Bancile, cei mai mari proprietari de terenuri din Romania
Suntem informati ca institutiile financiare au devenit cei mai mari proprietari de terenuri din Romania, cauza acestei situatiuni fiind criza economica, incapacitatile de plata si falimentele.
Astfel, dinamica acestui sector a fost dinamizata in ultimii doi ani de licitatiile organizate de banci, executarile silite si scoaterea pe piata a terenurilor fiind, de cele mai multe ori, singurele solutii de recuperare a sumelor investite in acord cu firmele sau persoanele fizice ajunse in trista incapacitate de plata.
Partea neconvenabila pentru institutiile financiare este ca valoarea garantiilor nu mai este acum nici pe departe cat era atunci cand s-au acordat creditele. Asa se face ca pentru recuperarea unor sume de zeci sau chiar sute de mii de euro, bancile scot la vanzare terenuri in camp, departe de utilitati, sau fanete pe care nu le mai vrea nimeni.
Pe langa acestea exista, insa, si proprietati bine pozitionate si cu o certa valoare imobiliara.
Spre deosebire de vanzarea apartamentelor prin procedura de executare silita, vanzarea terenurilor se desfasoara, in genere, mult mai rapid, in situatiile in care exista cumpărători interesati.
„Datornicii renunta mai usor la terenuri decat la apartamentele in care locuiesc. De aceea e mai usor sa cumperi un teren, pentru ca datornicul nu mai depune eforturi atat de mari in a face rost de bani pentru a-si plati datoria. In plus, situatia in care pana la licitatie debitorul se intelege cu creditorul este mai rara la executorii bancari fata de executorii judecatoresti“, a declarat un executor de la BCR.
In plus, in cazul unui teren nu e nevoie de punere in posesie, se vinde dreptul de proprietate. Terenul nefiind ocupat de debitor, este foarte usor pentru cel care castiga licitatia sa-si intabuleze dreptul de proprietate, fiind astfel proprietar cu acte in regulă.
„La un apartament, frecvent trebuie facuta o evacuare contra cost si, in plus, asta nu e cea mai placuta activitate. Deseori nu intri efectiv in posesia apartamentului pentru ca trebuie evacuat fostul proprietar“, precizeaza un alt executor.
Acestea fiind spuse, pare-se ca cei mai frecventi cumparatori de terenuri executate silit sunt dezvoltatorii de centre comerciale sau de ansambluri rezidentiale.
Sursa: Saptamana Financiara
Echipa BLITZ Imobiliare – moderator Georgian Sas
Fara comentarii
adauga comentariu