Conversia in lei a creditelor, fara taxe suplimentare, ar putea fi posibila in cel mai scurt timp!

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Proiectul de lege a fost semnat deja de 130 de parlamentari, in mare lor majoritate ai puterii, semn ca modificarea legislatiei actuale e doar o chestiune de timp. Nici acordurile cu institutiile financiare internationale sau cu cele ale Uniunii Europene, nu vor avea de suferit, mai ales ca mai exista cel putin un caz similar, cel din Ungaria.

Conform proiectului de lege, romanii care au credite in valuta vor putea sa le converteasca in moneda nationala fara niciun cost suplimentar.

“Proiectul urmareste protejarea consumatorilor care au credite intr-o moneda straina de majorarea ratelor bancare, cauzata de fluctuatiile ratelor de schimb valutar”, se arata in nota de fundamentare a proiectului de lege, conform Economica.net.

Cu alte cuvinte, persoanele care au contractat un credit in perioada de dinainte de criza imobiliara, atunci cand cursul de schimb valutar era unul mai bun decat cel prezent, platesc in prezent rate mai mari, raportate la moneda nationala, in conditiile in care ei obtin venituri in lei. Modificarea legii i-ar putea ajuta pe acestia, mai ales ca se va stipula si faptul ca noua lege se va aplica si in cazul contractelor aflate in derulare. Si sunt multe, pentru ca in perioada de dinainte de criza, romanii se imprumutau in special in euro, pentru ca dobanzile la aceste credite erau cele mai mici de pe piata.

Ramane de vazut ce se va intampla cu dobanzile la creditele convertite in lei, pentru ca proiectul de lege, in forma sa actuala, nu face nicio referire la acest aspect. Este putin probabil ca aceste dobanzi sa ramana la nivelul la care a fost contractat creditul si doar moneda creditului sa se schimbe. Masura este insa una buna, avand darul de a limita “puterea” bancilor si, in acelasi timp, de a favoriza consumul, nu neaparat de a reduce datoriile debitorilor.

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu

Blitz Imobiliare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *