să le dezvolte, ca apoi să performeze și să livreze rezultate.

Fiecare om are o calitate specială, pe care un manager bun trebuie să i-o descopere și să i-o valorifice. Aceasta este misiunea mea. 

În cei peste doi ani de Blitz, am dezvoltat departamentul, am crescut semnificativ numărul operatorilor și am creat două echipe conduse de câte un team leader. Continuăm să creștem.

Oameni care te-au îndrumat, sub aripa cărora ai crescut

La oamenii din Blitz apreciez foarte mult viziunea și energia lui Cătălin Priscorniță, CEO-ul Blitz pentru faptul că a creat un business în care putem fi ”alături de oameni pe viață”. Admir structura și calitățile de lider ale lui Bogdan Petrovai, liderul echipelor de vânzări. Și mai apreciez modul în care Mihai Oniga, managerul operațional, lucrează cu cifrele. 

Toți trei m-au îndrumat și mi-au influențat direct sau indirect stilul meu de leadership. 

Care a fost traseul tău în Blitz?  

Am venit acum doi ani, direct pe poziția pe care sunt și acum – șef al departamentului de Call Center. Ne-am extins în peste 20 de orașe și era normal să dezvoltăm și departamentul de Call Center, ca să putem susține cererea în creștere. 

Am înlocuit soluția tehnică care asigura funcționarea Call Center-ului la acel moment și am introdus o soluție  omnichannel, care înglobează toate canalele de comunicare – emailuri, chat-uri și voce, într-o singura fereastră. Ne-am pregătit pentru a crește și am dezvoltat departamentul atât pentru a eficientiza munca operatorilor, cât și pentru a fi mai aproape de clienții noștri.

Cum îți place munca pe care o faci? Ce-ți place să faci? 

Sunt dependent de oameni, de interacțiune, de muncă, de realizări și rezultate, și mă bucură că am reușit să ajungem la 10.000 de clienți luna aceasta. Dacă n-am activitate, mă sting, nu pot sta acasa, sunt hiperactiv, am nevoie de activitate! 

Ce-mi place în Blitz este că aici îmi pot valorifica experiențele dobândite în trecut, și-mi pot implementa mai ușor ideile creative  – am suficient spațiu de creștere. Compania este foarte deschisă la digitalizări, automatizări, implementări de soluții tehnice care să faciliteze comunicarea cu clienții.

Ce te caracterizează cel mai bine? 

La muncă, cel mai bine mă caracterizează deschiderea la nou și disponibilitatea de a ajuta pe toată lumea. Îmi place să ajut la rezolvarea de probleme și la închiderea de proiecte. 

Atâta timp cât procesul este unul satisfăcător, destinația este secundară. Nu la destinatia finală te dezvolți, ci din proces. Acolo te dezvolți, acolo te impiedici de obstacole si de acolo înveți.

Ce-ți place la birou? 

La birou îmi place că întâlnesc oameni cu valorile mele și faptul că mulți jongleaza cu diverse task-uri și că fac tot posibilul să ajute. Oamenii sunt foarte dispuși să pună umărul la treabă, să contribuie, să ajute la dezvoltare.

Ce înseamnă pentru tine apartenența la compania Blitz? 

Blitz pentru mine este ca o mare familie care te încurajează să te dezvolți și să te exprimi liber. Cel mai important aspect este că, în tot acest proces, compania îți este  alături  și îți oferă tot suportul necesar.

Îmi place cultura companiei și faptul că oamenii sunt mândri că sunt blitzeri, că fac parte din ceva care crește, și că sunt încântați să contribuie la tot acest proces de dezvoltare.

Cum îți petreci timpul liber? 

Vara ies cu copiii prin parcuri sau în natură, în afara orașului. În afara sezonului rece, suntem doar afară.

Serile târziu îmi place să urmăresc pentru spectacol și marketing –  meciuri de fotbal american. Americanii sunt extraordinari la organizarea de spectacole și la felul în care știu să-și ”vândă” sportul.

Fine living cu #OameniiBlitz

Muncă de acasă sau de la birou? 

Îmi place să muncesc de la birou evident, ca să mă simt conectat trebuie sa simt vibe-ul și energia oamenilor din echipă.  

Ești o persoană matinală sau una nocturnă? 

Matinal de la ora 6. Diminețile am mai multă energie și sunt foarte activ. Îmi organizez lucrurile importante de făcut în prima parte a zilei.

Mare sau munte?

Munte pentru aer, drumeții și  liniște. Acolo mă liniștesc cel mai bine. Apoi pentru ambientul sonor,  apa care curge, păsările care ciripesc. 

Teatru sau film? 

Filme în cinema. Îmi plac adaptările după povești reale, ecranizările și experiențele cinematografice complete. Acasă parcă nu pot urmări un film cap-coadă, dacă mă deconectez nu mai trăiesc povestea, nu mai observ detaliile fine din film.

Cafea sau ceai? 

De vreo 6-7 ani cafea în cantități moderate. Pot și fără, dar cafeaua este un liant, un mod de a-ți începe ziua și o ocazie bună de a socializa cu colegii.

Preferi să lucrezi cu bani, oameni sau documente? 

Ca să mă simt motivat, am nevoie să interactionez cu oameni, această interacțiune îmi dă toată energia de care am nevoie. 

Banii și documentele se mai și duc, însă relațiile cu oamenii rămân, mai exact, relațiile pe care le construiești sunt cele cu care rămân. 

De la oameni ai mereu câte ceva de învățat. Focusul trebuie să fie oamenii. 

Dacă ar trebui să emigrezi într-o altă țară, care ar fi aceasta? 

America, țara sporturilor mele preferate. Măcar un sezon de fotbal american să prind în New York. 

Care este ținuta ta preferată de birou? 

Prefer ținutele  casual, blugi și o cămașă.