Indice Imobiliar Blitz Regional Est: Prețuri mai mari cu 5,83% în cea de-a două lună din an

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!
indice blitz iași februarie 2022

Zona Metropolitană Iași este cel mai important pol regional şi totodată unul dintre cei 7 poli de creştere naţională. Populaţia celei de-a doua zone metropolitane a țării a crescut semnificativ în ultimul deceniu, ajungând la 474.630 locuitori în anul 2014, dintre care aproximativ 74% este concentrată în mediul urban.

Presiunea de extindere a municipiului Iași și fenomenul de suburbanizare se manifestă cu precădere în comunele din partea de vest a coroanei de localităţi ce înconjoară Municipiului Iași, acolo unde populaţia a crescut semnificativ cu peste 50%, printre acestea remarcându-se comunele Valea Lupului (+77%), Miroslava (+71%), Rediu (+62%) şi Bârnova (+56%).

Ca profil economic, judeţul Iaşi se profilează a fi cel mai bine dezvoltat judeţ al Regiunii Nord-Est, având un Produs Intern Brut mai mare decât toate judeţele componente ale acestei regiuni. Sectoarele economice care prezintă cea mai mare pondere din cifra de afaceri a acestei zone sunt:

  • Industria prelucrătoare – de mașini și utilaje, precum și preparate farmaceutice. 
  • Servicii din industria IT.
  • Construcții.

Să vedem cum au evoluat prețurile la imobiliare în acest pol major de dezvoltare – Zona Metropolitană Iași, în luna februarie 2022.

În capitala Moldovei, apartamentele de vânzare au putut fi achiziționate, în luna februarie 2022, în medie cu 1.271 de euro pe metru pătrat, înregistrând o creștere cu +5,83% față de luna precedentă (comparabil cu Bucureștiul unde prețul pe metru pătrat util a fost de 1.545 euro în luna februarie 2022). 

Conform ANCPI, în județul Iași în luna ianuarie au avut loc 1.766 de tranzacții, iar în luna februarie 2.005, adică cu +13,53% mai multe tranzacții în cea de-a doua lună din an față de luna precedentă. 

În prima lună din an, intră noi oferte pe piață și potențialii clienți demarează căutările, care încep să se finalizeze cu tranzacții în cea de-a doua lună. Astfel se explică creșterea numărului de tranzacții din luna Februarie 2022. 

Apartamentele din zone periferice ca C.U.G. au fost disponibile spre vânzare cu 933 euro pe metru pătrat, iar în cartierul Nicolina, prețul mediu solicitat a fost de 1.160 Euro pe metru pătrat util. 

Vezi prețurile pe cartiere: 

Decembrie 2021Ianuarie 2022februarie 2022
Iași€1,195€1,201€1,271
Bucium€1,379€1,063
Canta€1,428
Cug€774€1,189€933
Frumoasa€1,258€1,558€1,359
Galata€1,321
Nicolina€1,120€1,160
Pacurari€1,543€1,449€1,440
Podu Ros€1,146
Rediu€920€1,288€1,276
Tatarasi€1,150

Chiriile, la fel ca la vânzări, au fost  pe creștere de la 267 Euro, cât erau în decembrie 2021, la 306 Euro în luna ianuarie 2022, respectiv 355 Euro în luna februarie, însemnând un avans de +16.01% față de luna precedentă. Ultimele două luni au fost pe creștere pe acest segment, prețurile urmând de aproape dinamica pieței și a cererii în creștere. Chiriie cresc în toate orașele din România, și preconizează să crească și în viitorul apropiat, pe fondul inflației, creșterii prețurilor la apartamente și a ratelor la credite ipotecare. 

***

Experții imobiliari sunt de părerea că zona estică prezintă multiple oportunități de investiții în imobiliare, dat fiind potențialul economic ridicat al zonei, precum și ritmului susținut al construcțiilor noi. 

Dacă vrei să-ți securizezi economiile și te gândești să investești sau să vinzi, nu ezita să contactezi un agent Blitz pentru a-ți prezenta oferte în care poți să investești în siguranță în perioada următoare. 

***

Reamintim cum funcționează indicele Blitz și cum este acesta calculat. Indicele Blitz folosește valorile ofertelor listate în baza de date Blitz (peste 8.600 de oferte listate lunar) și prezintă aceste valori diferențiate în funcție de caracteristicile proprietăților imobiliare selectate: 

  • tip tranzacție (vânzări sau închirieri), 
  • tip proprietate (apartamente, case, terenuri, spații, terenuri), 
  • zona (toate cartierele din cele 11 orașe cu prezență Blitz), 
  • vechimea construcției, 
  • numar de camere.

Pentru calculul indicelui se ia în calcul mediile ponderate, din care sunt eliminate valorile extreme, cele mai mici și cele mai mari, considerate a fi neconcludente. Nu sunt prețurile finale tranzacționate, ci prețurile solicitate de proprietari exprimate în Euro/mp. 

Indicele Imobiliar Blitz este un instrument util atât pentru cumpărători cât și pentru vânzători, pentru o mai facilă orientare în piață. Indicele Blitz îi ajută pe clienții noștri să vadă evoluțiile pe anumite orașe/cartiere și tipuri de proprietăți, pe baza ofertelor din piață, pentru a decide momentul optim de tranzacționare și marja de negociere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *