Camera bebelusului: finisaje simpatice pentru pereti

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

Intr-o locuinta, camerele de bebelusi/copii sunt cele mai vesele si colorate spatii. Mobilierul, accesoriile si finisajele sunt de-a dreptul adorabile, alese in functie de sexul bebelusului, desi noi nu suntem pro- cliseul „roz pentru fetite”/” bleu pentru baietei”. Puteti fi mult mai inventivi decat atat, avand in vedere ca, astazi, aveti la dispozitie o multime de variante de amenajare.

Articolul de astazi este rezervat finisajelor de la nivelul peretilor. Tinand cont de suprafata mare a acestora, decorarea lor va avea un impact major, la nivel vizual, asupra intregii incaperi. Noi ne-am gandit la 3 finisaje care merg fi puse in practica in acest caz:

1. Picturi la nivelul peretilor. Chiar daca peretii pot fi colorati intr-o singura nuanta, fie ea pastelata sau intensa, acestia merita un „artificiu” din partea noastra. Picturile la nivelul peretilor sunt potrivite camerelor de copii, deoarece o multime de iepurasi, ursuleti, girafe si personaje din desenele animate preferate asteapta sa prinda viata dintr-o clipa intr-alta. Evident, pentru realizarea „operei de arta” veti avea nevoie de un specialist, dar efortul si investitia merita.

2. Stickerele sunt cea de-a doua propunere. Cu siguranta ati vazut prin magazinele de bricolaj sau IKEA autocolante de diferite forme si culori ce merg lipite si dezlipite la fel de usor de pe pereti. Cu ajutorul lor, puteti crea o luma magica in camera celui mic. In functie de tema generala de amenajare, puteti opta si pentru niste stickere simpatice.

3. Clasicul tapet nu putea lipsi nici din aceasta „pledoarie”. Tapetul in sine este un finisaj foarte elegant, iar daca imprimeurile sunt la fel de discrete, tocmai ati obtinut o camera de printese. Pentru un aspect jucaus, culorile „puternice”, elementele supradimensionate si personajele comice compun o frumoasa poveste in dormitorul juniorului tau.

Pentru a ilustra cele mai sus mentionate, v-am pregatit o selectie de finisaje din care va va fi greu sa alegeti doar unul 🙂

Sursa: www.casamea.ro

Echipa Blitz Imobiliare, Leonard Munteanu

Blitz Imobiliare - Agentie Imobiliara Cluj

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *