Indice Blitz Regional Centru Iunie 2022: creșteri minore de prețuri și tranzacții mai puține cu un sfert

Împărtășește prietenilor tăi noutăți din imobiliare!

În majoritatea orașelor din România, prețurile la imobiliare au avut creșteri moderate de până la 5%, în același timp, a scăzut numărul de tranzacții cu 10-19 % față de nivelul lunii precedente.

Să vedem cum a evoluat indicele Blitz, prețul mediu statistic calculat pe baza ofertelor înregistrate în baza de date Blitz în zona de centru a României – Brașov, Sibiu și Târgu Mureș, în luna iunie 2022.

Brașov

Conform ANCPI, în județul Brașov, în luna iunie au avut loc 2.714, mai puține cu -22,14% tranzacții față de luna precedentă. Vedem așadar un volum de tranzacții mult diminuat, cu aproape un sfert față de luna precedentă, după ce acum o lună părea că piața își revine din inflație și creșteri generalizate de prețuri. 

Cum a reacționat piața la criză? În martie a persistat un volum ridicat de tranzacții, în ciuda contextului internațional – război, inflație, finanțări mai scumpe, dar și prețuri în creștere la un volum crescut de tranzacții de 3.445. 

O lună mai târziu, volumul s-a redus cu până la un sfert în majoritatea orașelor, semn că imediat după declanșarea crizei internaționale, mai puțini potențiali cumpărători au inițiat căutări de imobile. Prin urmare și prețurile s-au ajustat la noile realități. În luna mai volumul a crescut din nou la un nivelul de la începutul anului, ca în prima lună a verii să crească din nou cu până la -22,14%. 

Să vedem cum au evoluat prețurile în schimb. 

În orașul de la poalele Tâmpei, apartamentele de vânzare au putut fi achiziționate, în luna iunie 2022, în medie cu 1.535 de euro pe metru pătrat, la un preț mediu mai mare cu +1,93 % față de luna precedentă. 

În Centrul Istoric prețurile au crescut cu +16,49, până la 1.731 euro pe metru pătrat, iar în zonele mai nou dezvoltate ale orașului, în cartiere precum Bartolomeu, prețul mediu solicitat a fost de 1.448 Euro/mp util, în creștere cu +10,11%. În cartierul nou Avantgarden prețul mediu solicitat a fost de 1.656  euro/mp util, mai mic cu -4,33%, față de luna precedentă. 

Vezi prețurile pe cartiere: 

Ianuarie 2022Februarie 2022Martie 2022Aprilie 2022Mai 2022
Brașov€1,440€1,538€1,513€1,439€1,506€1,5351.93%
13 Decembrie€1,627€1,602-1.54%
Astra€1,376€1,384€1,351€1,443€1,467€1,4982.11%
Avantgarden€1,613€1,562€1,731€1,656-4.33%
Bartolomeu€1,341€1,483€1,357€1,391€1,315€1,44810.11%
Calea Bucuresti€1,411€1,379€1,319€1,433€1,388€1,5048.36%
Centru Civic€1,432€1,482€1,374€1,4001.89%
Centrul Istoric€1,616€1,562€1,601€1,507€1,486€1,73116.49%
Florilor€1,200€1,304€1,232€1,360€1,373
Noua€1,209€1,267€1,254€1,327€1,555€1,5952.57%
Racădău€1,405€1,646€1,668€1,497€1,516€1,460-3.69%
Schei€3,705€3,652€3,593€4,342€4,201€4,3423.36%
Tractorul€1,376€1,513€1,535€1,400€1,577€1,533-2.79%

De asemenea, vezi câteva oferte de apartamente noi din cartierul Tractorul care au prețuri pornind de la 1.000 Euro/mp. 

Chiriile, spre deosebire de vânzări, au fost  în scădere de la 365 Euro în luna mai 2022, la 359 Euro, în luna iunie, însemnând o corecție minoră de -1.64% față de luna precedentă. 

În Brașov, și luna iunie a fost o lună cu prețuri în creștere pe vânzări și în scădere pe zona de chirii! 

Sibiu

În județul Sibiu, conform ANCPI, în luna iunie au fost încheiate 1.043 de tranzacții, care au fost de fapt, cu +2,25% mai multe față de luna precedentă, Sibiu făcând excepție de la trendul general de scădere a numărului de tranzacții. 

În Sibiu, un volum mai ridicat de tranzacții, a adus prețuri la fel în creștere.

Astfel în luna iunie indicele Blitz la apartamentele de vânzare, a fost, în medie cu 1.319 euro pe metru pătrat util, însemnând un avans de +2,17% față de luna mai 2022. 

