Indice Imobiliar Blitz Cluj Iunie 2022: mai puține tranzacții și prețuri tot mai mari

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!
Blitz Cluj Iunie 2022

La începutul verii și al sezonul de vârf imobiliar în Cluj-Napoca a avut loc o ușoară creștere a prețurilor la apartamentele de vânzare la imobiliare, în mod previzibil, a treia lună consecutiv cu o medie de peste 2.000 de euro/mp. 

Indicele Blitz s-a situat în luna iunie 2022 la valoarea de 2.067 Euro/ mp, după ce în luna mai a avut o corecția minoră de până la 2.058 Euro/mp.  

Pe segmentul de vânzări, luna iunie a venit cu creșteri moderate în mai multe cartiere, în timp ce pe zona de chirii prețurile au crescut simțitor:

  • pe zona de vânzări, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale din Cluj în luna iunie au înregistrat o creștere minoră cu +0,44% până la valoarea de 2.067 Euro/mp
  • pe zona de închirieri prețurile au crescut cu +6,02% până la media de 370 Euro pentru un apartament cu 2 camere. 

În luna iunie 2022, potrivit Agenției de Cadastru și Publicitate Imobiliare (ANCPI) în județul Cluj au fost încheiate un număr de 2.090 de tranzacții, după ce în luna mai au fost încheiate 3.020 tranzacții, iar în aprilie – 2.473 tranzacții imobiliare, ceea ce a reprezentat o scădere  cu -30.79% a tranzacțiilor imobiliare în cea de-a 6-a lună din an față de luna precedentă. 

O scurtă recapitulare a contextului din ultimele 3 luni. Prețurile au sărit plafonul de 2.000 de euro/mp în luna aprilie de la 1.824 Euro/mp la 2.061 euro/mp. În luna mai 2022, prețurile au suferit o corecție minoră, iar în iunie vedem o revenire a prețurilor la nivelul recordului stabilit anterior. 

Cererea și intențiile de cumpărare au revenit odată cu certitudinea că războiul din Ucraina nu ne afectează din punct de vedere militar, în luna mai, însă în iunie au dat din nou semne în mai multe orașe din țară, în principal datorită prețurilor ridicate. 

Per total, prețurile și-au mai temperat puterea de creștere, au atins însă un punct de stabilitate, iar finalul verii ne va arăta dacă vor începe tendințele de creștere, ori vor urma corecții.

Prețurile la apartamente – Vânzări

La nivelul întregii piețe din Cluj, în luna iunie Indicele Blitz pe Cluj a avut o creștere minoră de preț de +0,44%, ceea ce a însemnat un preț mediu la apartamentele de vânzare la nivelul zonei metropolitane, plus vecinătăți, de 2.067 Euro/mp

Vom ilustra creșterile și scăderile de prețuri, prezentând prețurile pe cartiere pe paliere de preț. 

Cele mai accesibile ca preț cartiere, cu prețuri sub 1.500 Euro / mp, în luna iunie au fost: 

  • Apahida, cu un preț mediu de 1.207 Euro/mp (de la 1.121 Euro pe mp în luna martie).
  • Florești, cu -3,05%, până la nivelul de 1.240 Euro/mp.
  • Baciu, cu o evoluție de -3,68% până la nivelul de 1.334 Euro/mp. 
  • Someșeni, cu -4,53%, până la valoarea de 1.454 euro/mp.

Astfel avem prețuri sub acest plafon de 1.500 Euro/mp în 4 cartiere din Cluj – Florești, Baciu, Someșeni și Apahida. Aceste cartiere încă mai reprezintă oportunități de achiziție, pentru potențialii cumpărători cu venituri mai mici, și pe fondul prețurilor scăzute. 

Pe segmentul de apartamente cu prețuri medii (1.501 – 2.000 Euro/mp), prețul pe mp la apartamentele de vânzare au variat în următoarele cartiere: 

  • Iris, cu +5,63%, până la 1.632 Euro/mp.
  • Dâmbul Rotund, cu +1,84%, până la 1.662 Euro/mp. 
  • Borhanci, cu o scădere de -22,49%, la nivelul de preț de 1.765 euro/mp. 
  • Mănăștur, cu +2,32%, până la 1.944 Euro/mp.

După cum putem vedea, tot mai puține cartiere din Cluj rămân în clasa de prețuri sub 2.000 de Euro și tot mai multe trec în segmentul superior. 

Pe cel de-al treilea segment de cartiere, cu prețuri peste 2.000 Euro/mp, pe zona rezidențială –  apartamente de vânzare, variațiile au fost următoarele: 

  • Gruia, cu -8,05% până la 2.113 Euro/mp.
  • Bună Ziua, cu -1,83%, până la nivelul de 2.200 Euro/mp.
  • Zorilor, cu +2,47%, până la nivelul de 2.240 Euro/mp.
  • Mărăști, cu +3,01%, până la 2.224 Euro/mp.
  • Semicentrală, cu -2,02%, până la 2.226 Euro/mp.
  • Grigorescu, cu -4,29%, până la nivelul de 2.254 Euro/mp.
  • Gheorgheni, cu -1,07%, până la 2.316 Euro/mp.
  • Între Lacuri, +5,63%, până la valoarea 2.457 Euro/mp.
  • Plopilor, cu +0,28%, până la 2.514 Euro/ mp.
  • Europa,  cu -3,76%, până la 2.612 Euro/mp.

Pe acest segment de cartiere cu prețuri de peste 2.000 de Euro/mp, cel mai ridicat preț a fost în cartierul Europa de 2.612 Euro/mp. 

În zona Centrală, nivelul prețurilor s-a situat la nivelul de 2.600 Euro/mp, în creștere cu +2,85% față de luna precedentă. 

Apartamente de închiriat în Cluj

Pe segmentul de chirii, prețurile au înregistrat în luna iunie 2022 la nivelul municipiului Cluj o creștere importantă cu +6,02, indicele Blitz situându-se la valoarea de €370 Euro. Vezi în continuare evoluția pe cartiere:

  • Florești, cu -20,97%, până la 245 Euro.
  • Dâmbul Rotund, cu -6,34%, până la 266 Euro. 
  • Mănăștur, cu +6,15%, până la 345 Euro.
  • Mărăști, cu +1,46%, până la valoarea de 347 Euro
  • Gheorgheni +7,51%, până la 372 Euro.
  • Grigorescu, cu -3,11%, până la 374 Euro.
  • Zorilor, cu +4,46%, până la 398 Euro. 
  • Iris, cu +40,63%, până la 450 Euro
  • Bună Ziua, -6,83%, până la 450 Euro.
  • Central, cu +10,02%, până la 461 Euro. 

Suntem în plin sezon de căutare a chiriilor, lucru care duce prețurile în general în sus. Trendul va continua spre toamna, odată cu venirea studentilor, stabilizându-se spre finalul anului. În plus, cererea va mai fi alimentată de perioada festivalurilor și evenimentelor, cand se cauta chirii pe termen scurt.

Prețurile la case și terenuri 

Prețul mediu pentru case în luna iunie 2022 a fost de 241.366 Euro, în scădere de la  241.443  Euro. În același timp, terenurile construibile, în intravilanul mun. Cluj au avut un preț mediu de 92 Euro/mp, în scădere de la 96 Euro/mp față de luna precedentă. 

Comparativ cu alte orașe din România

În luna iunie 2022, indicele Blitz pe celelalte orașe din România a fost preponderent pe creștere și a avut următoarele valori: 

În Bucuresti, prețul mediu a fost de 1.645 Euro/mp în creștere cu +1.48%

În Brașov, indicele Blitz a fost de 1.535 Euro/mp în creștere cu +1.93%

În Timișoara, prețul mediu a fost de 1.390 Euro/mp, în creștere cu +2.58%

La Sibiu, indicele Blitz a fost de 1.319 Euro/mp, în creștere cu +2.17%

În Craiova, prețurile au avut o medie de 1.471 Euro/mp, în creștere cu +2.65%

În Arad, prețurile au scăzut până la nivelul de 817 euro/mp, în scădere cu -5.11%

La Oradea, prețurile au crescut până la 1.262 Euro/mp, cu+2.19%

Targu Mures, prețurile au crescut, de asemenea, până la 1.314 Euro/mp, cu +4.70%

În Constanța, prețul mediu s-a situat la nivelul de 1.558 Euro/mp, în scădere cu -2.75%

În Iași, prețurile au scăzut până la 1.177 Euro/mp, cu -7.03%

Experții imobiliari sunt de părerea că în luna iunie prețurile în municipiul Cluj și-au reluat trendul de creștere început din ianuarie, și că au atins deja vârfurile sezonului cu cea mai intensă activitate imobiliară din mijlocul verii. 

Dacă sunteți interesat de valorificarea oportunitățile existente de pe piață, la acest moment, nu ezitați să contactați un agent Blitz, înainte ca prețurile să atingă noi maxime valorice.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *