Carmen Simona Rusz, Project Manager Lead Generation: ”Am fost prima voce de la Call Center Blitz”
#Oamenii din #Blitz
Vechime în Blitz: 8 ani.
Carmen este printre cei mai vechi angajați, cu ea a pornit un întreg departament, cel de Call Center. Carmen Rusz, sau Carmencita pentru prieteni, este ”vocea noastră radio” și prima operatoare din Call Center-ul Blitz.
Origini
M-am născut în municipiul Sighișoara, dar copilăria mi-am petrecut-o la bunicii din partea mamei, în orașul Reghin, unde eram vară de vară.
Perioada copilăriei a fost una extrem de frumoasă, cu mulți prieteni, jocuri și timp petrecut exclusiv afară. Eram foarte pricepută la joaca cu “Elasticul,” sau “Șotron,” la “Țară, țară, vrem ostași”, sau “Podul de Piatră s-a dărâmat”, “Fazan,” și multe altele. Îmi plăceau și jocuri mai băiețești, cum e “țurca,” recunoscută în 2011 sport național.
Îmi amintesc cu drag de copilărie și de bunici, care, din păcate, nu mai sunt fizic printre noi și pe care i-am iubit mult.
Mă întorc cel puțin o dată pe an în acele locuri, pentru a-i revedea pe oameni dragi sufletului meu și pentru a mă reîncărca cu energia de acolo, care-mi dă o stare de bine.
Cum a fost la școală?
Școala am făcut-o în Sighișoara, atât pe cea primară, cât și pe cea gimnazială, care a fost un mediu destul de competitiv și în care am excelat, având tot timpul note mari.
După clasa a VIII-a, am început să lucrez. În vacanțele de vară, mergeam la cules de zmeură, pentru care eram recompensată financiar la final. Mai avem și alocatiile pe care părinții mă lăsau să le gestionez în totalitate.
Dispuneam, prin urmare, de un buget doar al meu, pe care îl împărțeam în funcție de nevoi. Eram foarte mândră de acest lucru!
Liceu uman sau real?
Am ales liceul uman “Mircea Eliade”, tot din Sighișoara, un liceu cu cea mai bună reputație, datorită profesorilor de acolo.
În liceu mi-a plăcut să scriu compuneri. Am avut unul din cele mai frumoase scrisuri de mână din toate clasele în care am fost. Mi-a mai plăcut și poezia pentru felul creativ în care eram lăsați să o interpretăm.
Ce facultate ai făcut?
În copilărie visam să ajung medic sau paramedic. Nici unul din domeniile în care am ajuns să studiez sau să lucrez nu a fost visul sau dorința mea din copilărie, și anume cel de a ajuta oameni.
Facultatea pe care am ales-o a fost Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din Cluj la profilul de “Administrație Publică.
Am continuat cu un master, la care nu am susținut încă examenul final de disertație, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, la profilul de “Managementul Resurselor Umane”.
Având o formare în management și resurse umane, am rămas totuși, în continuare, fascinată de medicină. Urmăresc cu interes maxim documentare pe subiecte medicale și dacă aș mai avea posibilitatea, nu aș ezita să reiau parcursul, nefiind deloc îngrozită de ace, sânge, răni sau boli.
Pe măsură însă ce ne dezvoltăm emoțional și întâlnim oameni care ne schimbă și ne dau oarecum lumea peste cap, e normal ca visurile de când eram copii sau din viața noastră de adult, să se schimbe și ele.
Viața înseamnă o schimbare și o evoluție constantă, cel puțin, acesta este crezul meu.
Perioada facultății a fost una în care am ”câștigat” cele mai bune prietene și a fost și perioada în care am debutat în câmpul muncii. La început ca promoter de produse, în special în supermarketuri, apoi în vânzări de cosmetice și parfumuri, asigurări și în cele din urmă am ajuns să lucrez în domeniul imobiliar, un domeniu care m-a îmbrățișat el pe mine de mai mulți ani.
Lucrez de la vârsta de 18 ani, imediat fac 20 de ani, mă și pot pensiona :))
Cum a fost traseul tău de dezvoltare în Blitz?
La Blitz am ajuns printr-o recomandare din partea unui fost coleg Blitz cu care am fost colegă la locul de muncă de dinainte de Blitz.
Interviul a avut loc pe data de 10 iunie, la ora 18:00! Țin minte ziua și ora, pentru că imediat după interviu, am fugit la ziua prietenei mele.
La început făceam de toate și totul era foarte diferit de cum se întâmplă lucrurile acum în Blitz.
În momentul în care am venit în Blitz nu existau departamentele pe care le avem acum în Blitz. La doar câteva luni de la venirea mea în Blitz, au început ușor să se contureze departamentele Blitz, din care și departamentul de Call Center, pe care l-am preluat și coordonat timp de câțiva ani.
Actualizam ofertele de pe site și făceam secretariat și activități de back office, întâmpinam clienții la recepție, făceam facturi, prospectam piața. Răspundeam la telefon atunci când sunau clienții și mergeam fizic cu telefonul în mâna în sala agenților pentru a face ”transferul”.
Iulia (Priscorniță) îmi tot spunea că am o voce plăcută și, la scurt timp, s-a înființat departamentul de Call Center. Poate chiar vocea mea a fost imboldul, nu se știe. Atunci când ești omul potrivit în locul potrivit, se întâmplă niște lucruri.
Cert este că am fost prima voce de la Call Center-ul Blitz. Mai apoi mi s-a alăturat o colegă și apoi s-a extins departamentul.
Am prins toate modernizările, toate schimbările în bine și am și pus umărul ca acestea să se întâmple.
Sunt în Blitz deja de 8 ani și 2 luni, parcă a fost ieri. Uitându-mă acum în trecut la cum a fost Blitz și la cum este acum, creșterea, schimbarea și evoluția continuă a Blitz-ului a reprezentat și creșterea mea.
Am avut multe roluri de coordonare care m-au ajutat să mă dezvolt: back office, front office, departamentul de consultanță financiar-bancară, și am fost și manager de procese și proceduri.
În ultimii 2 ani am ales să mă axez pe analize și pe strategii de promovare de proprietăți. Cunoscând business-ul atât de bine, am considerat că sunt persoana cea mai potrivită pentru a face asta.
Blitz îți oferă mediul și contextul de a crește atât cât vrei tu să crești. Nu există limite, decât cele pe care ți le impui tu.
Oameni care te-au îndrumat, sub aripa cărora ai crescut.
Persoanele care m-au îndrumat la începutul meu în Blitz au fost Cătălin și Iulia Priscorniță. Cătălin și Iulia fost deschizătorii mei de drum în Blitz în tot ce am făcut. Persoana care mi-a văzut potențialul și nivelul aspirațional a fost Cătălin.
Cum îți place munca pe care o faci?
Îmi place ceea ce fac acum în cadrul departamentului de marketing. Rolul meu este de a genera lead-uri/clienti pentru brokerii Blitz, în fiecare oraș, din fiecare categorie în parte (vânzari apartamente, închirieri apartamente, vânzari case, vânzari și închirieri spații și vânzari terenuri).
Sunt o profesionistă în tot ce fac, începând de la strategie, până la gestionarea unui buget de promovare și optimizarea lui, la acțiunea de promovare propriu-zisă.
Ce te caracterizează cel mai bine?
Atât în Blitz cât și pe plan personal, sunt o persoană perseverentă și mizez pe calitate și pe lucrurile bine făcute. Mi s-a mai zis că sunt ”profesionistă” și când ți se tot spune, începi să crezi asta despre tine.
Acest profesionalism se manifestă în modul în care tratez ceea ce fac, cu seriozitate, în faptul că-mi respect deadline-urile, în faptul că vin cu un aport propriu în ceea ce fac, răspund respectuos la emailuri, tratez cu corectitudine și promptitudine comunicarea cu colegii și clienții Blitz.
Încerc să păstrez o linie de demarcație clară între rolurile pe care le am la job și care sunt strict profesionale, și cele din afara jobului, dacă vorbim de prietenii.
Ce înseamnă pentru tine apartenența la compania Blitz?
Nu ai cum să stai 8 ani în Blitz, fără să ai sentimente față de compania din care faci parte. Cu bune și rele, Blitz este “familia mea,” a doua familie, de fapt, după cea de-acasă și prieteni.
Cum îți petreci timpul liber?
În timpul liber îmi place să călătoresc. Nu contează atât destinația, cât persoanele care mă însoțesc. În mod normal ies cu prietenii la film, cină, în parc.
Dar ce-mi place cel mai mult este să mă scufund în liniștea de acasă, stând în curte și ascultând foșnetul pădurii, ascultând seara greierii, simțind mireasma florilor, admirând pur și simplu priveliștea și minunându-mă de tot ceea ce natura ne oferă.
Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am. Important este să fim sănătoși și să ne bucurăm de familie și prieteni.
Fine living cu #OameniiBlitz
Muncă de acasă sau de la birou?
Pentru rapoarte și analize prefer munca de acasă, în rest de la birou.
Ești o persoană matinală sau una nocturnă?
Clar, matinală, la noi în casă cea mai matinală este pisica noastră care are un ceas deșteptător între 5 și 6 dimineață, de luni până duminică.
Mare sau munte?
Marea pentru că îmi place să stau mult în apă, îmi plac băile termale, de fap. Îmi place apa, deși nu știu să înot. 🙂
Teatru sau film?
Pentru că-i mai accesibil în zona în care stau – filmul de acasă sau de la cinema.
Cafea sau ceai?
Am o cafenea de unde obișnuiesc să-mi iau cafeaua preferată cu lapte. Dar e gustoasă și cea de la Blitz!
Preferi să lucrezi cu bani, oameni sau documente?
Dintre cele 3, prefer cu oameni, sau un mix dintre cifre și oameni.
Ce super putere ai vrea să ai în activitatea ta profesională?
Nu cred în super puteri 🙂 Dar dacă ar fi musai să am una, cred că mi-ar plăcea să pot zbura sau măcar să pot vedea lumea de sus.
Dacă ar fi să-ți alegi din nou cariera, ce ai vrea să te faci?
Aș fi fie dresor, fie medic veterinar, m-aș întoarce la dorința din copilărie.
Dacă ar trebui să emigrezi într-o altă țară, care ar fi aceasta?
Cel mai probabil aș alege o țară în care nu sunt atâtea anotimpuri și diferențe atât de mari de temperatură.
Care este ținuta ta preferată de birou?
Nu am un stil anume, vin la birou cu ținuta în care mă simt bine.
În general aleg ținute business-casual, uneori însă aleg haine colorate cu paiete și make-up cu sclipici, într-o notă elegantă și neostentativă, pentru că-mi place să ies în evidență și ”să strălucesc”.