Media pe segmentul de vânzări de apartamente situate din zona Centrală s-a situat în jurul valorii de 1.510 euro pe metru pătrat, iar în cartierul Turnișor, apartamentele au avut un preț mediu de vânzare de 1.396 Euro/mp.  În alte cartiere prețurile au fost de: 

Ianuarie 2022Februarie 2022Martie 2022Aprilie 2022Mai 2022Iunie 2022Variație
Sibiu€1,217€1,248€1,159€1,294€1,291€1,3192.17%
Arhitectilor – Calea Cisnadiei€1,275€1,294€1,270€1,336€1,344€1,48810.71%
Central€1,298€1,566€1,624€1,593€1,569€1,510-3.76%
Ferneziu€1,206€1,206€1,257
Hipodrom 1€1,074€1,2981274€1,189€1,346€1,094-18.72%
Hopodrom 3€1,348€1,336€1,336€1,340€1,391€1,362-2.08%
Selimbar€1,219€1,248€1,255€1,268€1,279€1,193-6.72%
Turnisor€1,275€1,258€1,114€1,170€1,359€1,3962.72%
Ultracentral€1,476€1,722€1,575€1,648€1,725€1,8607.83%
Vasile Aaron€952€1,263€1,079€1,334€1,359€1,61718.98%

Chiriile au stagnat la nivelul de 311 euro în luna iunie 2022, neînregistrând o evoluție. 

Târgu Mureș

În Târgu Mureș, apartamentele au fost ofertate spre vânzare, în luna iunie 2022, în medie cu 1.314 euro pe metru pătrat util, după un avans de +4,7% față de luna mai 2022. 

Conform ANCPI, în județul Mureș, în luna iunie au avut loc 779, cu -31.96% mai puține tranzacții față de luna anterioară. Avem aceeași situație ca în celelalte orașe – mai puține tranzacții în luna iunie, însă în Târgu Mureș, scăderea a fost cea mai accentuată.  

Vezi datele pe cartierele din Târgu Mureș, unde Blitz deține date despre prețurile proprietăților ofertate spre vânzare, în care majoritatea sunt pe creștere: 

Ianuarie 2022Februarie 2022Martie 2022Aprilie 2022Mai 2022Iunie 2022
Târgu Mureș€1,253€1,226€1,284€1,333€1,255€1,3144.70%
Dâmbu Pietros€1,245€1,069€1,243€1,286€1,234€1,2561.78%
Mureseni€1,113€965€1,048€1,050€951
Tudor Vladmirescu€1,292€1,286€1,391€1,384€1,331€1,4307.44%
Unirii€1,183€1,223€1,169€1,383€1,298€1,203-7.32%
7 noiembrie1545€1,697€1,441€1,577€1,424-9.70%

Chiriile în Târgu Mureș, au stagnat la nivelul de 315 Euro în luna iunie, fără evoluție în piață. 

Comparativ cu alte orașe din România

În luna iunie 2022, indicele Blitz pe celelalte orașe din România a fost preponderent pe creștere și a avut următoarele valori: 

În Bucuresti, prețul mediu a fost de 1.645 Euro/mp în creștere cu +1.48%

În Cluj, indicele Blitz a avut o creștere de 0,44%, până la nivelul de 2.067 Euro/mp. 

În Timișoara, prețul mediu a fost de 1.390 Euro/mp, în creștere cu +2.58%

În Craiova, prețurile au avut o medie de 1.471 Euro/mp, în creștere cu +2.65%

În Arad, prețurile au scăzut până la nivelul de 817 euro/mp, în scădere cu -5.11%

La Oradea, prețurile au crescut până la 1.262 Euro/mp, cu+2.19%

În Constanța, prețul mediu s-a situat la nivelul de 1.558 Euro/mp, în scădere cu -2.75%

În Iași, prețurile au scăzut până la 1.177 Euro/mp, cu -7.03%

***

Experții imobiliari sunt de părerea că zona de Centru a țării prezintă multiple oportunități de investiții în imobiliare, dat fiind potențial ridicat turistic al zonei, dar și ritmului susținut al construcțiilor noi. 

Prețurile în zona centru au suferit majorări în cele trei orașe, de până în +2-5%, pe fondul scăderii tranzacțiilor, față de luna precedentă. 

Ținând cont și că în perioada următoare se vor concretiza cererile demarate în primul trimestru, iar începutul de an a fost foarte activ, ne așteptăm ca perioada verii să fie, de asemenea, încărcată de activitate, atît cu cereri cât și cu tranzacții finalizate.

Dacă vrei să-ți securizezi economiile și te gândești să investești sau să vinzi, nu ezita să contactezi un agent Blitz pentru a-ți prezenta oferte în care poți să investești în siguranță în perioada următoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *